Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 24, 2009 in Aparitii media, Politic | 9 comments

Ieri seara la B1 TV

Cum va spuneam, aseara am fost invitata lui Radu Morar la emisiunea Nasul de la B1 TV. As fi dorit sa vorbesc despre niste lucruri grave din invatamat, despre diplome false sau luate pe bani, insa Radu m-a surprins cu o alta tema – criza mondiala si dedesubturile ei. Aveti mai jos emisiunea in intregime:

Mi s-a cerut sa comentez un interviu luat de Alex Jones unui anume Aaron Russo, un prieten a lui David Rockefeler, conform propriilor declaratii. Sincer, eu sunt destul de rezervata cand vine vorba despre teorii conspirationiste. Mai ales cand se vorbeste cu atata usurinta despre tragedia atentatelor de la 11 Septembrie.

Am trecut apoi la discutii despre cipuri implantate sub piele pentru controlul maselor. Parerea mea e ca avansul tehnologic nu poate fi oprit, insa tehnologia e neutra. Oamenii o folosesc pentru lucruri bune sau rele. Sta in puterile noastre sa facem un sistem de legi care sa opreasca abuzuri de acest gen. Mult mai periculoasa mi se pare insa dictatura ignorantei…Prefer o dictatura a legi.

Am incercat apoi sa explic care sunt cauzele reale ale crizei actuale. E vorba in primul rand de lipsa de prudenta a institutelor de credit, generata de exacerbarea unui mediu concurential, si nu de naivitatea cetatenilor americani asa cum ar fi tentati sa creada unii. Inca din 2000 cand lucram la teza de doctorat in domeniul falimentului bancar aceste lucruri erau previzibile.

Mai departe, despre cercul vicios al indatorarilor care a dus la pierderea increderii si, in final, a credibilitatii, despre criza sub-prime. Eu nu cred ca a fost ceva programat de niste forte oculte din SUA. Despre restrangerea libertatilor individuale in urma atacurilor teroriste. (Da, stiu ca e „Patriot Act”, scuzati-mi balba si nu ma parati la Carcotasi 😉 )

SUA nu e o dictatura asa cum se sugereaza in astfel de filmulete. Ar putea exista insa interese pentru a lansa astfel de diversiuni pe piata. Ar fi periculos, mai ales pentru noi romanii, ca in urma unor manipulari de acest gen statele UE sa renunte la solidaritate.

Am amintit despre pierderea scarii valorice in societatea romanesca, despre dictatura non valorilor, despre metastaza generalizata. Ar fi fost o oportunitate buna sa mutam discutia de la criza mondiala si inspre aceste probleme grave ale noastre, insa Cristi a tinut mortis sa revina la „criza din anii ’20-’30”.

Pentru iesirea din criza trebuie restabilita in primul rand increderea intre banci si a clientilor lor. Dupa cum am vazut in trecut, o situatie de criza indelungata poate duce la evolutii contrare democratiei. Eu cred ca sta in mainile fiecaruia dintre noi sa evite repetarea greselilor din trecut. Peste tot in lume majoritatea oamenilor isi doresc sa traiasca onorabil muncind cinstit. Frustrarea oamenilor acumulata pe buna dreptate trebuie sa fie folosita pentru a corecta sistemul actual, pentru instaurarea dictaturii legilor si nu a unui altfel de dictatura. Democratia nu trebuie sa fie de vanzare.

Mi-as dori sa avem si noi un sistem juridic ca SUA care sa nu se sfiasca sa ii judece pe Madoff-ii nostri atunci cand se dovedeste ca acestia sunt vinovati. Dar nu voi fi de acord cu justitia televizata.

Am atins si acordul cu FMI, care in opinia mea nu ar trebui vazut doar ca o conspiratie  impotriva Romaniei, ci si ca un mijloc pentru a ne aduce aminte sa respectam disciplina bugetara. E inacceptabil ceea ce a facut guvernul precedent cheltuind milarde in ultimele saptamani de guvernare.  Imprumutul de la FMI nu e un motiv sa deschidem sticla de sampanie, insa nu mai putem sa guvernam pe datorie cum s-a facut in ultimii ani.

Spre final am reusit totusi sa spun cateva cuvinte si despre tema care ma preocupa – diplomele false care nu mai reflecta valoarea pe care ar trebui sa o certifice. Cei care au comis aceste falsuri nu trebuiesc judecati si condamnati pentru fals si uz de fals ci pentru crima cu premeditare in forma agravanta cu pedeapsa maxima si fara drept de reducere a pedepsei. Voi reveni asupra acestui subiect intr-un post viitor.

Cred ca a iesit totusi o emisiune interesanta. Sper ca v-a placut si voua. 🙂

9 Comments

  1. Draga doamna…

    Deschide ochii! Nu crezi, ai indoieli, si esti increzatoare. Off motanime motanime..

