Investiții pentru infrastructura de transport din România
Guvernul a adoptat în ședința de astăzi o Hotărâre prin care se declanșează procedurile de expropiere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar al coridorului de autostradă Sebeș – Turda. Această decizie vine în completarea altor măsuri adoptate de Guvern anul acesta, prin care am reușit să lansăm licitații pentru construirea unor noi tronsoane de autostradă în valoare de 3,6 miliarde lei, față de licitațiile de anul trecut care au însumat 800 milioane lei.
Aceste măsuri reprezintă doar primii pași pe care îi facem pentru modernizarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere din țară, astfel încât să le putem asigura românilor un transport civilizat, realizat în condiții de securitate.
După cum ne-am asumat în Programul de guvernare, vom continua să realizăm investiții pentru infrastructura de transport din România, care să se finalizeze printr-o dezvoltare regională echilibrată, eliminarea decalajelor și un sistem eficient de gestionare și întreținere a tuturor drumurilor naționale.
Comentarii recente