„Numai faptele arată cine suntem cu adevărat”

Posted on iul. 11, 2016 in Comunicate, International, Politic | 0 comments

În sesiunea dedicată priorităților președenției slovace a Consiliului UE din cadrul reuniunii COSAC de la Bratislava, am susținut că mandatul a fost preluat într-un context fără precedent, în care Uniunea trebuie să gestioneze, pentru prima dată în istoria sa, retragerea unui stat membru, după referendumul din Marea Britanie

 

FullSizeRender

Mandatul preşedinţiei slovace a Consiliului UE vine într-un moment foarte dificil, în care Uniunea trebuie să gestioneze viitorul construcției europene de după referendumul din Marea Britanie, criza migraţiei şi impactul acesteia asupra Europei, lupta împotriva terorismului, precum şi împotriva tuturor ameninţărilor emergente de securitate. Este motivul pentru care am propus și susținut ca preşedinţia slovacă să menţină în lista priorităţilor sale de consolidare a cooperării pe aspecte de securitate și nevoia de a răspunde unor forme mai noi de război hibrid cum este lupta împotriva ameninţărilor provenite din mediul cibernetic, care necesită o consolidare continuă a securităţii cibernetice atât de către fiecare stat membru în parte, precum şi printr-o cooperare aprofundată la nivel european.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.