Pages Menu
Categories Menu

Blog Ana Birchall

20 aprilie – Ziua Internaţională a Presei Libere

Posted by on Apr 20, 2020 in Personal | 0 comments

20 aprilie – Ziua Internaţională a Presei Libere

Astăzi, 20 aprilie, este Ziua Internaţională a Presei Libere, stabilită încă din anul 1981, la iniţiativa organizaţiei „Reporteri fără frontiere”.
Amploarea pe care a luat-o fake news-ul în ultimii ani ar trebui să ne facă să conștientizăm mai mult ca oricât cât de important este ca presa să fie liberă.
Felicit pe toţi jurnaliştii români care îşi fac meseria cu onestitate, cu un înalt grad de pregătire deontologică, cu dedicaţie şi nobleţe dand dovadă de vocație în căutarea adevărului şi respect pentru corecta informare a publicului.
România este astăzi o democraţie consolidată şi un factor de stabilitate în zonă, iar un mare merit îl are şi presa românească, o adevărată „a patra putere în stat”, de care avem nevoie pentru aflarea adevărului.
La mulţi ani tuturor jurnaliştilor!

Hristos a Înviat!

Posted by on Apr 19, 2020 in Personal | 0 comments

Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat este mesajul pe care cu bucurie şi emoţie îl rosteşte fiecare creştin în noaptea sfântă a Învierii, începând de la primii martori ai minunii dumnezeieşti până la noi, cei care ducem mai departe vestea cea sfântă.
Sfintele sărbători de Paște reprezintă mai presus de toate împăcarea omului cu Dumnezeu prin Patimile, Jertfa și Învierea lui Hristos.
Vă urez un Paşte liniştit alături de cei dragi, cu pace şi împlinire, cu sănătate şi iubire din partea lui Hristos cel Înviat.
Hristos a Înviat!

Vinerea Mare – Jertfa Crucii și drumul Golgotei

Posted by on Apr 17, 2020 in Personal | 0 comments

Vinerea Mare – Jertfa Crucii și drumul Golgotei

Vinerea Mare este cea mai tristă zi pentru întreaga suflare creștină. Astăzi Domnul nostru Iisus Hristos “este așezat în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu și pe scaunul slavei Împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt”. Poate nu întâmplător, Paștele din acest an îl vom petrece departe de rude și de prieteni, într-o firească stare de apăsare sufletească cu privire la viitor din cauza pandemiei de COVID-19, care obligă întreaga planetă să-și reseteze prioritățile.
Vinerea Mare este o zi de adîncă reflecție, de profundă smerenie și de doliu spiritual pentru Patimile, Răstignirea și Îngroparea lui Hristos după Jertfa de pe Golgota.
Ne pregătim împreună prin post și luare aminte la modelul de extremă iubire a lui Dumnezeu pentru oameni, însă avem în suflete nădejdea și bucuria prilejuite de Învierea care va urma Duminică.
Dumnezeu să ne întărească pe toți să trecem cu bine peste aceste vremuri tulburi!

12 aprilie – Duminica sfântă a Floriilor

Posted by on Apr 12, 2020 in Personal | 0 comments

12 aprilie – Duminica sfântă a Floriilor

Duminica Floriilor consfinţeşte intrarea Domnului în Ierusalim, primirea lui ca un împărat, dar şi începutul Săptămânii Patimilor care vor culmina cu Jertfa de pe Cruce şi cu Învierea în cea de-a treia zi.

Bucuria praznicului este transpusă de tradiţia creştină în sărbătorirea celor care au nume de flori, purtând un mesaj de renaştere, regenerare, permanentă înviere. Floriile marchează bucuria întâlnirii omului cu Dumnezeu, a făpturii cu Creatorul ei venit în chip smerit călare pe un mânz de asin.

Vreau să le urez tuturor celor care îşi serbează în această sfântă zi onomastica multă sănătate, spor în viaţă şi binecuvântări revărsate asupra lor din partea lui Dumnezeu.

11 aprilie – Ziua internaţională a celor eliberaţi din lagărele de concentrare fasciste

Posted by on Apr 11, 2020 in Personal | 0 comments

11 aprilie – Ziua internaţională a celor eliberaţi din lagărele de concentrare fasciste

Pe 11 aprilie 1945, soldații americani au reușit eliberarea lagărului de concentrare Buchenwald, un lagăr nazist de muncă silnică chinuitoare, esențial pentru industria de armament. Astăzi, gândurile noastre se îndreaptă către toate sufletele care și-au găsit sfârșitul în acel loc diabolic și ni se oferă încă un prilej de profundă reflecție asupra a ceea ce a însemnat acest episod îngrozitor din istorie.

Este de datoria noastră să le cinstim memoria celor care au suferit atunci şi de a nu înceta lupta împotriva discriminării şi antisemitismului. Respectul față de drepturile omului, toleranța și solidaritatea sunt soluții la îndemâna oricui pentru combaterea antisemitismului și a oricărei forme de discriminare.

