Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 29, 2015 in Comunicate, Cultural, International, Personal, Politic, Profesional | 0 comments

Cei care fac parte din diaspora românească reprezintă primii ambasadori ai ţării în comunitățile în care locuiesc

11043200_651672664944505_3756178131054752995_n

Cei care fac parte din diaspora românească reprezintă primii ambasadori ai ţării în comunitățile în care locuiesc

COMUNICAT DE PRESĂ

În cea de-a doua parte a vizitei oficiale în Statele Unite ale Americii (26-28 martie), Ana Birchall, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, s-a deplasat la New York, unde a avut o serie de întrevederi cu reprezentanții comunității românești din SUA, și la New Haven, unde a susținut o prelegere la Yale Law School, facultatea la care a absolvit masterat și doctorat în drept, Ana Birchall fiind membru al Comitetului Executiv al Yale Law School din 2014.

“Diaspora este ambasada sufletului și a tradițiilor românești în lume. Pentru mine a fost o onoare să revăd români minunați, precum Prințesa Marina Sturdza, poeta Doina Uricariu, prof. univ. dr. Theodor Damian, prof. Doru Tsaganea, dr. Lucia Voiculescu, părintele Chesarie Bertea, familia Trandafirescu sau Grigore Culian. Și eu am făcut parte timp de cinci ani, în timpul studiilor şi ulterior lucrând ca avocat în New York City, din această lume și cunosc dorul pe care românii din orice colț al lumii îl resimt față de țara și locurile natale. Puterea diasporei românești este foarte mare, iar cei ce fac parte din ea reprezintă primii ambasadori ai României în comunitățile în care au ales să locuiască. Am întâlnit oameni minunați, profund preocupați de schimbările economice și politice prin care trece România, şi care, deși sunt departe fizic de plaiurile natale, au lăsat o părticică din sufletul lor acasă. Această părticică spiritual este hrănită şi de implicarea şi dedicaţia cu care Biserica continuă să consolideze, să promoveze şi să păstreze tradițiile românești, inclusiv limba română, prin activități educațional-culturale pe care le organizează pe lângă biserici în diversele colțuri ale lumii. Legătura românilor de peste granițe cu țara mamă trebuie întărită. Trebuie să dezvoltăm în continuare politici și strategii de reintegrare a celor plecați în afară, pentru îndeplinirea unei unități de spirit cu care ne putem identifica peste tot în lume”, a declarat Ana Birchall.

Deputatul PSD a făcut referire și la situația din noiembrie 2014, când imaginile cu românii așteptând la cozi pentru a-și exprima dreptul la vot au făcut înconjurul lumii. “La New York City, cinste şi unei extraordinare mobilizări a voluntarilor din comunitatea românească şi a consultatului României condus de doamna Ioana Costache, toţi românii au putut să-şi exprime votul, dar cred că este foarte important să tragem învățămintele necesare după alegerile din noiembrie 2014. Românii, indiferent că sunt în țară sau peste granițe, au dreptul de a-și exprima votul liber, fără niciun fel de impediment. Este important să acordăm o atenție deosebită transparentizării noii legislații electorale. Proiectul finanțării activității partidelor politice și a campaniilor electorale, votul electronic sau prin corespondență sau informatizarea secțiilor de vot sunt priorități care exprimă voința clasei politice, în acord cu așteptările românilor din țară și din diaspora”, a punctat Ana Birchall.

La New Haven, în contextul reuniunii Comitetului Executiv al prestigioasei facultăți Yale Law School, al cărei membră este din 2014, Ana Birchall a susținut o prelegere unde a subliniat rolul crucial pe care îl joacă educația în formarea tinerelor caractere. “Educaţia este cea mai bună zestre pe care putem să o dăm copiilor noştri. Yale Law School a rămas acelaşi loc al excelenţei academice, dar şi o familie. Invitaţia domnului decan, prof. Robert C. Post, de a reveni la Yale Law School, reprezintă pentru mine o mare bucurie şi o onoare. Pentru mine, Yale Law School rămane locul care m-a format academic şi profesional, adăugând cărămidă cu cărămidă peste fundaţia solidă primită acasă, în România, în familie şi la şcoală. Ziua în care, la ceremonia de absolvire a doctoratului, am urcat pe scenă cu Andruţu în brațe, băiatul meu, atunci în vârstă de 1 an, nu poate fi descrisă în cuvinte. Și din acest motiv, Yale Law School are un loc special în inima mea” a declarat Ana Birchall.

Sâmbătă seara, deputatul Ana Birchall a plecat spre Kiev, fiind parte a delegației Camerei Deputaților care efectuează o vizită oficială în Ucraina în perioada 30-31 martie. În program sunt prevăzute întrevederi cu conducerea Radei Supreme și a comisiilor de specialitate, precum și la Ministerul Afacerilor Externe. Vizita va oferi o nouă perspectivă de abordare a dialogului parlamentar româno-ucrainean, contribuind la consolidarea acestuia, alături de susținerea acordată Ucrainei pe calea europeană și asigurarea securității în regiunea Mării Negre.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.