Pages Menu
Categories Menu

Posted on dec. 11, 2018 in Cultural, Personal, Politic, Social | 0 comments

72 de ani de la înfiinţarea UNICEF

Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii sau UNICEF a fost înființat după Al Doilea Război Mondial, pe 11 decembrie 1946, cu scopul inițial de a furniza ajutoare de urgență copiilor afectați de consecințele dramatice ale conflagrației.

Astăzi, la 72 de ani de la înființarea UNICEF, organizația, împreună cu partenerii ei – autorităţile, societatea civilă și mediul privat – activează în 190 de țări și teritorii, iar prin proiectele derulate de aceștia se urmărește ca drepturile copiilor de pretutindeni să fie respectate şi ca fiecare copil să poată avea o viaţă decentă, educaţie, protecţie şi incluziune socială.

Protecția copilului este un domeniu deosebit de important, iar progresele înregistrate în ultimele decenii în țara noastră pentru asigurarea drepturilor copiilor se datorează și sprijinului primit de România din partea UNICEF.

Cu această ocazie, vreau să transmit sincere felicitări pentru importanța misiunii UNICEF și mulțumiri echipei UNICEF în România pentru toată activitatea pe care o desfășoară pentru apărarea și promovarea drepturilor copiilor!

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.