Pages Menu
Categories Menu

Posted on sept. 4, 2015 in Aparitii media, Economic, Politic, Social | 0 comments

Principalele declarații în emisiune la Antena 3 – 3 septembrie

Referitor la proiectul legislativ de conversie a creditelor: “Sunt bucuroasă că, împreună cu domnul Liviu Dragnea și cu domnul Viorel Ștefan, președintele Comisiei pentru buget, am reușit să reluăm o temă extrem de importantă pentru români și, anume, creditele în franci elvețieni. Săptămâna viitoare, solicitarea mea în calitate de raportor al Comisiei pe această temă va fi luată în discuție și, sper eu, soluționată favorabil, pentru că atât eu, cât și colegele și colegii mei din PSD și din alianță, chiar ne preocupăm să încercăm să rezolvăm problema oamenilor care sunt necăjiți din cauza acestor credite”, a declarat deputatul social-democrat Ana Birchall, joi, în emisiune la Antena 3.

“După 10 ani de conflict, în care am avut categorii sociale una împotriva celeilalte, am ajuns să ne minunăm și să ne îndoim de posibilitatea ca într-adevăr să avem o colaborare și o conlucrare transpartinică constructivă. Este normal să te consulți instituțional și cu Președinția, și cu Parlamentul, și cu Guvernul pe proiectele importante, așa cum este și proiectul lansat de domnul Liviu Dragnea pe descentralizare. În ceea ce privește Codul Fiscal, atât domnul Dragnea, cât și domnul Oprea au lansat această invitație la dialog, iar liberalii au răspuns. Este foarte bine că pe proiectele mari, fundamentale, putem să ne contrăm și pe un ton politicos, dar constructiv, și până la urmă să putem să adoptăm soluții corecte și bune”, a susținut, joi, în emisiune la Antena 3, deputatul PSD Ana Birchall.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.