Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 1, 2018 in Featured, Personal, Politic, Social | 0 comments

La mulţi ani, România! La mulţi ani tuturor românilor de 1 Decembrie, ziua Centenarului Marii Uniri, ziua noastră naţională!

În ziua sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, vă doresc tuturor o zi naţională care să vă deschidă inimile şi sufletele, o zi în care să reflectăm împreună la ce am făcut bine şi la ce am greşit. O zi naţională în care să ne bucurăm de tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu, în care să ne respectăm unii pe alţii şi în care să cinstim eroismul celor care ne-au lăsat drept moştenire o patrie aleasă, unică în lume.

Să-i onorăm pe strămoşii noştri pentru că, în momentele de răscruce ale istoriei noastre, rivalităţile şi orgoliile au fost lăsate deoparte. Atunci când interesele neamului românesc au fost mai presus de mizele mărunte, nimeni nu a pregetat în a acţiona pentru devenirea noastră ca ţară. În 24 ianuarie 1859, dar mai ales în 1 decembrie 1918, înaintaşii noştri ne-au predat lecţii de patriotism pe care avem datoria să nu le uităm, ci să le transmitem mai departe copiilor noştri, generaţiilor frumoase care vin din urmă şi care trebuie să cunoască pe de-a-ntregul moştenirea minunată pe care am primit-o.

România la aniversarea Centenarului Marii Uniri, o zi în care să reflectăm la ce ne-a unit şi la ce ne-a dezbinat, să privim cu admiraţie în urmă, cu încredere în prezent şi cu speranţă în viitor. O zi naţională în care să trăim şi să simţim sărbătoarea împreună!

La mulţi ani, România! La mulţi ani tuturor românilor de 1 Decembrie, ziua Centenarului Marii Uniri, ziua noastră naţională!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.