„Numai faptele arată cine suntem cu adevărat”

Posted on apr. 4, 2016 in Comunicate, Economic, International, Politic, Social | 0 comments

Este important să depăşim această lipsă de încredere din timpul crizelor care potenţează manifestările curentelor eurosceptice şi anti-europene

20160404_100430 20160404_100456

Ana Birchall (PSD): Este important să depăşim această lipsă de încredere din timpul crizelor care potenţează manifestările curentelor eurosceptice şi anti-europene. Pe termen lung, cel mai eficient mod de a le pondera şi combate este o strategie solidă de investiţii în educaţie.

DECLARAŢIE DE PRESĂ

Luni, 4 aprilie a.c., Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, a participat la dezbaterea cu tema „Combaterea euroscepticismului, extremismului/radicalizării şi consolidarea încrederii în valorile europene”, eveniment organizat de Institutul European din România.

În luarea sa de cuvânt, Ana Birchall a susţinut că ascensiunea discursului eurosceptic şi a retoricii anti-europene reprezintă teme importante, pentru că afectează în mod direct cetăţenii români şi toţi cetăţenii europeni, mai ales în contextul provocărilor actuale la care este supus continentul european. “Curentele eurosceptice și abordările anti-europene reprezintă provocări pe care Uniunea Europeană, în general, și statele membre, în particular, au obligaţia de a le gestiona, fiindcă în joc sunt soliditatea și viabilitatea proiectului european. Totodată, este important să depăşim această lipsă de încredere în establishment-ul politic din timpul crizelor care potenţează manifestările agresive ale curentelor eurosceptice şi anti-europene”, a arătat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene.

Deputatul social-democrat a adăugat că, la momentul actual, putem vorbi, în principal, despre patru vectori ai ascensiunii curentelor eurosceptice şi anti-europene: criza migraţiei care se repercutează asupra Europei, ameninţările teroriste și vulnerabilităţile la adresa securităţii statelor membre, recesiunea economică ale cărei efecte sunt încă pregnante în cele mai multe state ale Uniunii Europene şi inadaptabilitatea partidelor mainstream din Europa la noul context.

Ana Birchall a ţinut să precizeze că România este un exemplu pozitiv la nivel european, în condiţiile în care în ţara noastră nu există niciun partid anti-european şi nici măcar eurosceptic, ceea ce este un bun indicator al încrederii românilor în valorile şi principiile europene.

Ana Birchall a atras atenţia că cea mai pregnantă manifestare a euroscepticismului se regăseşte la momentul actual în Marea Britanie. “Aşa cum am afirmat de fiecare dată, consider că locul Marii Britanii este alături de marea familie europeană. Rezultatele negocierilor privind un posibil Brexit pot constitui o bază pentru consolidarea construcţiei europene şi pentru identificarea unor soluţii comune şi responsabile la actualele provocări cu care UE se confruntă, şi nu un semnal al fragmentării voinţei politice privind proiectul european”, a precizat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene.

 “În contextul provocărilor cu care se confruntă astăzi Europa, este nevoie cu atât mai mult de solidaritate şi coeziune la nivelul comunităţii europene. Statele membre trebuie să transmită un mesaj de unitate și speranţă în proiectul european, dar și de respect faţă de valorile democratice care au stat la baza dezvoltării Uniunii în ultimele decade. Entuziasmul pentru proiectul european va reveni dacă Uniunea Europeană îşi va schimba şi adapta inclusiv modul în care relaţionează cu statele membre şi cetăţenii acestora. Iar pe termen lung, cel mai eficient mod de a combate fenomenul ascensiunii partidelor extremiste este o strategie solidă de investiţii în educaţie”, a concluzionat Ana Birchall.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.