Crizele rafineaza viata. Prin ele descoperi cine esti (sau cine sunt!) cu adevarat
Intr-o discutie cu un bun amic pornind de la argumentatia mea ca in momente de criza este esential sa avem curajul sa modificam elementele ADN-ului nostru economico-financiar si sa impunem un nou model politico-social tocmai pentru ca in momente de criza avem nevoie de oameni profesionisti si responsabili, avem nevoie de oameni de stat nu de papusari iresponsabili, raspunsul a fost „de acord cu tine Ana dar, desi absolut necesar ceea ce sustii tu, ma indoiesc ca se va intampla asa ceva tocmai pentru ca stii tot atat de bine ca si mine ca intr-un fel crizele rafineaza viata. Prin ele descoperi cine esti (sau cine sunt) cu adevarat! Ori cine sa aiba curajul sa schimbe, desi de impune, ingredientele modelului economico-financiar-politico-social cand mult prea multi au interesul sa pastreze aceasta situatie de fapt, aceasta dictatura a non-valorilor cum o numesti tu?!”.
Desi acest raspuns contine mult adevar, dat de realitatea zilelor noastre, in continuare ma incapatanez ca cred ca aceasta criza economica (care se transforma intr-o criza sociala) va fi rezolvata de un singur lucru: INCREDERE, incredere pe care Romania trebuie sa o prezinte investitorilor straini si romani, incredere in sistemul bancar, incredere ca guvernantii si Palamentul nu schimba legea de la o zi la alta ci ca vor intelege odata pentru totdeauna ca in mediul de afaceri este nevoie de stabilitate si predictibilitate legislativa, incredere ca nu ai la varful clasei politice papusari, pampalai si oameni total iresponsabili si slab profesionisti care nu stiu decat sa se ascunda dupa vorbe si declaratii care mai de care demne de persoane care trebuiesc internate la un anumit spital decat sa fie in pozitii de decizie in aceasta tara.
Parerea voastra?
„…in continuare ma incapatanez ca cred ca aceasta criza economica (care se transforma intr-o criza sociala) va fi rezolvata de un singur lucru: INCREDERE…incredere ca nu ai la varful clasei politice papusari, pampalai si oameni total iresponsabili si slab profesionisti,…”
Este adevarat. Daca ati face un sondaj probabil ca o mare majoritate ar fi de acord.Dar nu aceasta este problema.Eu nu inteleg de ce toata lumea (inclusiv Dumneavoastra) doreste sa comenteze doar despre situatia actuala sau despre situatia dorita sau visata.Si absolut nimeni nu vrea sa discute despre modalitatea de a materializa situatia dorita.Toata lumea e de acord ca trebuie „sa impunem un nou model politico-social”,
ca este absoluta nevoie de ” INCREDERE”.Dar problema este cum se pot obtine acestea.
Eu cred ca este posibil,oportun si necesar sa se materializeze urmatoarele doua idei:
1. transparenta totala a tuturor cheltuielilor facute de toate unitatile de stat ( ministere, prefecturi,primarii,CJ-e si CL-e, agentii,regii,inspectorate,unitati de invatamant si sanitare,etc)prin postarea regulata si detailata pe site-ul propriu a tuturor acestor cheltuieli (atat cu personalul cat si cu achizitiile de materiale, servicii si investitii).
2.responsabilizarea imperativa a tuturor sefilor de unitati de stat(ministri,primari,prefecti,presedinti de CJ si CL,inspectori-sef, directori de regii,agentii, unitati de invatamant si sanitare,etc) prin pierderea automata a functiei (demisie,revocare, demitere, suspendare)in cazul in care unitatea a pierdut irevocabil un proces si seful unitatii nu recupereaza in trei luni prejudiciile aduse unitatii(sau nu esaloneaza recuperarea acestora sau nu intenteaza proces celor vinovati pentru recuperarea acestora).
