Întrevedere cu noul ambasador al Republicii Azerbaidjan la București, E.S. domnul Huseyn Najafov


Am primit astăzi vizita de prezentare a noului ambasador al Republicii Azerbaidjan la București, E.S. domnul Huseyn Najafov, la debutul misiunii sale diplomatice în România. Pe agenda discuțiilor s-au aflat teme relevante referitoare la stadiul și perspectivele relațiilor bilaterale, cu accent pe dezvoltarea cooperării economice, în domeniul transporturilor și cel energetic, și alte aspecte de actualitate legate de problematica europeană și cea regională, precum și cooperarea la nivel multilateral.
În cadrul discuțiilor am apreciat nivelul excelent al relațiilor bilaterale, Republica Azerbaidjan fiind și singurul stat din Caucazul de Sud cu care România are un parteneriat strategic, și am subliniat importanța diversificării cooperării economice bilaterale, prin punerea în practică a concluziilor rezultate în cadrul lucrărilor Comisiei Mixte Interguvernamentale de cooperare economică și tehnico-științifică România-Republica Azerbaidjan, care s-a desfășurat la București la 23 noiembrie 2018.
Totodată, am evidențiat necesitatea dezvoltării cooperării în domeniul conectivității între România și Republica Azerbaidjan, inclusiv prin valorificarea oportunităților existente în plan regional, și am menționat, în context, interesul pentru transpunerea în realitate a proiectului Coridorului de transport mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică. Nu în ultimul rând, am reiterat sprijinul României pentru consolidarea relațiilor Azerbaidjanului cu UE și NATO, în contextul exercitării de către România a Președinției Consiliului UE și pe fondul provocărilor geopolitice din regiune.
Comentarii recente