Pages Menu
Categories Menu

Posted on iun. 14, 2013 in Politic | 0 comments

Regandirea sistemului de remuneratie a membrilor ASF este o dovada de curaj politic din partea guvernului USL

Deputatul PSD Ana Birchall a susţinut în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică despre reforma făcută de guvernul USL în sistemul de supraveghere financiară din România. Ana Birchall a declarat că pentru prima oară în ultimii 13 ani avem un Guvern care este capabil să facă un gest de curaj politic şi să facă dreptate în sistemul de remuneraţie a membrilor Autorităţii de Supraveghere Financiară.

„Vorbim totuşi de 13 ani, timp în care nici un Guvern şi nici o majoritate parlamentară nu a avut curajul să spună lucrurilor pe nume. Timp de 13 ani auto-reglementarea autorităţilor de supraveghere a sistemului financiar din România a creat practic un stat în stat unde, timp de 6 ani cât este ales un membru în consiliul de administraţie, publicul larg, contribuabilii şi clienţii din sistem nu știu deloc ce se întâmplă. Lipsa de transparenţă nu are nici o scuză şi această perdea de fier aş putea spune a fost ţinută sus de către toţi decidenţii politici din România până în februarie anul acesta,” a susţinut deputatul PSD.

„În 4 luni Guvernul Ponta a reuşit să ducă la bun sfârşit ceea ce 13 ani de guvernări anterioare nu au reuşit,” a mai spus deputatul PSD.

Ana Birchall a făcut un scurt istoric sistemului de supraveghere financiară din România şi a scos în evidenţă diferenţele între autorităţile de supraveghere financiară: CSA (Comisia de supraveghere a Asigurărilor, CSSPP (Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private) şi CNVM (Comisia Naţională pentru Valori Mobiliare) în ceea ce priveşte numărul de membri în consiliile de administraţie şi salariile exorbitante pe care aceştia le primeau.

„Deşi bugetele se prezintă anual în Parlament, remuneraţia consiliilor de administraţie şi personalului angajat în cadrul acestor autorităţi nu sunt publice. Ceea ce ştim însă este că peste 80% din bugetul autorităţilor menţionate mai devreme este reprezentat de fondul de salarii al instituţiei. Cum bugetul acestor instituţii este considerabil devine lesne de înţeles că şi salariile membrilor consiliilor de administraţie sunt de asemenea consistente,„ declară deputatul PSD de Vaslui, Ana Birchall.

De asemenea doamna Birchall a considerat salutară măsura guvernului USL de impozitare cu 85% a veniturilor rezultate din salarii compensatorii pentru foştii membri din consiliile de administraţie ai CSA, CSSPP şi CNVM şi reducerea membrilor consiliului de administraţie ai ASF de la 19 la 11.

Astăzi, avem un Guvern care reacţionează şi un premier responsabil care se remarcă prin curajul de a declara public că este inadmisibil să ai, într-o instituţie publică, 20.000 sau 30.000 de euro pe lună şi după câţiva ani de activitate să propui şi tot tu să votezi salarii compensatorii de 800.000 de euro.” … „Ce a făcut guvernul Ponta? A redus numărul membrilor în consiliul de administraţie al ASF de la 19 câţi erau prevăzuţi iniţial în lege la 11. Prin aceeaşi Ordonanţă de Urgenţă, Guvernul a impozitat cu 85% veniturile foştilor membri ai consiliilor de administraţie CSSPP, CNVM şi CSA,” este declaraţia doamnei deputat Ana Birchall.

În finalul declaraţiei, Ana Birchall a pus această măsură luată de guvernul USL în aceeaşi linie cu alte măsuri care denotă curaj politic cum ar fi: rezilierea contractului cu compania americană Bechtel, rezilierea contractelor bilaterale de la Hidroelectrica sau valorificarea spaţiilor RAPPS.

Îmi exprim speranţa că acest gen de măsuri vor continua în politicile publice ale cabinetului Ponta şi, de fiecare dată când va fi cazul nu voi ezita să le prezint în faţa dumneavoastră şi în faţa celor care m-au votat ca fiind măsuri pe care nici un guvern anterior nu a avut curajul şi viziunea să le ia,” a încheiat intervenţia în plenul Camerei Deputaţilor doamna Ana Birchall, membră a grupului PSD.

Echipa A.B.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.