Rezultatele expertizei criminalistice care dovedesc că Ana Birchall NU este protagonista fimuleţului obscen mizerabil care a circulat pe internet

12 October, 2008 / de Ana / In Politic / Comentează

Rezultatele expertizei criminalistice care dovedesc că Ana Birchall NU este protagonista fimuleţului obscen mizerabil care a circulat pe internet.

La data de 18 septembrie 2008, jurnalistul Iosif Buble posta pe un blog aparent personal (blog pe care, din 22 iulie şi până în prezent, există nu mai puţin de 17 postări tendenţioase si 0 stiri pozitive sau neutre despre mine) un filmuleţ obscen, cu un vădit conţinut pornografic, speculând că eu aş fi protagonista acelei mizerii josnice.

În goana după faimă sau poate mânaţi de alte interese şi alţi bloggeri şi câteva cotidiene centrale au preluat acest subiect scandalos, punându-mă la stâlpul infamiei. Acesta a fost apogeul atacurilor orchestrate împotriva mea şi a familiei mele de mai bine de un an de zile, cu scopul direct de a mă defăima şi a-mi distruge cariera politică.

Mulţi m-au întrebat şi chiar au speculat de ce nu am ripostat imediat. Asa cum am mai spus, reacţiile mele referitoare la această mizerie de o vulgaritate extremă n-au fost foarte numeroase pentru că aceasta n-a lovit numai în mine, ci şi in familia mea. Pentru a-mi proteja copilul minor şi soţul, am luat decizia să nu fac alte comentarii decât cele absolut necesare. Rămân la părerea că o astfel de mizerie nu merita comentată. Mai mult, în aceeasi perioadă am avut un eveniment foarte trist în familia mea: un deces.

Fără să mă plâng şi fără să arunc cu vorbe goale, prezint astăzi rezultatele expertizei efectuate la solicitarea mea de către unul dintre cei mai buni experţi criminalişti din România, cu o experienţă profesională de peste 33 de ani în grafica şi tehnica documentelor, traseologie şi balistică, autorizat în condiţiile legii de către Ministerul Justiţiei.

Am solicitat expertului criminalist să răspunda la următoarele întrebări:
1) Să se stabilească dacă imaginile care există pe blogul numit „Blog pe Surse”, aflate la adresa de internet http://ioskap.blogspot.com/2008/09/iată-filmuleţul-cine-o-fi-html, prezintă caracteristici care să permită identificarea persoanei de sex feminin;
2) Dacă persoana de sex feminin care apare în imaginile de la adresa de internet menţionată este aceeaşi cu persoana de sex feminin prezentată în pictorialul „Naşi de profesiune” din revista Ideal Mariaj, paginile 62 – 74 din nr. 20 august –septembrie 2008 (în această revistă sunt cele mai recente fotografii publice ale mele ), respectiv Ana Birchall.

La efectuarea expertizei s-au folosit poze cu Ana Birchall din revista Ideal Mariaj, nr. 20 august -septembrie 2008; fotografii personale făcute publice prin mass-media, existente la diverse adrese de internet (spre exemplu, www.rompress.ro; www.cotidianul.ro; poze personale private), examinarea feţei.
Prezint în continuare concluziile expertizei criminalistice:

expertizaanabirchall 400x400 Rezultatele expertizei criminalistice care dovedesc că Ana Birchall NU este protagonista fimuleţului obscen mizerabil care a circulat pe internet

Ţinând cont de acestea şi pentru a pune capăt oricăror zvonuri şi speculaţii, rezultatul acestei expertize a fost transmis conducerii PSD.

Împreună cu soţul meu, suntem în discutii avansate cu avocaţii noştri din România şi Marea Britanie, pentru stabilirea cadrului legal în vederea acţionării în justiţie a celor care, cu rea credinţă şi nefondat, au calomniat, defăimat şi denigrat numele familiei noastre.

De asemenea, avocaţii noştri analizează posibilitatea acţionării în justiţie a celor care au răspandit materiale cu caracter pornografic pe bloguri aparent personale (deoarece, în realitate, aceste site-uri au caracter comercial, având în vedere veniturile încasate de posesorii lor din vânzarea reclamelor comerciale cuprinse pe site-urile respective; pe un astfel de blog fiind precizat inclusiv un cont bancar), cel puţin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de răspândire de materiale pornografice în scopuri comerciale, conform legii nr.196/2003 coroborate cu art. 236 din Codul Penal şi legislaţia Uniunii Europene în materie.

Solicit Ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu ca împreună cu Consiliului Naţional al Audiovizualului să analizeze şi sa reglementeze unitar legislaţia privind conţinutul şi activităţile de pe Internet, în concordanţă cu legislaţia UE în materie.

Îmi exprim speranţa că acele publicaţii si toti cei care s-au grăbit să arunce cu noroi asupra numelui meu vor ţine cont de această expertiză şi vor publica prezenta declaraţie.

