Pages Menu
Categories Menu

Posted on sept. 20, 2016 in Comunicate, International, Politic | 0 comments

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor organizează, astăzi, un briefing de presă privind principalele probleme aflate pe ordinea de zi a comisiei, începând cu ora 15:30

AB-deputat2

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor organizează, astăzi, un briefing de presă privind principalele probleme aflate pe ordinea de zi a comisiei, începând cu ora 15:30

ANUNŢ DE PRESĂ

 

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor organizează, marţi, 20 septembrie a.c., începând cu ora 14:30, o reuniune de lucru pentru examinarea şi adoptarea mai multor proiecte de opinie privind documentele cu care a fost sesizată pentru examinare, precum şi un aviz motivat faţă de ‘Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protecție internațională prezentate într-unul din statele membre de către un resortisant al unei țări terțe sau de către un apatrid (reformare), COM(2016) 270’. Reuniunea va fi succedată de un briefing de presă susţinut de preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, începând cu ora 15:30, la nivelul P1, în spaţiul destinat presei.

„Nu putem fi de acord cu propunerea de regulament aflată pe ordinea de zi, având în vedere penalizarea nejustificată ce ar urma să fie impusă statelor membre care nu acceptă solicitanţi de protecţie internaţională, în cuantum de 250.000 euro pentru fiecare solicitant refuzat. Consider că o astfel de măsură nu doar că nu rezolvă problema migraţiei, dar riscă să creeze o criză profundă la nivelul Uniunii Europene”, a declarat Ana Birchall, cu referire la proiectul de aviz motivat aflat în dezbatere.

Celelalte proiecte cuprinse pe ordinea de zi privesc ‘Propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate,  COM(2016) 378’, ‘Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind Agenția pentru Azil a Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010, COM(2016) 271’, ‘Comunicarea comună a Comisiei Europene și Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate către Parlamentul European și Consiliu: Cadrul comun privind contracararea amenințărilor hibride – Un răspuns al Uniunii Europene, JOIN(2016) 18’, ‘Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Vieți demne: de la dependența de ajutor la autonomie, COM(2106) 234’. De asemenea, pe ordinea de zi a Comisiei pentru afaceri europene se mai află examinarea şi adoptarea de avize pentru proiecte de legi interne.

Presa este invitată să participe la eveniment şi la briefing-ul de presă. Accesul reprezentanților mass-media acreditaţi la Camera Deputaților se face pe la intrarea S2. Jurnaliștii care doresc să participe la eveniment și nu sunt acreditaţi la Parlament sunt rugați să trimită o cerere de acreditare temporară, fie prin fax la 021/312.08.27, fie prin e-mail la adresa [email protected].

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.