Pages Menu
Categories Menu

Posted on feb. 21, 2020 in Personal | 0 comments

21 februarie – Ziua Internațională a Limbii Materne

Ziua internațională a Limbii Materne, celebrată în fiecare an pe 21 februarie, la inițiativa UNESCO, ne reamintește de rolul limbii materne în procesul de promovare a diversității lingvistice și culturale. ONU a invitat statele membre să promoveze conservarea şi protecţia tuturor limbilor utilizate de popoarele lumii.

Din perspectiva Agendei 2030, Dezvoltarea Durabilă privind educaţia pune accentul pe importanţa folosirii limbilor materne, minoritățile naționale fiind încurajate în acest sens.

Pentru noi, limba română tezaurizează tradiţiile, istoria şi valorile noastre şi este un motiv de sărbătoare atât pentru românii din interiorul graniţelor, cât și pentru cei din afara graniţelor şi pentru fraţii noştri de peste Prut.

Într-o astfel de zi, îmi aduc aminte de cuvintele frumoase despre limbă ale poetulului Nichita Stănescu: „A vorbi despre limba în care gândești este ca o sărbătoare. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine, viața se trăiește.”

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.