Ana Birchall
Un an de la preluarea mandatului de ministru al Justiției: Efortul meu de recâștigare a încrederii românilor în actul de justiţie continuă

Astăzi se împlinește un an de la momentul în care am preluat conducerea Ministerului Justiției. Inițial a fost un mandat interimar, iar mai apoi mandat plin până în 4 noiembrie 2019.Au fost cele mai intense luni petrecute de mine într-o funcție publică într-o perioadă critică pentru justiția din România, o perioadă în care asaltul și asediul asupra justiției creșteau, în intensitate și în disperare, cu fiecare zi care trecea, cu fiecare zi în care eu am stat și am rămas dreaptă, „țeapănă pe picioarele mele”, cum mi-a spus tatăl meu, loială valorilor și principiilor cu care am fost crescută de ai mei!

Am plecat de la conducerea ministerului cu fruntea sus, cu credinţă că în toată această perioadă nu am făcut altceva decât să respect jurământul pe care l-am depus cu mâna pe Biblie şi pe Constituţie la învestirea in funcție, un jurământ depus in fata cetățenilor țării mele.

Am lăsat în urmă proiecte importante atât legislativ, cât și de infrastructură. De exemplu, pe mandatul meu s-a deblocat, securizat (inclusiv financiar) și finalizat (în baza unui calendar ferm și detaliat) informatizarea instanțelor de judecată. Cred eu că ne-am îndeplinit datoria față de românii care au învestit încredere în mine, care au investit încredere în toți profesioniștii din acest minister, pentru că, deşi de multe ori Ministerul a fost sub asediu, şi în ciuda multor presiuni, diverse interese, am menținut justiția pe o traiectorie independenta, am asigurat domnia legii, respectul faţă de lege şi de aplicarea legii, oferind premisele pentru ca justiția din România să reintre pe un făgaș normal. Consider ca romanii merita o justiție credibila și puternica, exclusiv in slujba cetățeanului .

Nu vreau să credeți însă că m-am oprit. NU! Efortul meu de recâștigare a încrederii românilor în actul de justiţie continuă și în prezent, de exemplu prin intermediul campaniei pe care am lansat-o recent pe Facebook „Spune cine fură”, prin care, alături de voi, mi-am propus să aduc în fața autorităților judiciare competente cazurile de furt din banul public din cauza cărora România, care mustește de resurse, este jefuită și, astfel, ținută la pământ. Stă în puterea noastră, a tuturor, să oprim hoțiile care durează de peste 30 de ani. Nu mai permiteți nimănui să vă acopere ochii cu perdele de fum, să vă astupe urechile cu zgomot de fond și să vă țină gura ferecată. Destul!

Nu ezitați să-mi semnalați orice formă de abuz la spunecinefura@gmail.com. Numai împreună putem face România bine! Fiecare voce chiar contează! #spunecinefura #safacemcuratenie
(in imagine cred ca este prima fotografie la MJ si este facuta imediat dupa preluarea mandatului in timp ce coboram sa salut jurnalistii acreditati la minister).

Izvorul Tămăduirii – sărbătoarea sfinţirii naturii de harul Învierii

În fiecare an, vinerea din Săptămâna Luminată este închinată de calendarul Bisericii Otodoxe sărbătoarei creştine numită Izvorul Tămăduirii. Acest praznic bisericesc în care se face sfinţirea mică a apei sau aghiazma mică face o trimitere periodică la minunea săvârşită de Maica Domnului care a redat prin apa unui izvor vederea unui bătrân din timpul împăratului Leon cel Mare.

Sfânta zi de astăzi ne vorbeşte şi de roadele Învierii pe care le vedem în natura transfigurată prin har şi în sfinţenia ce izvorăşte din întreaga creaţie. Să ne bucurăm de această zi pentru a trimite rugăciunile noastre de mulțumire lui Dumnezeu și totodată să conștientizăm, mai ales în aceste vremuri provocatoare, că toate cele care vin din față sunt încercări inclusiv pentru a deveni mai buni unii cu alții zi de zi.

Hristos a Înviat!

Ziua internațională a Cărții. „Dragostea pentru lectură este cea mai de preţ zestre pe care o putem transmite copiilor noştri”

Astăzi, ‪23 aprilie‬, este sărbatorita Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, semn de recunoaștere a rolului esențial al cărților în evoluția și istoria umanității.

Lectura este ușa spre înțelepciune, iar cărțile sunt cărămizile pe care clădim un viitor mai bun. Ele hrănesc imaginația, ne lărgesc orizonturile, ne aduc putere și alinare și alimentează o dragoste nestinsă de cunoaștere. Copil fiind, cărțile mi-au fost cele mai bune prietene, alături de ele am trăit aventuri fabuloase și am învățat tainele lumii care mă înconjura. Voi păstra mereu în suflet orele petrecute citind lângă orhideea din Grădina Botanică din București.