    • ROman
      nu cred ca inteleg ce vrei sa spui.

    • draghi
      interesant ce spui. intotdeauna exista „caculeala” fata de cel perceput ca fiind mai puternic…e doar in natura umana nu crezi?

  2. Stimata doamna
    Orice om normal la cap observa fara dificultate faptul ca ceea ce se intampla acum in lume este lucratura cuiva. Respectivul Alex Jones a filmat lucruri ce nu pot fi puse la indoiala, a luat interviuri de necontestat. De ce sa fiti rezervata? De ce o dictatura a legii? Daca aceasta lege va fi curand data de un guvern unic mondial, o veti accepta pur si simplu? Dumneavoastra politicienii, masoni sau nu, ignorati cu buna stiinta sau nu lucrurile cele mai importante. Oamenii trebuie sa stie ca nu exista nici criza financiara si ca nu avem nevoie de camere de supraveghere peste tot. Toate acestea sunt opera unor masoni satanisti (da clar, conspiratii nu?) care vor doua lucruri simple. Un guvern unic mondial, controlul populatiei. Urmeaza si alte crize, baietii se grabesc. Iar dumneavoastra draga doamna in loc sa spuneti adevarul va temeti si va ascundeti in spatele unei constiinte slabe sau vandute masoneriei. Pacat

    • daniel
      esti atat de sigur ca ceea ce se spune in interviu este real??!! Daca da este dreptul tau tot asa cum este si dreptul meu sa nu cred astfel de conspiratii…ca o persona pe care destinul a ferit-o sa fie fizic la ora 9 am la etajul 45 din turnul geaman nr 2 doar printr-o intamplare (sau destin) nu pot accepta sa se vorbeasca cu atata usurinta despre 11 septembrie…
      da, sunt pentru dictatura legi in Romania ceea ce pentru mine inseamna aplicarea legilor pentru toata lumea si nu ignorarea lor sau aplicarea unor pedepse de mai mare rasul.
      mi-ar face placere sa continuam dialogul…dar fara insulte…constiinta mea este si puternica si curata…asa ca astept sa mai scrii dar cu argumente pe un ton inteligent si fara insulte.

  3. @AnaB

    Nu stiu daca puterea e cuvantul cheie aici decat daca consideram competentza o forma de putere. Ceea ce ma duce cu gandul la o forma interesanta de pervertire a acestui tip de „putere” – diplomele false.

    Discutam cu cineva mai de mult (1, 2) despre o posibila paralela intre „banii virtuali” (eu ii numeam „bani falsi”) si diplomele false. Prin „bani falsi” ma refer la banii „creatzi din nimic”, prin speculatzii si alte metode sofisticate, care sunt introdusi in circuitul financiar unde nu mai pot fi deosebiti de „banii reali”, purtatori de valoare. In timp ei erodeaza credibilitatea „banilor real”, purtatori de informatie valorica. Cand „banii falsi” ajung la o masa critica, tot sistemul intra in colaps.

    Acelasi lucru e valabil si pentru diplome. La fel ca si o bancnota o diploma e un certificat care atesta o valoare. Recunoasterea valorii se bazeaza in primul rand pe increderea fatza de cel care a emis certificatuil. O vreme se pot introduce in sistem un numar de diplome false. Cand insa ele ajung la o masa critica…

    Probabil in acest context avem de a face si cu o degenerare a ideii de expert. Noi avem codata in creier increderea fatza de experti. Lucrurile functineaza bine insa doar atata timp cat e vorba de o expertiza reala. Cand insa avem de-a face cu pseudo-experti, acesta incredere instinctiva se intoarce impotriva noastra.

    De aceea daca dumneavoastra ii numiti pe cei care acorda permise de circulatie celor care nu merita adevarati complici la omoruri, eu i-as numi pe cei care acorda diplome false, complici la imbolnavirea de cancer a societatzii.

  4. ,,Democratia nu este de vanzare”…f adevarat dar ,zic eu,noi nu am prea avea ce vinde nici daca am vrea…si nici nu s-ar gasi cineva sa cumpere o astfel de democratie(daca ii pot spune asa).
    La noi este doar numele de democratie caci substanta este cam comunista…
    Cu respect,Loredana

  5. Eu cred ca dumneavoastra promovati dictatura ignorantei si asta e cel mai grav.Sunt fapte istorice de necontestat asupra concentrarii puterii in mainile a catorva familii si corporatii.
    Doamna Ana Birchall sa intelegem ca si discursul presedintelui Kennedy ar fi fost iar o minciuna,o gluma de-a lui nevinovata despre societatile secrete: http://www.youtube.com/watch?v=EZYfeYhQ9eU&feature=related

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.