Blog Ana Birchall
Întâmpinarea Domnului, praznicul primirii lui Hristos
Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române prăznuiește astăzi, 2 februarie, Întâmpinarea Domnului, una dintre cele mai importante sărbători din cursul anului bisericesc. Praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului este o pildă de aducere a pruncilor la Biserică și de a mulțumi lui Dumnezeu pentru darurile Sale cele bogate din viața noastră. La 40 de zile după Naștere, pruncul Iisus este adus de Fecioara Maria la Templul din Ierusalim, așa cum prevedea Legea Mozaică, unde este întâmpinat de Dreptul Simeon și de Proorocița Ana. Purtarea lui Dumnezeu pe brațe omenești de către dreptul Simeon este o anticipare a purtării lui Hristos în inimile noastre de creștini și o mărturisire a credinței noastre în El!
Să fim cu toții hristofori, adică purtători de Hristos în inimile și sufletele noastre!
Depunerea jurământului în funcția de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice în Guvernul României
Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de susținere și încrederea pe care mi-ați transmis-o și mă bazez în continuare pe sprijinul și pe sfaturile dumneavoastră!
Ziua internațională pentru nonviolență în școală – 30 ianuarie
Ziua internațională pentru nonviolență în școală este marcată în fiecare an la data de 30 ianuarie pentru a atrage atenția asupra necesității dezvoltării și menținerii unui mediu educațional caracterizat de armonie, toleranță și solidaritate, în care copiii să fie protejaţi.
Întotdeauna am considerat că una dintre cele mai grave probleme ale societății este cea a violenței. Fie că vorbim de violență fizică, psihică, economică sau de orice altă natură, cele mai des întâlnite victime sunt și cele mai puțin capabile de apărare: femeile și copiii. Nici țara noastră, din păcate, nu este ocolită de consecințele acestui flagel împotriva căruia avem datoria să luptăm împreună și să ne implicăm fiecare.
România a făcut, însă, pași importanți în lupta împotriva violenței, iar în acest sens trebuie să subliniem faptul că țara noastră este unul dintre statele care interzic prin lege orice formă de violență împotriva copilului. De asemenea, ratificarea de către România a Convenției de la Istanbul, în septembrie 2016, unul dintre proiectele mele de suflet, pentru care am luptat în calitate de parlamentar de referință al legislativului român la Consiliul Europei pentru problema eliminării violenței împotriva femeilor, a reprezentat un moment foarte important în ceea ce privește conștientizarea acestei problematici referitoare la respectarea drepturilor omului.
Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur
Ziua de 30 ianuarie este consacrată de Biserică în sinaxarul ei prăznuirii celor trei corifei ai slujirii și propovăduirii creștine: Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.
Triada de arhierei reprezintă etalonul erudiției, al vieții și dragostei pentru toți mărturisitorii credinței creștine. Modele de slujire, de jertfă și de existență puse în slujba Bisericii lui Hristos, Sfinții Trei Ierarhi rămân pentru noi lumini călăuzitoare pe învolburata mare a vieții.
Fie că vorbim despre ascetismul și elocința Sfântului Vasile, de cultura și teologia sfântului Grigore sau de dulceața și profunzimea cuvintelor Sfântului Ioan, cei trei ierarhi sunt un dar neprețuit făcut de Dumnezeu omenirii.
Celor care le poartă numele cu cinste le urez multă sănătate, spor în tot ceea ce își propun și ajutor de la Bunul Dumnezeu.
Bucură-te, treime de arhierei mult-lăudată!
Ziua protecției datelor – 28 ianuarie
Ziua protecției datelor a fost lansată de Consiliul Europei în 2006, dar este sărbătorită astăzi peste tot în lume. În domeniul tehnologiilor informatice evoluțiile se produc într-un ritm din în ce mai alert, situație ce reclamă importanța eforturilor conjugate în direcția asigurării unui echilibru între – pe de o parte, protecția datelor cu caracter personal și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, iar pe de altă parte consolidarea securității în mediul digital și combaterea radicalizării și a atacurilor la nivel informațional și cibernetic. În acest sens, începând cu 25 mai 2018 va fi aplicat noul Regulament UE privind protecţia datelor cu caracter personal (EU General Data Protection Regulation), conţinând norme şi prevederi noi, care să permită un grad mai mare de control al cetăţenilor asupra datelor cu caracter personal pentru colectarea cărora își oferă acordul în mediul digital.
Primul pas către protecţia datelor personale și garantarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale conexe, în mod special a dreptului la viaţa privată, trebuie să fie corecta informare a cetățenilor cu privire la acest domeniu, la riscurile la care pot fi expuşi și la drepturile pe care le au. De aceea, consider că, în continuare, este nevoie de o creștere a gradului de conștientizare la nivel public și individual asupra drepturilor, responsabilităților și amenințărilor specifice acestui mediu, deoarece modul în care vom ști să abordăm schimbările de astăzi va avea un impact important asupra dezvoltării economice și a siguranței noastre de mâine!
