Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 9, 2014 in International, Politic | 0 comments

Întrevederile cu vicepreşedintele Republicii India Mohammad Hamid Ansari și ministrul pentru afaceri parlamentare şi dezvoltare urbană Venkaiah Naidu

10606131_733738770028369_3895173116901191843_n

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea: “Întrevederile de astăzi cu domnul Mohammad Hamid Ansari, vicepreşedinte al Republicii India, domnul Venkaiah Naidu, ministrul pentru afaceri parlamentare şi dezvoltare urbană şi reprezentanți ai Comisiilor de afaceri externe ale celor două camere ale Parlamentului indian s-au axat pe teme de agendă externă aflate în atenția autorităților de la București și New Delhi, precum dezvoltarea cooperării bilaterale sub aspectul relațiilor economice, a posibilităților de dezvoltarea a cercetării în domenii de interes comun, dar și în sensul protejării națiunilor noastre de amenințările asimetrice.

Am avut oportunitatea să întâlnim personalități politice care cunosc potențialul României ca zonă de investiții și dezvoltare – un fost ministru de externe al Indiei, care a vizitat țara noastră, iar acum este membru al Camerei Superioare, un diplomat care a activat la Ambasada Indiei la București, un profesor care participă la proiecte de cercetare cu universități din țara noastră, pe teme din domeniul securității infrastructurilor critice.

Astfel, domnul Mohammad Hamid Ansari, vicepreşedinte al Republicii India și Președinte al Camerei Superioare a Parlamentului, a răspuns pozitiv invitației de a veni la București, în prima jumătate a anului 2015, împreună cu oameni de afaceri, pentru a contribui la pregătirea Business Forum India – Europa Centrală și de Est, propus a fi organizat la București în primăvara anului 2016.”

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.