Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 7, 2017 in Comunicate, International, Politic | 0 comments

Întrevederea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, cu Michael Roth, ministru de stat pentru Europa în cadrul MAE german

Întrevederea ministrului delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, cu Michael Roth, ministru de stat pentru Europa în cadrul MAE german

COMUNICAT DE PRESĂ

 

În marja participării la reuniunea Consiliului Afaceri Generale, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, a avut o întrevedere cu Michael Roth, ministru de stat pentru Europa în cadrul MAE german.

Întrevederea a prilejuit un schimb de opinii consistent cu privire la subiectele în atenție la nivel european, precum reflecția privind viitorul UE, Brexit, pregătirile pentru preluarea de către România a Președinției Consiliului UE, migrația, MCV.

Ministrul delegat Ana Birchall a subliniat importanța deosebită a parteneriatului româno-german și a cooperării pe teme de interes actual pe agenda europeană.

În privința procesului de reflecție privind viitorul UE și în perspectiva Summit-ului aniversar de la Roma din 25 martie 2017, oficialul român a reiterat accentul acordat de România pentru consolidarea și redinamizarea construcției europene, în baza unor abordări inclusive în plan UE.

În acest sens, ministrul delegat Ana Birchall a subliniat că ,,UE rămâne un proiect indispensabil pentru noi toți”, abordarea României în dezbaterea privind viitorul Europei fiind centrată pe această idee de bază. ,,România este pe deplin deschisă să coopereze cu statele membre promotoare ale integrării europene pentru susținerea unui proiect european consolidat, în baza respectului pentru principiile și valorile sale fundamentale. Suntem de acord cu necesitatea reformei instituțiilor europene, însă aceasta nu se poate face sacrificând unitatea europeană. Nu avem nevoie de o Europă cu mai multe viteze, ci de o Europă care să ne unească cu mai mult angajament politic și voință de a acționa împreună, în baza valorilor europene, pentru a soluționa provocările actuale care nu pot fi depășite decât prin efortul comun al statelor membre și al instituțiilor europene deopotrivă.”, a declarat ministrul delegat pentru Afaceri Europene. Ana Birchall a mai reafirmat, în context, poziția României pentru soluții constructive și inclusive, arătând că România nu susține idei precum cele care propun ca soluție ,,o Europă cu mai multe viteze”, acestea putând accentua fragmentările și clivajele la nivelul Uniunii.

Cu privire la dosarul Brexit, oficialul român a precizat că obiectivul României este acela de a gestiona acest proces complex într-un mod corect, constructiv și predictibil, conform prevederilor din Tratatele Uniunii. A reiterat, totodată, importanța acordată de România respectării tuturor principiilor și valorilor europene în relație cu toți cetățenii europeni.

Pe parcursul discuțiilor, ministrul delegat pentru Afaceri Europene a evocat progresele substanțiale obținute de România în dosarul MCV, reconfirmate în rapoarte succesive ale Comisiei Europene și a precizat că autoritățile române își concentrează eforturile pe consolidarea acestui parcurs, în vederea finalizării cât mai rapide a obiectivelor MCV. A reliefat necesitatea unor abordări principiale în raport cu progresele înregistrate de România în dosarul MCV și evitarea conexiunilor cu deciziile privind alte dosare europene (Schengen, fonduri structurale etc.).

În discuții a fost abordată și tema pregătirilor României în perspectiva preluării mandatului de Președinție a Consiliului UE, în 2019 și posibilitățile de aprofundare a cooperării în acest dosar.

În ceea ce privește migrația, ministrul român a reafirmat susținerea României pentru continuarea eforturilor comune UE în materie și a amintit rolul important al unor abordări consensuale și coerente în plan european, în vederea obținerii unor rezultate sustenabile.

Cei doi demnitari au convenit o coordonare mai aprofundată și intensificarea dialogului în materie de afaceri europene în perioada următoare.

 

Comunicatul de presă pe pagina Ministerului Afacerilor Externe: http://www.mae.ro/node/40860

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.