Cred că misiunea noastră, ca adulţi şi ca părinţi, este să nu îi lăsăm pe copii să se îndepărteze de cărţi, să îi învăţăm să le iubească, să le înţeleagă şi astfel să îşi hrănească dragostea de cunoaştere.Trăim astăzi într-o epocă a tehnologiei şi a vitezei, în care cărţile tipărite par să îşi fi pierdut locul. Este important să ne adaptăm la noile evoluţii tehnologice care permit copiilor să citească pe tabletă, pe laptop sau telefon. Este mai important contactul nemijlocit cu esenţa cărţilor decât forma pe care o îmbracă relaţia dintre cititor şi carte.

Cărţile sunt şansa noastră să transmitem mai departe înţelepciunea strămoşilor noştri, iar dragostea pentru carte şi pentru lectură este cea mai de preţ zestre pe care o putem transmite copiilor noştri.

Mihai Eminescu, poetul nostru, spunea: “Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii”. Este un îndemn cum nu se poate mai actual ale cărui semnificaţii transcend vremurile şi pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l urmăm.

23 aprilie – Ziua Forţelor Terestre

Pe data de 23 aprilie, într-o zi în care creştinii ortodocşi îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, militarii români aniversează Ziua Forţelor Terestre, în memoria celor care prin vitejia şi devotamentul lor au făcut cinste României în momente de răscruce şi oferă un exemplu demn de urmat astăzi prin participarea exemplară alături de aliaţii noştri în teatrele de operaţiuni din întreaga lume.

Semnificaţia alegerii acestei sfinte zile pentru a-i celebra pe militarii români vine din tradiţia cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe ca ocrotitor şi patron spiritual al Forţelor Terestre din Armata Română, într-un simbol al virtuţilor pe care le demonstrează soldaţii români şi ca o cinstită comparaţie cu vitejia şi credinţa celui supranumit “purtătorul de biruinţă”.

Mă folosesc de acest prilej pentru a-mi exprima, ca de fiecare dată, profunda apreciere şi cinstirea pentru soldaţii români, deopotrivă cei de astăzi şi cei care ne-au croit istoria cu devotamentul şi vitejia lor.

La mulţi ani, forţelor terestre şi întregii Armate Române! Sfântul Gheorghe să vă ocrotească prin rugăciunile lui!

23 aprilie – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

23 aprilie este pentru creștinii ortodocși din întreaga lume o dată semnificativă pentru că astăzi îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință asupra necazurilor și vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Poporul român drept credincios a avut întotdeauna o mare evlavie față de Sfântul Gheorghe, voievozii punându-i icoana pe steagurile de luptă și închinându-i locașuri de cult, iar creștinii botezându-și copiii cu numele lui.
În această sfântă zi, vreau să le urez celor peste 900000 de români care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, putere și binecuvântări cerești din partea Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință! La mulți ani!

Să ne mobilizăm în lupta cu COVID-19 și Corupția!

Covid-19 și Corupția au în comun și altceva în afară de primele două litere. Vorbim de două flageluri cu care ne-am confruntat și cu care, probabil, încă o vreme, ne vom mai confrunta. Ambele generează pagube materiale și, în cele din urmă, pierderi de vieți omenești.

Nu putem pune capăt unei boli (epidemia de Coronavirus), provocând o boala la fel de gravă (epidemia de Corupție). Anticorpii care ne protejează de corupție trebuie să apere organismul social în fața eventualelor măsuri incorecte invocate pentru combaterea epidemiei de Coronavirus.
Eu cred că trebuie să ne mobilizăm în continuare în lupta cu amândouă și să nu renunțăm la a lupta cu una în numele luptei cu cealaltă. Așa cum am mai spus, mi se pare extrem de josnic să profiți de situația cumplită în care ne aflăm mulți dintre noi pentru a „dribla” legea și pentru a face bani cu orice preț, jefuind practic statul roman.

Zilele trecute, am fost surprinsă la modul neplăcut, să citesc o declarație a domnului secretar de stat Raed Arafat, potrivit căruia „Cine a ocolit birocrația acum pentru achiziții sanitare să nu fie pedepsit! Dacă se va uita în ce am fost, avem o mare problemă” (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/arafat-cine-a-ocolit-birocratia-acum-pentru-achizitii-sanitare-sa-nu-fie-pedepsit-daca-se-va-uita-in-ce-am-fost-avem-o-mare-problema-1293806?fbclid=IwAR1rRA2m3Jzo-T7RQoNOkDJdz1d9Eh9UA4TXhtXL6j3bvyNiNZ6k7FEwU_8)

Cum adică „să nu fie pedepsit”? Legea este și trebuie să fie egală pentru toți! Cine a încălcat legea trebuie să răspundă legal. Astfel de declarații sunt extrem de periculoase și pentru că pot încuraja nerespectarea și nesupunerea față de lege ca să nu spun direct că pot încuraja comiterea unor posibile infracțiuni! Oare de aceea sunt atât de multe zbateri pentru a trece în această perioadă acel faimos OUG pe achiziții?