262 de ani de la nașterea lui Mozart
La data de 27 ianuarie 1756, la Salzburg, se năștea Wolfgang Amadeus Mozart, cel care avea să devină unul dintre cei mai talentați creatori în domeniul muzicii clasice. Un geniu al muzicii încă de mic, la vârsta de 5 ani compune câteva piese de pian, transcrise de tatăl său care era violinist în orchestra de la curtea principelui-arhiepiscop de Salzburg.
A început să apară pe scenă și să încânte sufletele oamenilor de la o vârstă fragedă, a uimit audiența încă de mic copil cu talentul său precoce și ne-a lăsat moștenire minunatele sale opere de o frumusețe și o profunzime de neegalat.
Astăzi sărbătorim 262 de ani de la nașterea marelui compozitor Wolfgang Amadeus Mozart și vă invit să ascultăm împreună una dintre lucrările mele preferate din repertoriul inegalabilului artist, Concertul pentru pian Nr.21.
https://
Dumnezeu să-l ierte pe Neagu Djuvara
Moartea academicianului Neagu Djuvara lasă un gol imens în societatea românească. Persoanlitate culturală remarcabilă, Neagu Djuvara s-a ridicat deasupra vremurilor în care a trăit, fiind, totodată, martorul istoriei zbuciumate a acestui popor.
Am avut ocazia să particip alături de domnia sa la mai multe evenimente publice și am fost impresionată de magnitudinea personalității sale, de spiritul critic și de noblețea sa.
Dumnezeu să-l ierte pe Neagu Djuvara, unul dintre românii noștri de seamă cu care am avut onoarea de a fi contemporani!
La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!
Este o onoare și o bucurie să mă aflu, astăzi, la Focșani, unde au loc ceremoniile pentru aniversarea a 159 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, eveniment care a rămas în istoria României drept ”Mica Unire”. Focșaniul este orașul simbol al Unirii de la 1859, ca oraș de hotar între Țara Românească și Moldova. An de an, la Focșani, este omagiat evenimentul unirii, prin festivități solemne și prin Hora Unirii, cel mai frumos moment la care participă oameni, cu mic cu mare, și pe care am avut ocazia să-l trăiesc în mai multe ocazii.
De la Alexandru Ioan Cuza și adevărații oameni de stat ai acelor vremuri aveam datoria de a învăța iubirea de ţară şi devotamentul faţă de popor, virtuți care trebuie să ne călăuzească şi pe noi, politicienii de astăzi. 24 ianuarie 1859 a însemnat o zi a împlinirii pentru români, data la care visul României Mari prindea contur.
Le mulțumesc autorităților locale pentru invitația de a participa la marcarea evenimentului Unirii de la 1859! Îmi doresc ca 2018, anul Centenarului, să îi solidarizeze pe români pentru a cinsti așa cum se cuvine eroismul celor care ne-au lăsat drept moştenire o patrie aleasă, unică în lume.
La mulți ani, România! La mulți ani tuturor românilor!
24 ianuarie – 159 de ani de la Mica Unire
24 ianuarie 1859 rămâne o dată de referinţă în istoria modernă a ţării noastre, fiind ziua în care românii şi-au dat mâna pentru a arăta lumii că sunt o singură națiune și că vor să trăiască într-un singur stat. Românii din Moldova şi Valahia, prin exemplul lor de solidaritate şi sacrificiu, au demonstrat că uniţi suntem mai puternici, în special în momentele în care dorinţa de afirmare a conştiinţei naţionale este mai presus decât interesele particulare.
Frumoasa poveste a României moderne, a României europene de succes, a început prin Unirea Principatelor, a continuat cu Marea Unire din 1918 şi cu integrarea ţării noastre în structurile euro-atlantice. Astăzi,în anul Centenarului, la 159 de ani de la Mica Unire, avem în faţă un examen la fel de important pentru societatea românească: preluarea primei Preşedinţii a Consiliului Uniunii Europene în 2019. Clasa politică şi întreaga societatea românească trebuie să îşi racordeze toate forţele în jurul acestui proiect, pentru a demonstra că România a devenit un pilon de stabilitate şi securitate regională şi un partener de încredere în NATO şi Uniunea Europeană.
În această zi de sărbătoare a statului naţional modern român doresc să transmit cele mai frumoase gânduri de unitate şi preţuire celor care poartă în simţurile lor România, indiferent de locul unde se află. Este datoria noastră, a tuturor să continuăm munca predecesorilor noştri din urmă cu 159 de ani şi să ne îngrijim cu multă responsabilitate de viitorul naţiunii române şi a copiilor noştri.
La mulţi ani, români! La mulţi ani, România!
Comentarii recente