„Numai faptele arată cine suntem cu adevărat”

Posted on iul. 2, 2015 in Politic, Social | 0 comments

Am solicitat o informare în scris cu situaţia la zi a portofoliilor creditelor în CHF şi a negocierilor pe care băncile le-au întreprins

Scrisoare_1 Scrisoare_2

Criza creditelor în franci elveţieni care a atins apogeul în lunile ianuarie şi februarie ale acestui an nu cunoaşte încă o rezolvare reală care să ducă la împărţirea poverii fiscale între creditor şi debitor. Tot mai mulţi oameni trimit petiţii adresate Parlamentului şi cabinetelor parlamentare în care reclamă faptul că singura soluţie la problema lor rămâne intervenţia Legislativului.

În calitate de membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci am susţinut în şedinţele şi întâlnirile pe care le-am avut cu reprezentanţi ai sistemului bancar, ai Băncii Naţionale sau ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor că băncile care au în portofoliu credite în franci elveţieni trebuie să vină în regim de urgenţă cu măsuri concrete de ajutorare reală a românilor care au contractat credite în aceste monede.

Astfel, în calitate de raportor al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci am adresat o scrisoare astăzi către Banca Naţională a României, Asociaţia Română a Băncilor şi Consilul Patronatelor Bancare, în care am solicitat, în numele comisiei, o informare în scris cu situaţia la zi a portofoliilor creditelor în franci elveţieni şi a negocierilor pe care aceste instituţii le-au întreprins pentru a împărţi povara ratelor bancare lunare majorate exclusiv din cauza creşterii cursului schimbului valutar al francului elveţian.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.