Si cred ca pentru materializarea treptata a celor doua idei este posibil sa aiba loc urmatorul scenariu:
-sa fie convinsi cativa fruntasi politici care vor candida la alegerile locale din 2012 (pentru functiile de primari si presedinti de CJ) sa isi insuseasca cele doua idei si sa isi faca campanie electorala (si) cu ele -promitand public ca daca vor fi alesi le vor respecta.Desigur ca acestia ar realiza ca posibilitatea de a avea foloase necuvenite ar fi sensibil mai mica.Dar si probabilitatea de a fi alesi ar fi sensibil mai mare pentru ca aceste angajamente au un grad ridicat de populism ( in sens bun) si ar atrage multi votanti dezamagiti,nehotarati sau indiferenti.Poate conducerea unui partid ar putea fi convinsa sa isi insuseasca cele doua idei si sa isi faca campanie electorala cu ele si sa nominalizeze candidati care sa se angajeze public ca daca vor fi alesi vor respecta cele doua idei.Eu cred ca acei candidati care si-ar asuma public aceste angajamente ar obtine increderea electoratului si nu ar avea curaj sa nu isi respecte aceste angajamente.Si ar fi un exemplu si pentru alti conducatori si pentru alti candidati.Si poate treptat aceste idei s-ar generaliza.
tibi
foarte bune cele 2 propuneri ale tale.
„foarte bune cele 2 propuneri ale tale”
Nu ideile astea sunt importante.Important ar fi (asa cum am scris) modul in care este posibil sa fie materializate niste idei. Eu cred ca este zadarnic sa ceri unor fruntasi politici ceva daca acestia sunt in functie. Daca se vrea ceva anume de la ei trebuie sa le ceri inainte de a ajunge in functie.Si nu ceva de genul „scoala,drumuri, spitale”. Pentru ca intotdeauna vor justifica nerealizarea unor promisiuni prin lipsa de bani si/sau prin obstructionarea promisiunlor lor de catre tabara adversa.Dar materializarea celor doua idei nu necesita cheltuieli si depinde doar de vointa conducatorului.Si sunt si clare si neinterpretabile si daca sunt promise public in campanie electorala eu cred ca ar fi si respectate.Dar trebuie cautati si gasiti acei candidati (sau acele partide) care ar avea curajul sa le asume si ar avea suficienta credibilitate ca le vor respecta.Si acei fruntasi politici care ar avea curaj sa se bata pentru asa ceva.Timp ar mai fi.
Tibi esti un naiv !
Pedro
daca Tibi crede intr-o societate normala si propune cateva solutii care dupa parere mea sunt destul de interesante si ar avea efecte benefice nu inseamna ca este naiv (nu stiu daca stii dar acum catvia ani eu am dat in judecata ministerul educatiei pentru a fi obligat sa faca cunoscut continutul contractelor de achizitii. Am castigat procesul creand astfel un precedent sanatos in ceea ce priveste transparenta cheltuirii banilor publici….Tibi o astfel de masura propune)…si din cate stiu eu si tu crezi si doresti o societate normala si meritocratica.
Increderea aici se refera la increderea reciproca a partenerilor de negociere din sistemul socio-economic romanesc(banci, companii, familii, indivizi, stat etc).
Cei 6 pasi amintitzi pt consolidarea increderii, din articol, sunt:
1. „Speak their language” – ce-ar fi deci sa incepem o comunicare mai eficienta intre actorii economici?
2. „Manage your reputation” – o mai buna (auto)identificare a fiecarei entitatzi intr-un grup anume asa incat reputatzia sa fie consolidata
3. „Make dependence a factor” – cresterea interdependentzei dintre actori. „The more dependent you are on someone, the more willing you’ll be to trust her”. Ciudat, nu?!
4. „Make unilateral concessions” – prietenia tb sa fie pre-asumata.
-„Label your concessions” – sa reafirmam unde am cedat in negociere
6. „Explain your demands” – sa fim directzi in negociere de la inceput cu ce urmarim.
Cam asta ar presupune consolidarea increderii..
Eu ash traduce mai simplu shi mai PRAGMATIC (vorba multa saracia omului!) : intr-o negociere (doi parteneri) unul va fi WINNER iar celalalt LOOSER.
Sigurantza ca vei fi winner iti da increderea de care vorbeshti mai sus……..restul este „beletristica” de care este bine sa ai habar shi atat.
