Pages Menu
Categories Menu

Posted on nov. 6, 2010 in Personal, Social | 7 comments

Ramas bun Adrian Paunescu


Asa l-am cunoscut pe Adrian Paunescu…ascultand intai aceasta melodie urmata de multe altele din Cenaclul Flacara, pe vremea cand eram inca in scoala generala din Fulga de Jos, judetul Prahova. Ulterior, viata mi-a oferit sansa sa il cunosc si personal, sa apreciez si sa respect sensibilitatea spuselor sale. Pacat ca nu a mai avut energie sa „reinvie” Cenaclul Flacara asa cum isi propusese si ne propusese intr-o discutie acum un an de zile.
Dumnezeu sa Odihneasca un suflet sensibil care a scris o fila importanta in istoria culturala a Romaniei!

7 Comments

  1. POETUL inimii mele, al unei / unor intregi generatii, a plecat la cer…… lasand aici, pe Pamant, o parte din sufletul si viata sa !

    Nu pot spune mai mult, nu e cazul sa spunem mai mult (deja patetismul televiziunilor si marea admiratie a „poporului” roman se desfasoara din plin la aceasta ora)… decat un simplu… MULTUMESC DIN SUFLET, ADRIAN PAUNESCU! ODIHNESTE-TE IN PACE! 🙁

  2. Sa ii fie tarana usoara !

  3. Ne urcasem cu toţii în autobuz
    Care nu era confortabil, dar era independent,
    N-avea fiecare locul său,
    Dar ne gândeam că o să aibă,
    Era primăvară,
    Venea vara,
    Se dezgheţau drumurile,
    Puteai să mergi cu gulerul cămăşii descheiat,
    Se dezgheţau drumurile,
    Noi cântam cântece de-ale noastre, vechi,
    Pe care nu le mai cântasem de multă vreme
    Şi unii din cauza vitezei,
    Care-i îmbăta,
    Alţii cu o tandră ironie,
    Am început să zicem, să cântăm
    Că autobuzul nostru
    E cel care dezgheaţă
    Drumul pe care mergem.

    Pe direcţia aceea spre munte,
    Spre marele munte,
    Nu mai mersese niciodată un autobuz,
    Numai turişti particulari,
    Numai nebuni ocazionali.

    Aşa că nu ne interesa destinaţia,
    Ne ajungea bucuria
    Că mergem cu toţii spre marele munte.
    Şoferul era tânăr,
    Conducea pentru prima oară
    Un asemenea autobuz.
    Fusese ajutor de şofer,
    Lucrase mult şi cinstit,
    După cum mergea, după cum frâna,
    Era fără îndoială cel mai bun şofer
    Dintre toţi şoferii noştri,
    Ăsta conduce exceptional, strigăm noi,
    Ăsta-i omul care ne trebuie
    Şi el dădea din mână cu modestie
    Rugându-ne să nu-l mai lăudăm,

    Că-l încurcăm la condus.
    În fond e autobuzul dvs.,
    Eu sunt al dvs.,
    M-aţi ales să conduc autobuzul,
    Asta-i treaba mea.

    Noi am aplaudat chiar şi aceasta lepădare, a lui,
    De laudele noastre.

  4. continuare

    Ne urcasem cu totii în autobuz
    Şi autobuzul mergea mai departe
    Şi-n diverse localităţi, în care ne opream,
    Mulţi urcau
    Şi nimeni nu mai voia să coboare.
    Era un autobuz unic
    Nu mai exista aşa ceva în imprejurimi.
    Rămăseseră-n urmă troleibuzele agăţate
    De reţeaua electrică
    Şi lipsite de orice independenţă,
    Tramvaiele înghesuite între sine
    Şi aceeaşi reţea.

