Pages Menu
Categories Menu

Posted on apr. 24, 2017 in Comunicate, Politic | 0 comments

Reuniunea Comisiei MCV

Reuniunea Comisiei MCV

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Astăzi, 24 aprilie 2017, la sediul Ministerului Justiției a avut loc reuniunea Comisiei de monitorizare a progreselor înregistrate de România în domeniul reformei sistemului judiciar şi luptei împotriva corupției (Comisia MCV), înființată prin Hotărârea Guvernului nr. 216/2012 privind accelerarea implementării obiectivelor de referință prevăzute în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare (MCV).

Comisia MCV a fost convocată de ministrul justiției, în vederea pregătirii misiunii MCV ce va avea loc la începutul lunii mai și pentru discutarea măsurilor ce vor fi abordate pentru aducerea la îndeplinire a recomandărilor din raportul Comisiei Europene publicat la 25 ianuarie 2017.

Lucrările Comisiei MCV au fost conduse de ministrul justiției, prof. univ. dr. Tudorel Toader. La lucrările Comisiei au participat: doamna Marieta Safta, secretar de stat în cadrul ministerului justiției, doamna Ana Birchall, ministru delegat pentru afaceri europene, președintele CSM, doamna Mariana Ghena, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație şi Justiție, Gabriela Bogasiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, domnul Augustin Lazăr, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, doamna Laura Codruța Kovesi și președintele Agenției Naționale de Integritate, domnul Bogdan Stan.

Toți cei prezenți au salutat inițiativa Ministerului Justiției de a convoca Comisia MCV, exprimând un angajament unanim de cooperare și de unire a eforturilor pentru realizarea obiectivului comun de îndeplinire a Recomandărilor MCV, în constatarea caracterului ireversibil al progreselor înregistrate până în prezent. Au fost abordate teme de interes pentru sistemul judiciar, între care: stabilitatea și predictibilitatea cadrului normativ, abordarea agendei legislative cu respectarea standardelor de transparență și dialog, implicarea sistemului judiciar în toate temele ce privesc buna funcționare a acestuia, asigurarea independenței justiției și prezentarea garanțiilor de ireversibilitate a progreselor deja realizate.

Domnul prof. univ. dr. Tudorel Toader, ministrul justiției, a enumerat, cu titlu de concluzii, câteva principii ce vor ghida acțiunile următoare: obligația de loialitate față de valorile constituționale ce vizează toate instituțiile implicate în proces,  respectarea obligației de  punere în acord a legislației naționale cu Constituția în urma deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în toate materiile.

Ministerul Justiției va demara un amplu proces de consultare a sistemului judiciar cu privire la identificarea problemelor ce decurg din aplicarea noilor coduri și a propunerilor pentru remedierea acestora.

Ministrul delegat al afacerilor europene, Ana Birchall, a subliniat că, în calitatea sa de coordonator al afacerilor europene, va continua să mențină un dialog intens cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru prezentarea progreselor României în domeniile vizate de MCV. In cadrul acestui dialog vor fi promovate în continuare eforturile comune ale instituțiilor românești de îndeplinire a celor 12 recomandări ale Comisiei stabilite prin ultimul raport MCV, din ianuarie 2017, pe baza unei înțelegeri clare, fără echivoc, a acestora, precum şi a unui calendar precis, predictibil. A reafirmat faptul că îndeplinirea obiectivului de ridicare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare reprezintă un proiect fundamental pentru România, atât din perspectiva asumării de către ţara noastră a Președinției rotative a Consiliului UE, în semestrul I 2019, cât şi din perspectiva implicațiilor pentru participarea sa la ansamblul politicilor europene.

A fost reafirmat angajamentul de strânsă cooperare interinstituțională și de construire a unui mesaj unitar și coerent, fiind amintit scopul Guvernului României de a lua toate măsurile ce se impun pentru finalizarea MCV înainte de preluarea de către România a președinției rotative a Consiliului UE, în prima jumătate a anului 2019.

 

Comunicatul de presă pe pagina Ministerului Justiției: http://www.just.ro/comunicat-de-presa-privind-reuniunea-comisiei-mcv/

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.