Pages Menu
Categories Menu

Posted on mai 13, 2014 in Politic | 0 comments

Le multumesc tuturor celor care astazi au participat la dezbaterea organizata de Forumul Progresist Social-Democrat

 

Le mulţumesc foarte mult tuturor participanţilor la prima dezbatere organizată de Forumul Progresist Social Democrat: Progressive „Agenda for the Future”. Mă bucur nespus că i-am avut alături de mine pe preşedintele Victor Ponta, pe Lordul Peter Mandelson, miniştri ai cabinetului Victor Ponta, colege si colegi parlamentari şi nu în ultimul rând tinerii prezenţi într -un număr atât de numeros astăzi cu noi.

Le mulţumesc în mod special preşedintelui Victor Ponta şi Lordului Peter Mandelson pentru cuvintele de apreciere şi pentru susţinerea faţă de Forumul pe care am onoarea să-l conduc. Îmi iau în continuare angajamentul de a stabili prin acest Forum o ancoră a progresismului internaţional aici în România.

Toţi suntem de acord cu domnul prim ministru Victor Ponta atunci când spune că România are nevoie de un proiect de ţară, conturat, stabil şi bazat pe principii puternice progresiste şi social-democrate. Eu nu pot decât să fiu mândră că Forumul Progresist Social – Democrat va face ca acest proiect să devină realizabil în viitorul apropiat.

M -am bucurat că Lordul Mandelson a acceptat să fie Preşedinte Onorific al Forumului nostru.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.