Sper ca pe viitor astfel de atacuri josnice şi mizerabile să nu mai facă parte din arsenalul luptei politice.

Mulţumesc încă o dată tuturor celor care mi-au transmis gândurile lor bune şi tuturor celor care, în această perioadă, au dat dovadă de profesionalism, decenţă şi prietenie.

76 Responses to “Rezultatele expertizei criminalistice care dovedesc că Ana Birchall NU este protagonista fimuleţului obscen mizerabil care a circulat pe internet”

Comentarii

  1. Ovidiu

    PS D-le Cristian Pătrășconiu,
    Va felicit pt cele 9 posturi de ieri de pe blogul dvs, se vede ca munciti! Insa in toata campania asta tumultuasa Ana nu cred ca s-a implicat ca activista PSD, ci a fost un simplu membru de partid pasiv vis-a-vis de campanie. Este o informatie importanta care poate v-a scapat printre atatea alte subiecte de care va ocupati.

    Reply

  2. Manuela

    Nu inteleg de ce se crede ca acest film a fost facut pentru a i se face rau Anei B.De ce se crede ca realizarea acestui film are legatura cu ea.A facut bine ca a demonstrat ca nu este ea in film ca este vb de o simpla confuzie.Grav este faptul ca acest film a devenit public.Si ceva rau este si pentru adevarata protagonista nu numai pentru doamna Ana B.Si acelei femei i se aduce grave prejudicii prin difuzarea acestor imagini.Dar si in strainatate se intampla astfel de lucruri si vedetele respective nu au putut face nimic.

    Reply

  3. Manuela

    Poate ca se folosesc de doamna ca sa-i faca rau acelei femei.S-au poate ca doamna este complice.

    Reply

  4. justMe

    Baietii din PSD care iau spaga 15 kg de carnati si trei iaurturi au pus un taran (”un hacker”) sa caute pe net un film sau poate chiar l-au regizat ei ca sa dea in tine, familia ta, in imaginea ta…
    Din pacate partidul ala din Romania, in care oamenii onesti pot promova si pot face ceva - cum spui tu, nu cred ca s-a infiintat inca, de-aia si dau in tine acesti colegi ai tai - care fie vorba intre noi duc lipsa si de cea mai mica urma de inteligenta…. intriga.. realizare… ziua?… in masina? cu o camera de calitatea aia? cu personajul masculin atat de… reprezentativ… isi imaginau ca nu aveai “tu” bani de un hotel daca “domnul” era lefter… postat pe un blog amarat caruia nu-i merg nici macar toate link-urile; mai ca suna a SRI lucrarea - dupa profesionalism.

    @ Domnului “jurnalist” ar trebui sa-i aducem aminte de un Nicolae Iorga care publica cate un articol pe care nici nu mai trebuia sa-l citesti pentru ca doar titlul era de ajuns… spre exemplu domnului Ioska: “Sa nu fim mojici!”

    @domnilor care s-au ocupat de tehnic: un outsourcing pe telecomunicatii/IT… ceva… acolo la partid?

    Reply

  5. Tsukin Aoi

    dupa emisiunea Nasu si recapitularea scandalului mi/am amintit cu cine seamana protagonista filmului - cu actrita porno Suzie Diamond

    Reply

  6. ricky

    Stimata doamna Ana,
    sunt de nationalitate germana.
    Am parasit tara in urma cu mai bine de 15 ani.
    Dar, asa cum spunea bunica d-voastra, mi-a ramas Romania, mi-au ramas prietenii, la inima.
    Urmaresc cu interes tot ceea ce se intampla in tara. La inceput m-a interesat sportul iar mai apoi, de cand tara noastra a intrat in UE, urmaresc cu interes SI politica noastra.
    De mai multe luni, aproape zi de zi, incerc sa gandesc pozitiv despre ea (politica) si imi spun inainte de culcare : “mai jos, unii dintre oamenii acestia, nu pot cobori !”
    A doua zi constat, fara surpriza, ca…se poate !
    Zilele acestea i-am lasat pe baietii nostri din Urziceni sa se descurce singuri cu Stutgartul (la fotbal) si…ati vazut ce-au facut ?!
    Lasand gluma…
    Sunt un om foarte optimist !
    Am dorit, am sperat, ca oamenii acestia, mai ales pensionarii, batranii nostri tarani, vor primi, vor avea mai mult de la viata.
    Va impartasesc un lucru (pe care il mai stie doar sotia si cel mai bun preiten al meu) : la Europenele din anul 2000, la partida contra…Germaniei, mi-am pus pe masuta un casetofon care intona cantecele lui Dumitru Furdui Iancu (”Noi suntem romani!”…).
    Dupa aceste alegeri, sincer, mi-am pierdut SPERANTA.
    Fac parte dintr-o asociatie care ajuta (de la A-Z) o casa de copiii din Ardeal. Exasperat de piedicile care, in urma cu cativa ani, ni se puneau, un membru de-al nostru a spus : “Oamenii acestia NU MERITA mai mult pentru ca…NU VOR MAI MULT !
    Ati ales calea aceasta. De-a face ceva pentru tara. Eu o fac in felul meu. Altii (curios, romani -romani) nici nu mai vor sa auda ceva de tara mama. Si asta, credeti-ma, este MAI ALES din cauza unor politicieni pe care nu-i intereseaza ca nea Gheorghe n-are ce pune pe masa de sarbatori ci cat incheie el ANUL, in portifelul propriu !
    Va admir, pe d-voastra si sotul d-voastra, pentru taria de care dati dovada !
    Va urez sa reusiti in tot ceea ce v-ati propus.
    Sanatate d-voastra si familiei d-voastra !