Intotdeauna „money talks” deci principalul obiectiv intr-o negociere este banul (chiar daca uneori ideea este ascunsa in diferite ambalaje)!
Sa auzim numai de bine!
Merry Christmas!
Ai dreptate, orice rezultat de negociere, chiar si cele etichetate „win-win” sau „lose-lose” sunt de fapt, descompuse pe componente situatzii „win-lose”.
Unul pierde, celalalt castiga!
Am discutat cu Ana sa impartashesc intr-un guestpost ceva din experientza personala din domeniul HR. O voi face dupa o introspectzie complexa a propriului business. Ideea este ca si aceasta exp este de fapt o situatzie „win-lose” si am impresia ca e de fapt un „loss”, dar unul ce tb asumat.
Pana la guestpost nu pot sa spun decat ca atunci cand ne atasham de un produs si il cumparam regulat, si nu numai noi, ci pe piatza e un produs de succes, ne aflam in situatia de „loosers”, iar porducatorul e „winner”.
Pt ca omul e in primul rand consumator, iar apoi producator, respectiv looser si winner.
Daca ajungi sa fii winner ca si consumator, producatorul e in pierdere si are zilele numarate.
La fel si in productzia intermediara, o companie care cumpara componente pt produsele ei e looser fatza de producatorii componentelor. Daca ajunge sa fie winner, iar producatorii initziali devin looseri, nu vor rezista pe piatza.
Acum se pune problema lucratorului la o companie(care nu ii apartzine, fiind doar angajat): el e producator, iar compania e consumatoarea muncii lui.
Sunt 2 situatii:
– lucratorul(producatorul) e winner si compania(consumatorul) looser
– compania(consumatorul) e winner si lucratorul(producatorul) looser
Nu trag concluzii. Dar ma intreb noi ce suntem atunci cand lucram pt o companie pe perioada mai multor ciclii de productie?! Ce suntem cand avem angajatzi pe perioada mai multor ciclii de productzie?!
Winners or loosers?!
Fiecare dintre noi (persoane private sau companii) suntem in unele „situatii” winners iar in altele loosers dar daca eshti conshtient ca vei fi looser in anumite situatzii atunci este bine sa te foloseshti de principiul „LA PIERDEREA ASTA CE CASHTIG AM ?”.
Sa auzim numai de bine!
Sunt absolut de acord cu modificările modelelor structurale pentru funcţionarea societăţii româneşti în moment de criză, cu condiţia ca ele să reprezinte o adaptare la criză şi nu ce culege fiecare de prin jurnalele occidentale şi consideră că ar fi bine.
România suferă tocmai pentru că nu există un model românesc născut din realitatea din România. Nu mă refer la reinventarea apei calde, ci la folosirea condiţiilor din România pentru a veni în ajutorul românilor. Din păcate, toţi cei care vin în frunte în România vor să implementeze ei un „ceva” special, fără să aibă legătură cu întregul, fără să fie specific României, fără să existe măcar o minimă dezbatere sau o minimă simulare a implementării.
După 20 de ani de schimbări chinuite în educaţie, vine, în cel de al 21-lea an, cineva îşi impune un sistem propriu, fără dezbatere, fără acord, fără punerea în concordanţă cu situaţia de moment… Cu astfel de schimbări nu sunt de acord. Nu sunt de acord nici cu schimbarea numită salarizarea unică, din aceleaşi motiv, lipsa de negociere sindicală şi, în general, cu toate legile pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea.
Lumea nu pare să mai înţeleagă că Parlamentul ar trebui să legifereze rezultatul unei negocieri de voinţă politică publică şi nu ceea ce vrea X sau Y sau Z, astfel încât societatea să-şi determine propriile reguli şi nu să funcţioneze cum vrea o persoană sau un grup de persoane. Lumea nu pare să mai înţeleagă, de asemenea, că premierul şi Guvernul nu are nimic de-a face cu această negociere de voinţă publică, ci cu executivul, care nu are nici o treabă cu legislativul (iniţierea legislativă are cu totul alt rol decât legiferarea în sine).
Dar câte ar fi de discutat vis-a-vis de acest subiect!