Romanii care au constituit depozite la C.E.C-S.A. in vederea achizitionarii de autoturisme vor fi despagubiti de statul roman
Ana Birchall: După 23 de ani de aşteptare, românii care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziționării de autoturisme vor fi despăgubiţi de statul român.
Astăzi, Camera Deputaţilor a adoptat Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziționării de autoturisme (Pl-x 226/2011)
„Românii care au avut depozite la CEC înainte de 1990 şi le-au transferat un an mai târziu la BRD – Groupe Société Générale, în vederea achiziţionării unui autoturism Dacia îşi vor primii banii care li se cuvin după 23 de ani de aşteptare” a declarat deputatul PSD după adoptarea OUG 156/2007 de către Camera Deputaţilor.
„Din cei aproximativ 2.000 de cetăţeni care au de recuperat depozitul transferat la BRD, foarte mulţi s-au adresat direct Parlamentului pentru ca această problemă să se rezolve. După numeroasele solicitări pe care le-am primit pe această temă, am considerat oportună adresarea unei întrebări oficiale (nr.373A/13-03-2013) Ministerului Finanţelor Publice prin care solicitam sprijinul executivului pentru clarificarea acestei situaţii.
„Mă bucur că astăzi Parlamentul şi Guvernul au dat dovadă de o excelentă colaborare în rezolvarea unei probleme cu care cel puţin 2000 de români se confruntă de peste 23 de ani” este de părere Ana Birchall.
Comentarii recente