Pages Menu
Categories Menu

Posted on oct. 26, 2015 in Cultural, Personal | 0 comments

342 de ani de la naşterea domnitorului Dimitrie Cantemir

Dimitrie_Cantemir_-_Portrait_from_Descriptio_Moldaviae,_1716_(crop)

Încă de la 25 ani, când publică la Iaşi prima sa lucrare, Divanul sau Gâlceava Înţeleptului cu Lumea sau Giudeţul Sufletului cu Trupul, principele Dimitrie Cantemir s-a făcut remarcat ca un cărturar de excepție, o minte sclipitoare în stare să producă un moment de cotitură în cultura noastră naţională.

Astăzi s-au împlinit 342 de ani de la naşterea celui mai mare reprezentant al umanismului românesc, în localitatea Silişteni din judeţul Fălciu, astăzi comuna Dimitrie Cantemir din judeţul Vaslui. Domn al Moldovei între anii 1710-1711, având o formaţie enciclopedică şi lucrări consacrate în domenii ca istoria, filosofia, literatura, matematica, limbi orientale și muzica, Dimitrie Cantemir sau „inorogul alb” al gândirii româneşti, așa cum l-a numit poetul Lucian Blaga, reprezintă personalitatea din România care a realizat prima sinteză a culturii naţionale și un promotor al limbii și al valorilor românești. De aceea, referitor la rolul lui Dimitrie Cantemir în cultura noastră, Preafericitul Patriarh Daniel l-a numit pe domnitorul român „simbol al culturii româneşti în deschidere universală“.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.