    Autobuzul nostru se încărcase înspăimântător,
    Fiecare urca în autobuz cu ce avea mai bun,
    Şoferul conducea exceptional,
    Nimeni nu conduce mai bine ca el,
    Strigam noi
    Şi el dădea moale din mână,
    Şi noi strigam iarăşi,
    Lasă frate, lasa modestia la o parte,
    Da-o dracului de modestie
    Noi, care n-am avut niciodată posibilitatea
    Unui asemenea drum,
    Ştim valoarea lui adevărată,
    Eşti al nostru,
    Eşti dintre ai noştri,
    Rămâi între noi,
    Bravo,
    Ura,

    Şi el nu mai putea să ne oprească,
    Trebuia să fie atent la drum,
    Iar noi eram prea mulţi
    Şi începusem să-l încomodăm,
    Stăteam claie peste grămadă în autobuz,
    Dar uneori îi blocam o mână sau un picior,
    Până când câţiva meseriaşi
    L-au rugat să oprească pentru câteva minute
    Ca să-i faca o cuşca de protecţie,
    Să nu-l mai încomodăm la condus,

    Dar să-şi ia şi nevasta lângă el,
    Au zis alţii,
    Că drumul e lung şi se plictiseşte omul.
    Şi uite-l acum în cuşca lui de protecţie,
    În cabina lui blindată!

    Ce hotărât conduce,
    A dat drumul şi la muzică,
    Se aude în toată maşina o muzică eroica,
    Pe care o întrerupem noi din când în când
    Cu cântece despre el şi de drumul nostru,
    Şi hai, mă, să fim atenţi şi cu nevastă-sa,
    Ca şi el e om.

    În autobuz vara e cald
    Iarna e frig,
    Drumul continua,
    Am început să obosim,
    Nene şoferule, opreşte,
    Să ne odihnim şi noi.
    Să te odihneşti şi dumneata,
    Că n-o fi foc,
    Dar el nu mai aude,
    El conduce,
    Şi-ntr-adevăr, conduce exceptional,
    E cel mai bun, strigam toţi,
    Dar ne e foame,
    Pentru că n-am mai oprit demult,
    Şi-avem nevoie şi noi
    De pâine, de apă, de un răgaz,
    Probabil c-am început să-l şi enervăm
    Cu mofturile noastre
    Setea, foamea, somnul,
    Geamurile autobuzului nu mai există demult,
    Pe ele au sărit cei ce n-au mai putut suporta,
    Uşile au ruginit şi nu se mai deschid,
    Şi şoferul conduce autobuzul
    Din ce în ce mai nervos,
    A început să facă şi accidente,
    Stau şi el şi nevastă-sa cu mâinile pe volan,
    Marile piscuri îi cheamă,
    Mai e puţin combustibil,
    Am intrat pe un fel de linie ferată,
    Vecină cu drumul,
    După ce ni s-au spart cauciucurile
    Şi după ce şoferul a dărâmat
    Cu lovituri de autobuz
    Case şi biserici,
    Sate şi oraşe,
    Începem să coborâm,
    Şi bineînţeles că viteza creşte,
    Aşa e la orice coborâre,
    Viteza creşte,
    Nu mai e nimeni în autobuz,
    Unii au murit,
    Alţii au fugit,
    Alii ne-am uscat de foame şi de sete,
    Alţii am îngheţat de frig,
    Muntele e tot mai departe,
    Dar autobuzul coboară
    Halucinând pe linia moartă
    De cale ferată,
    Şi numai ei doi,
    Şoferul şi nevastă-sa,
    În cabina blindată,
    Se uită doar înainte,
    Nu mai ştiu pe cine conduc şi unde se duc,
    Şi de ce tac toţi pasagerii
    Şi de ce se merge cu viteza prăbuşirii,
    Când excursia începuse atât de frumos
    Către marele munte.

  5. Parerea mea este ca exageratzi cu totzii. Da este adevarat a fost un poet (care dupa parerea mea nu poate fi pus linga Nichita sau Arghezi sau alti titani ai culturii scrise romaneshti), care dupa un inceput furtunos al carierei sale s-a dat partea asupritorilor acestui neam. Nu am intzeles DE CE A FOST INMORMANTAT CU ONORURI MILITARE UNUL CA EL? Prin osanalele aduse cuplului Ceaushescu eu il consider „UN TRADATOR DE NEAM”. Cred ca Romanii din Romania ishi merita soarta pentru ca uita prea ushor shi se pare ca nu invatza mai nimic de la ISTORIE.
    Cred ca era suficient din partea fiecarui roman daca spunea doar trei cuvinte :”Sa-l ierte Dumnezeu !” shi nimic mai mult.

    Sa auzim numai de bine!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.