Ziua Regalităţii – 10 mai
Astăzi se împlinesc 150 de ani de când Principele Carol I a depus jurământul de credință față de România. 10 mai a rămas de atunci cea mai importantă sărbătoare a monarhiei românești, rămânând în conștiința publica drept Ziua Regalității. Să ne amintim cu acest prilej exemplul de verticalitate, conștiință civică și patriotism oferit de Casa Regală de-a lungul timpului și de construcția statului român modern pe care monarhia ne-a lăsat-o drept zestre și pe care avem datoria să o prețuim și să o consolidăm. Totodată, îi doresc Majestăţii Sale, Regele Mihai, multă sănătate şi putere de luptă astfel încât să se poată implica în proiectele Casei Regale.
Iar s-a strecurat o greșeală de redactare. Ați scris 9 mai -ziua regalității. E vorba de 10 mai, ziua când, în 1881, România a devenit regat. Mai târziu dl. Goe a plecat la București cu mam-mare, mamițica și tanti Mița ca să vadă serbările care se țineau la București în ziua de 10 mai.