Pages Menu
Categories Menu

Posted on apr. 23, 2020 in Personal | 0 comments

Ziua internațională a Cărții. „Dragostea pentru lectură este cea mai de preţ zestre pe care o putem transmite copiilor noştri”

Astăzi, ‪23 aprilie‬, este sărbatorita Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor, semn de recunoaștere a rolului esențial al cărților în evoluția și istoria umanității.

Lectura este ușa spre înțelepciune, iar cărțile sunt cărămizile pe care clădim un viitor mai bun. Ele hrănesc imaginația, ne lărgesc orizonturile, ne aduc putere și alinare și alimentează o dragoste nestinsă de cunoaștere. Copil fiind, cărțile mi-au fost cele mai bune prietene, alături de ele am trăit aventuri fabuloase și am învățat tainele lumii care mă înconjura. Voi păstra mereu în suflet orele petrecute citind lângă orhideea din Grădina Botanică din București.

Cred că misiunea noastră, ca adulţi şi ca părinţi, este să nu îi lăsăm pe copii să se îndepărteze de cărţi, să îi învăţăm să le iubească, să le înţeleagă şi astfel să îşi hrănească dragostea de cunoaştere.Trăim astăzi într-o epocă a tehnologiei şi a vitezei, în care cărţile tipărite par să îşi fi pierdut locul. Este important să ne adaptăm la noile evoluţii tehnologice care permit copiilor să citească pe tabletă, pe laptop sau telefon. Este mai important contactul nemijlocit cu esenţa cărţilor decât forma pe care o îmbracă relaţia dintre cititor şi carte.

Cărţile sunt şansa noastră să transmitem mai departe înţelepciunea strămoşilor noştri, iar dragostea pentru carte şi pentru lectură este cea mai de preţ zestre pe care o putem transmite copiilor noştri.

Mihai Eminescu, poetul nostru, spunea: “Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii”. Este un îndemn cum nu se poate mai actual ale cărui semnificaţii transcend vremurile şi pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l urmăm.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.