Un protest al firii
Observ că revista Time a nominalizat „Protestatarul” că persoana anului, într-o tradiție care a început în 1927 cu Charles Lindbergh, primul om care a traversat non-stop Atlanticul cu avionul. Revista nu înregistrează numai personaje pozitive, însă, cu personalități precum Ghandi și Franklin Roosevelt aflându-se într-o galerie comună cu Hitler și Stalin. Este vorba, mai mult, de cei care au afectat puternic timpurile lor, de personajele care pot susține o pagină din istorie. Articolul din revistă discută mult pe tema primăverii arabe, a renașterii spiritului civic și a detronării vechilor dictatori din Africa de Nord; continuă cu Spania și Israel, Grecia și mișcarea Occupy Wall Street din SUA.
Pretutindeni, tineri cu acces la internet, adânc adaptați mediilor sociale ale secolului XXI dar și cu un spirit civic demn de respect și admirat sunt prezentați drept imagini ale sfârșitului istoriei, așa cum a denumit Francis Fukuyama perioada zilelor noastre și sfârșitul ideologiilor. Cred că este puțin cam devreme să declarăm că internetul ne va face pe toți să provocăm revolte sau să punem la îndoială autoritatea. Deși nu s-a găsit ecuația exactă în care internetul să ducă la schimbări politice majore, nici nu ignor puterea mediilor sociale, însă trebuie spus că nu virtualul poate provoca schimbare. Este nevoie, cred eu, de o combinație foarte exactă de vârstă și interese, de nivele de sărăcie și, din păcate, de regimuri dictatoriale. Este, dacă acceptăm un salt în timp, pe linia revolutiilor, fraza aceea din declarația de independență americană care spune că omenirea este dispusă la suferință, atât cât poate suferința să fie îndurată. În momentul în care guvernele nu-și mai pot justifica legitimitatea și nu mai pot oferi cetățenilor drepturile promise prin contract social, este momentul unei revolte. Și, într-adevăr, globalizarea a făcut că până și cele mai ascunse cotloane ale globului să permită accesul la idei prin intermediul internetului, așa că nu reprezintă o surpriză faptul că mediul social este folosit în scopul organizării unor demonstrații sau chiar a unor revoluții.
Protestul civic pașnic este unul dintre drepturile de căpătâi ale oricărui cetățean într-un stat democratic.
Organizarea pe internet sau prin alte medii este însă o problemă secundară. Așa cum arată și „Protestatarul”, internetul s-a dovedit a fi un mediu care luptă pentru respectarea drepturilor condamnând abuzul și dictatura. Internetul nu trebuie abuzat pentru plata polițelor politice în campanii fabricate, ci trebuie să susțină vocea cetății, a populației responsabile. Puterea de a ieși în stradă, de a-ți cere drepturile și de a construi o societate nouă este ceea ce contează. Dacă motivele sunt juste, dacă focul din sufletele noastre este adevărat și arde pentru schimbare și dacă scopul este unul demn de urmat, sunt sigură că vom găsi acea putere. Am scris de multe ori despre momentul în care vom putea să eliminăm din viață noastră dictatura non-valorilor și cred că acel moment se apropie, se întrevede prin ceața acestor zile..
@Ana Birchall
Internetul nu e decisiv si va pot da exemple: Solidaritatea poloneza a anilor ’80, Revolutia din Decembrie ’89 de la noi. Pe vremea aceea nu exista internet. Sau ce sa mai zicem de Revolutia de la 1848! E fara niciun dubiu ca pe vremea aceea nu exista internetul, admitem lucrul asta (nu vreau sa fiu absurd, dar…). Si, cu toate ca mass-media nu era atat de dezvoltata ca acum, dupa cum bine putem constata au avut loc revolutii ample. In niciun caz la 1789 mass-media nu era atat de dezvoltata ca acum, dar asta nu a impiedicat Revolutia Franceza.
