La ghiauri e mai greu..
Zilele acestea, Președintele Băsescu a fost în vizită oficială în Turcia, unde a declarat susținerea țării noastre pentru aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Este o mutare diplomatică târzie la nivel înalt și aș mai spune destul de haotică, având în vedere situația actuală. Mișcarea nu se înregistrează într-o partitură unitară de acțiuni diplomatice, sugerând mai mult o proastă planificare după negocierile de la Bruxelles, dezbaterile pe buget din Parlament și suma întreagă de alte probleme cu care guvernul actual ne-a îngreunat. Președintele Abdullah Gül a vizitat România în 2008, când a primit asigurări legate de susținerea României la aderarea Turciei la UE, „la momentul la care toate condițiile de aderare vor fi îndeplinite”. Acum, suntem un susținător „fără rezerve” și cu un parteneriat strategic semnat. Bun! Și întrebarea mea este: de ce fix acum?
Am citit în presă că domnul Băsescu a depus o coroană de flori la mausoleul Atatürk, simbolul schimbării națiunii de la Bosfor, un om care și-a transformat țara din bolnavul Europei într-o poveste de succes a Levantului și a lumii, de după al doilea război mondial. Atatürk a fost un om de stat și un vizionar, a reconstruit din rămășițele unui imperiu și pe baza unor valori pragmatice și seculare o țară întreagă, cerând sacrificii enorme și oferind demnitate acolo unde mulți nu o mai întrezăreau. Valoarea cea mai de preț a acestui stat, în viziunea lui Atatürk, a fost cetățenia, care, prin muncă și prin domnia legii, devine o stare de sine.
E un obicei des întâlnit la liderii politici să facă vizite externe pentru a distrage atenția de la problemele cu care se confruntă cetățenii lor. Nu am cum să ignor mesajul pe care ni-l transmite vizita Președintelui într-o țară de care ne leagă atâta istorie, dar și într-o societate care s-a ridicat din genunchi și a privit spre vest cu încredere. Poporul turc merită susținerea noastră, într-adevăr. Dar nu merităm noi, în optica ultimilor ani și a haosului creat de guvernanții acestor vremuri, să ne comparăm liderii. Ai lor au luptat cu principii în minte și au construit o țară timp de 60 de ani de istorie, într-unul dintre cele mai volatile puncte de pe hartă. Ai noștri luptă pentru interesele personale și doar depun coroane la statuile primilor. Altceva, adevărul este, n-au ce să mai facă!
😆
Deci tara care s-a ridicat din genunchi e Turcia. Asta presupune ca a fost in genunchi si, in vremurile din urma, s-a ridicat din genunchi.
Foarte interesant! Deci pe vremea Imperiului Otoman, Turcia era in genunchi… Cand au cucerit Ungaria, cand au ajuns la portile Vienei, erau in genunchi. Cand Vestul, rationalist si bine pus la punct, a inceput subit sa cam tremure si sa li se cam inmoaie genunchii, Turcia era „in genunchi”!! 😆 Foarte interesant mod de a fi „in genunchi”!! Pe urma, cand Turcia a ajuns o tara mult mai mica decat marele Imperiul care era inainte, s-a sculat din genunchi!! Ce victorie sublima!! 🙂
Ar fi interesant de vazut ce-a mai facut Turcia dupa ce „s-a ridicat din genunchi”… Citind in Istorie, si ma refer aici la cea contemporana, aflam lucruri interesante: au vut loc lovituri de stat in anii: 1960, 1971, 1980, 1997. A avut loc si Taksim Square massacre in care, dupa cat se pare, Gladio era implicata pana peste cap, ca doar priveau spre Vest cu incredere (in paranteza fie spus, se sarbatorea 1 mai, Ziua Muncii in Piata Taksim din Istanbul. Era in anul 1977)!
Ei… ce sa-i faci…? La ghiauri e mai greu! 🙂
😆
Si stiti de ce e mai greu? Pentru ca noi suntem mai cititi, mai bine pregatiti decat ei. Pentru ca ne intereseaza Istoria si stim mai multe decat unii care sunt ignoranti. Pentru ca suntem un popor inteligent, care, niciodata, n-am stat in genunchi!