În astfel de momente, doresc să îmi exprim întreaga compasiune şi solidaritate faţă de toți cei care au avut de suferit în lagărele de exterminare, iar împreună să depunem tot eforul pentru ca răul să nu mai triumfe niciodată, în niciun colț al lumii.

În imagine: Supraviețuitorii care se întorc la lagărul de concentrare Buchenwald la 70 de ani după ce au fost eliberați de soldații americani. Foto: AP / BBC.com

7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătății

Posted by on Apr 7, 2020 in Personal | 0 comments

7 aprilie –  Ziua Mondială a Sănătății

În fiecare an, pe 7 aprilie, sărbătorim Ziua Mondială a Sănătății. Pandemia de COVID-19 ne-a obligat pe fiecare dintre noi să ne resetăm prioritățile și să punem sănătatea pe primul plan.

Hipocrate spunea că “sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea”. Sigur sănătatea este cel mai de preț dar al unui om, iar ceea ce trăim în aceste vremuri ar trebui să reprezinte un bun prilej pentru noi toți de a conștientiza că trebuie să fim mai atenți cu noi înșine și, implicit, cu cei din jur.

Multă sănătate tuturor! Aveti grija de voi si rog sa va alaturati si sa multumim doctorilor, cadrelor medicale si tuturor celor care in aceste zile, si nu numai, sunt in prima linie salvand vieti si avand grija de sanatatea noastra!
Sursa foto: www.awarenessdays.com

5 aprilie – Duminica Floriilor la catolici

Posted by on Apr 5, 2020 in Personal | 0 comments

5 aprilie – Duminica Floriilor la catolici

O sărbătoare binecuvântată credincioșilor catolici care astăzi celebrează Duminica Floriilor!
La mulți ani tuturor celor care îşi serbează onomoastica în această sfântă zi. Multă sănătate, spor în viaţă şi binecuvântări revărsate asupra lor din partea lui Dumnezeu!

25 martie – Buna Vestire

Posted by on Mar 25, 2020 in Personal | 0 comments

25 martie – Buna Vestire

Astăzi, credincioşii din întreaga Biserică sărbătoresc praznicul Bunei Vestiri, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Astăzi, Sfânta Fecioară Maria primeşte de la Arhanghelul Gavriil vestea că va purta în pântece şi va naşte pe Fiul lui Dumnezeu, acceptând să fie darul cel mai curat al umanităţii către Creatorul ei.

Buna Vestire înseamnă începutul zămislirii şi întrupării lui Hristos de la Duhul Sfânt, iar ascultarea Sfintei Feciore este pentru fiecare dintre noi un exemplu de conlucrare cu Dumnezeu în planul mântuirii.

Fie ca această sfântă sărbătoare să aducă în sufletele noastre un strop din credinţa şi ascultarea faţă de Dumnezeu a Fecioarei Maria!

9 martie – Ziua deținuților politici anti-comuniști

Posted by on Mar 9, 2020 in Personal | 0 comments

9 martie – Ziua deținuților politici anti-comuniști

Începând cu anul 2011, 9 martie a fost declarată, printr-o lege adoptată în Parlament, Ziua deținuților politici anti-comuniști, în semn de recunoaștere a încercărilor și suferințelor prin care au trecut deținuții politici anti-comuniști din România.

În perioada comunistă, în nu mai puțin 44 de penitenciare și 72 de lagăre de muncă forțată, deținuții politici au fost supuși unor tratamente inumane, au îndurat forme severe de tortură în urma cărora foarte mulți și-au gășit sfârșitul. Numărul persoanelor care au murit în acea perioadă atroce a fost de aproximativ 800.000, din cei de peste 3 milioane de încarcerați.

Curajul de care au dat dovadă deținuții politici anti-comuniști în perioada 1945-1989 constituie baza pe care societatea românească din prezent își garantează drepturile și libertățile. Mulțumită perseverenței, răbdării, demnității și nădejdii într-o schimbare, aceștia au dăruit românilor de astăzi perspectiva unei vieți în care drepturile sunt garantate.

Este de datoria noastră să nu uităm chinurile la care au fost supuși cei care au trăit în epoca neagră a comunismului, să cinstim memoria celor persecutați și să le prezentăm omagiile pentru sacrificiile pe care le-au îndurat pentru ca generațiile viitoare să ducă o viață mai bună.
Foto: Fortul 13 Jilava, Sursa: Digi24

O primăvară frumoasă

Posted by on Mar 1, 2020 in Personal | 0 comments

O primăvară frumoasă

Mărțișorul ne aduce astăzi începutul unui nou anotimp, al renașterii și întoarcerii la viață și odată cu el ne aduce tuturor noi speranţe, zâmbete, bunătate și un entuziasm care ne bucură sufletele.

Vă doresc un început de primăvară frumoasă, să păstraţi întregul an în suflet un Mărţişor de optimism cu raze de soare în inimi, cu speranțe împlinite și cu vise realizate! Vă urez tuturor să aveţi o primăvară plină de căldură sufletească alături de cei dragi!