Pages Menu
Categories Menu

Posted on sept. 5, 2016 in Comunicate, Economic, International, Politic | 0 comments

Președintele Comisiei pentru afaceri europene Ana Birchall va participa la cea de-a XXVI-a ediție a Forumului Economic desfășurat la Krynica-Zdrój, în Polonia

AB_official

Președintele Comisiei pentru afaceri europene Ana Birchall va participa la cea de-a XXVI-a ediție a Forumului Economic desfășurat la Krynica-Zdrój, în Polonia

ANUNŢ DE PRESĂ

 

Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, va participa, în perioada 6-8 septembrie a.c., la lucrările celei de-a XXVI ediții a Forumului Economic, organizat în localitatea Krynica-Zdrój din Polonia, unde va susţine o alocuţiune în cadrul sesiunii intitulate ‘Pentru cine bat clopotele? Statele Unite ale Europei – dorinţă sau scenariu real?’. De asemenea, în prima parte a evenimentului, Ana Birchall va participa şi la Forumul economic al tinerilor lideri, la care sunt invitaţi și laureații premiului Nobel, Reinhard Selten şi Lech Wałęsa şi prim-ministrul Poloniei, doamna Beata Szydło, în cadrul căruia va susţine o alocuţiune în sesiunea intitulată ‘Europa în următorul deceniu. Vocea tinerilor lideri’. În marja participării la acest eveniment, în perioada 7-8 septembrie, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene va participa şi la Conferința ‘Europa Carpaților’ și va avea intervenții în cadrul sesiunii de discuții cu titlul ‘Statele Carpatice şi vecinii acestora – de la valori comune la interese împărtăşite’.

“În actualul context complicat la nivelul Uniunii Europene şi în regiunea noastră, marcat de existența simultană a numeroase provocări complexe și riscuri interne și externe, este cu atât mai importantă contribuția fiecărui stat membru, inclusiv la nivel parlamentar, pentru o reflecție aprofundată cu privire la viitorul proiectului european. UE rămâne un cadru comun de acțiune, un proiect conceput pentru pace, securitate și prosperitate, atât pe plan intern, cât și pe plan extern, iar proiectul european trebuie să meargă mai departe. Este datoria noastră, a liderilor europeni de astăzi, să transmitem viitoarelor generații nu doar valorile și principiile democratice pe care a fost construit edificiul european, ci și un proiect european solid, bazat pe unitate, coeziune și solidaritate”, a declarat, înaintea plecării în Polonia, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților,  Ana Birchall.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.