Insa s-ar putea intampla ca in momentul in care un cetatean, ce traieste intr-o tara subdezvoltata si supusa unui regim autoritar, comunica, cu ajutorul internetului, cu un cetatean care traieste intr-o tara mai dezvoltata si care se bucura de libertate la el in tara sa se poata naste in primul o serie intreaga de intrebari, s-ar putea intampla sa inceapa sa-si puna probleme. Spre exemplu: de ce la el in tara nu poate fi ca „acolo”? Ce anume ar trebui schimbat? Insa schimbarile sunt in logica vietii. De aceea se si produc din cand in cand. Fara schimbare nu ar putea exista dezvoltare. Numai spiritele retrograde nu sustin schimbarile, care se produc natural, indiferent de ce reforme vor sa impuna unii sau altii.
Eu cred ca ne inselam daca am considera, spre exemplu, ca generatia lui Andrutu sau generatia copiilor lui Andrutu va semana cu generatia noastra din punct de vedere moral, spiritual, ca vor avea aceleasi valori ca si noi, etc. Poate ca da, poate ca nu… Pentru ca si in acest spatiu, ca sa zic asa, spiritual se produc schimbari. In consecinta se produc, daca se poate spune asa, si schimbari de mentalitati de la o generatie la alta. Iar dezvoltarea tehnologica ne influenteaza pe toti.
Daca se va intampla asa ceva cred ca ar fi simplist sa dam „vina” pe internet si numai pe internet. Daca se va intampla asa, inseamna ca noi toti dorim altceva. Citeam pe un site despre numarul mare de sinucideri si de tentative de sinucidere in Franta. De ce incercam sa absolutizam si sa consideram ca tot ce e acuma ar fi bun, ar fi corect, ar fi drept? Numai asa, pentru linistea noastra… Poate ca nimic nu e bun si corect, din niciun punct de vedere: legislativ, moral, relatii intre tari, valori, relatii intre oameni, economic, politic, etc. Poate ca nimic din ce e acum nu mai corespunde cu aspiratiile noastre, cu adevaratele noastre aspiratii, care se nasc in noi, fara sa fim constienti (inca) de ceea ce ne dorim cu adevarat. Credem ca suntem fericiti pentru ca avem bani, ca ducem o viata linistita alaturi de familie, dar nu ne nelinisteste ca, defapt, nu ne cunoastem deloc inima. Dorim sa construim o lume a libertatii, dar e vorba numai de o libertate exterioara, fara sa banuim macar ca nu ne bucuram de o adevarata libertate interioara. Tocmai aceste contradictii insesizabile ar putea conduce la asemenea revolte.
Uitati-va la ce se intampla in lumea musulmana, Nordul Africii. Ei o dau acuma cu Sharia, cu Islamul. Dar daca e vorba de altceva? Mult mai simplu. Daca e vorba de o nefericire in masa. Da, colectiva! Daca acel barbat, acea femeie cu voal pe fata, pe care i-am privit la televizor, nu sunt fericiti, iar ceea ce simt ei in interior, cu adevarat, e ceva mai grozav decat Stalin si Pol Pot luati impreuna. Daca lucrul asta ii face sa comita atentate sinucigase, sa puna bombe in super-marketuri?
Insa asta nu inseamna ca omul trebuie sa indure fara sa caute cai de solutionare a problemei, adica si schimbarile despre care vorbeam mai sus.In acest sens omul nu e dispus la suferinta. Adica suferinta sa i se impuna ca un soi necesitate, atata vreme cat poate fi si indurata. E cam tot una cu a spune, spre exemplu, ca oamenii, daca nu gasesc libertatea si egalitatea sunt dispusi sa indure sclavia, daca aceasta e suportabila. Adica, altfel spus, sa fie sclavul suferintei, daca aceasta e suportabila, daca se poate suporta. Oare chiar asa sa stea lucrurile? Nu intotdeauna… si nu intotdeauna omul va accepta suferinta numai pentru simplul motiv ca aceasta se poate indura.
Internetul nu trebuie abuzat pentru plata polițelor politice în campanii fabricate, ci trebuie să susțină vocea cetății, a populației responsabile.
Nu stiu daca ar fi bine sa impunem Internetului ce trebuie sa faca. Macar are si populatia iresponsabila o metoda de refulare. Sper mai inofensiva decat daca ar iesi in strada. Cat despre iresponsabilitate sau responsabilitate, cred ca sunt doua notiuni relativ subiective. Prefer Internetul asa, cu tot cu iresponsabili. Am incredere in mine ca pot discerne opiniile sanatoase de cele nesanatoase.