Pages Menu
Categories Menu

Posted on feb. 10, 2015 in Politic | 1 comment

Problemele cu care se confruntă debitorii cu credite CHF, semnalate în cadrul audierii conducerii BNR

img

În cadrul audierilor conducerii executive a BNR în Comisia pentru buget, le-am cerut colegelor şi colegilor mei şi tuturor celor prezenţi ca problemele cu care se confruntă românii cu credite în franci elveţieni să fie abordate cu seriozitate şi cu responsabilitate de către toate forţele politice şi de către toate instituţiile cu atribuţii în domeniu.

Le-am transmis reprezentanților BNR simulările primite de la debitorii cu credite CHF (Dani, Cristi și Irina) și pe baza simulărilor am întrebat în legătură cu nivelul cursului de schimb de la care băncile ar putea înregistra pierderi, în comparație cu nivelurile la care băncile ar avea doar câștiguri mai mici. De asemenea, i-am înmânat guvernatorului BNR unele exemple de propuneri neserioase de conversie a creditelor primite de către mai mulți clienți, în care conversia era propusă la un curs de schimb mai mare decât cursul la zi.

Aşa cum am avertizat înainte, crizele de felul acesta şi răspunsurile pe care le primesc oamenii în asemenea momente dificile pot afecta pe viitor încrederea publică în procesul creditării. Dacă băncile şi clienţii nu vor putea ajunge la un acord comun în privinţa unei soluţii, este și de datoria legislativului să analizeze şi să decidă asupra soluţiilor la problema creditelor neperformante în valută și a supraîndatorării debitorilor de bună credință, astfel încât corectitudinea şi egalitatea între toate categoriile de consumatori prezenţi şi viitori să fie realizată.

1 Comment

  1. Buna ziua,
    va multumesc pentru interesul acordat celor „pacaliti” de banci – si as fi fffff curios sa aflu la ce curs nu ar avea pierderi bancile in conditiile in care acesti oameni pacaliti au platit rate timp de 7-8 ani la dobanzi nejustificat de mari.
    Ar fi interesant de asemenea o super ancheta asupra modului cum au fost acordate aceste credite in CHF.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.