Îi încurajez pe cetățenii de bună credință să-mi semnaleze orice situație de acest gen la adresa spunecinefura@gmail.com. Vă asigur că le voi transmite autorităților legal competente! În această luptă, fiecare voce chiar contează!

spunecinefura #safacemcuratenie

Sursa foto: The Epoch Times

22 aprilie – Ziua Pământului

Ziua Pământului, cel mai mare eveniment dedicat mediului înconjurător și marcat anual la nivel mondial în 192 de țări, este sărbătorit astăzi, 22 aprilie.
Pentru a 50-a aniversare, reprezentanții organizației Earth Day, care promovează evenimentele dedicate Zilei Pământului, atrag atenția asupra schimbărilor climatice, una dintre cele mai mari provocări pentru viitorul umanității.
În luna ianuarie, când am participat la Atena, la o conferință despre climă, am subliniat rolul central pe care îl poate juca revoluția digitală în combaterea schimbărilor climatice, prin noile tehnologii ce facilitează reducerea poluării. Inovația poate fi cheia pentru rezolvarea problemelor legate de schimbările climatice. Avansul tehnologic, în special digitalizarea, are implicații majore pentru piețele actuale și mediul economic. În următorii ani, vom observa o creștere a dezvoltării orașelor inteligente care vor beneficia printre altele de o mai bună gestionare a deșeurilor, un transport public mai bun și o mai bună distribuție a resurselor.
Fiecare dintre noi are datoria să contribuie la ocrotirea mediului înconjurător, pentru că un viitor mai sigur se poate construi doar împreună.
#EarthDay2020

20 aprilie – Ziua Internaţională a Presei Libere

Astăzi, 20 aprilie, este Ziua Internaţională a Presei Libere, stabilită încă din anul 1981, la iniţiativa organizaţiei „Reporteri fără frontiere”.
Amploarea pe care a luat-o fake news-ul în ultimii ani ar trebui să ne facă să conștientizăm mai mult ca oricât cât de important este ca presa să fie liberă.
Felicit pe toţi jurnaliştii români care îşi fac meseria cu onestitate, cu un înalt grad de pregătire deontologică, cu dedicaţie şi nobleţe dand dovadă de vocație în căutarea adevărului şi respect pentru corecta informare a publicului.
România este astăzi o democraţie consolidată şi un factor de stabilitate în zonă, iar un mare merit îl are şi presa românească, o adevărată „a patra putere în stat”, de care avem nevoie pentru aflarea adevărului.
La mulţi ani tuturor jurnaliştilor!

Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat este mesajul pe care cu bucurie şi emoţie îl rosteşte fiecare creştin în noaptea sfântă a Învierii, începând de la primii martori ai minunii dumnezeieşti până la noi, cei care ducem mai departe vestea cea sfântă.
Sfintele sărbători de Paște reprezintă mai presus de toate împăcarea omului cu Dumnezeu prin Patimile, Jertfa și Învierea lui Hristos.
Vă urez un Paşte liniştit alături de cei dragi, cu pace şi împlinire, cu sănătate şi iubire din partea lui Hristos cel Înviat.
Hristos a Înviat!

Vinerea Mare – Jertfa Crucii și drumul Golgotei

Vinerea Mare este cea mai tristă zi pentru întreaga suflare creștină. Astăzi Domnul nostru Iisus Hristos „este așezat în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu și pe scaunul slavei Împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt”. Poate nu întâmplător, Paștele din acest an îl vom petrece departe de rude și de prieteni, într-o firească stare de apăsare sufletească cu privire la viitor din cauza pandemiei de COVID-19, care obligă întreaga planetă să-și reseteze prioritățile.
Vinerea Mare este o zi de adîncă reflecție, de profundă smerenie și de doliu spiritual pentru Patimile, Răstignirea și Îngroparea lui Hristos după Jertfa de pe Golgota.
Ne pregătim împreună prin post și luare aminte la modelul de extremă iubire a lui Dumnezeu pentru oameni, însă avem în suflete nădejdea și bucuria prilejuite de Învierea care va urma Duminică.
Dumnezeu să ne întărească pe toți să trecem cu bine peste aceste vremuri tulburi!