Pages Menu
Categories Menu

Posted on nov. 24, 2013 in Politic | 0 comments

Conferinta regionala “Violenta impotriva de femeilor si Conventia de la Istanbul”

Luni 25 noiembrie 2013, începând cu ora 9.30, la Palatul Parlamentului, la sala Ovidiu Șincai, se va desfășura Conferința regională “Violența împotriva femeilor și Convenția de la Istanbul”, organizată de Camera Deputaților în colaborare cu Rețeaua Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) “Women – free fom violence”.

Doamna Ana Birchall, parlamentarul român de referință în cadrul Rețelei, va modera lucrările Conferinței, va susține o conferință de presă începând cu ora 12.30 și va prezenta concluziile dezbaterilor.

Conferința își propune să crească gradul de conștientizare privind fenomenul violenței împotriva femeii și să reafirme angajamentul la nivel parlamentar pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen.

În cadrul dezbaterilor vor fi analizate avantajele adoptării Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) și se va încerca identificarea de soluții în vederea depășirii obstacolelor care au stat în calea ratificării de către statele din regiune a acestui instrument deosebit de important.

La reuniune sunt invitați să participe Președintele Camerei Deputaților, membri ai guvernului, parlamentari din România, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia și Ungaria, membri ai Parlamentului European, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, precum și experți guvernamentali români și reprezentanți ai societății civile.

Presa va avea acces în sală 5 minute, la începutul lucrărilor, pentru oportunități de imagine.

Începând cu ora 12.30 va avea loc o conferință de presă, în fața sălii Ovidiu Șincai (nivel 1M).

Echipa A.B.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.