    Ricky, un sustinator

    Reply

    • ricky
      va rog sa imi permiteti sa va felicit pentru implicarea dvs. civica…ce bine ar fi daca ar fi mai multi ca dvs. Multumesc pentru gandurile bune, asemeni dvs. si familiei dvs. si fiti sigur ca nu voi abandona aceasta lupta pt care m-am intors acasa….asa cum am mai spus, cei care au crezut ca ma pot elimina din politica printr-o asemena campanie de denigrare cu trucaje de cea mai joasa speta, desi m-au lovit, nu au reusit sa ma ingenucheze …din contra sunt si mai ambitioasa sa arat ca tara asta are si un alt sistem de valori decat mediocritatea si vulgarul…..dar pt a reusi e important ca toti cei are gandim la fel sa tinem unii de altii si sa spunem da meritocratiei si nu dictaturii non valorilor. Numai bine si sper sa imi mai scrieti.

      Reply

  7. ricky

    Inca un cuvant de la rickysor

    Doamna Birchall, sunt alaturi de lupta pe care o duceti cu unii dintre mizerabilii nostri politicieni (privint jignirile ordinare) dar NICIODATA NU VOI SUSTINE PE CINEVA CARE SERVESTE INTERESELE PSD (urmasilor lu’ nea Iliescu) !
    Pur si simplu mi-ar fi indiferent ce rufe se spala in acest partid.
    P.S. Daca am inteles bine, ati parasit PSD dar ati lasat, in urma, o portita deschisa.

    Reply

  8. claudiu caragata

    Salutari Ana! Ma numesc Caragata Claudiu Tudor am 33 ani si sunt din Brasov. Aceasta postare nu se vrea a fi un comment ci mai degraba o scrisoare adresata unui om care ieri la emisiunea Nasu a facut dovada moralitatii si inocentei sale. M-am hotarat sa iti scriu deoarece ai trezit in mine speranta ca nu sunt singurul om care are alte idei in ceea ce priveste politica si modul in care ar trebui dusa. Statutul meu social este unul banal al unui om obisnuit. Din punct de vedere al carierei pot spune acelasi lucru deci aici suntem diferiti. Dar ceea ce ne face compatibili este ideologia referitoere la principii moralitate educatie si modul in care trebuie facut politica. Sunt un om care a trait in cateva tari din Europa si care a fost interesat si de sistemul politic al fiecareia dintre ele. Acolo am invatat ce inseamna politica adevarata. M-am intors in tara anul trecut in Septembrie si am intentionat sa ma inscriu intr-un partid. Am contactat un prieten jurnalist in ideea de a imi explica cum vede el lucrurile. Am fost surprins de pesimismul lui care ma descurajat. Mai precis mi-a zis ca trebuia sa intru in politica acum 10 ani si ca e prea tarziu pentru mine. Mai zicea ca indiferent de partid trebuie sa-ti faci ,,stagiatura,, cam 10 ani in care trebuie (citez):,,sa taci,sa pleci capul, sa lipesti afise si sa cari gentile celor sus pusi si abia dupa aia sa indraznesti sa deschizi gura,,. Ieri, vazandu-te pe tine am inteles ca se poate si altfel. Ma bucur sa vad asta si te felicit pentru ceea ce esti! Keep your line Ana! Nu stiu cum vor evolua lucrurile pe plan politic si ce se va mai intampla insa luand exemplu de la tine am decis sa incep sa lupt si sa devin o voce activa care sa isi aduca aportul in domeniul politic si la fel ca tine sa lupt pentru schimbarea clasei politice prin a aduce oameni noi cu ideologii noi asemeni tie care vor sa faca o politica corecta si constructiva. Acest gen de oameni trebuie stimulati si incurajati caci numai asa se va ajunge la un rezultat pozitiv. Ana, te-ai gandit vreodata sa infiintezi un partid care sa reprezinte ideologiile tale si ale altora. Eu cred ca suntem foarte multi dar nu avem o sansa de a ne uni si cred ca un partid ar fi o solutie. Ce zici? Eu as fi dispus sa pun umarul si sa ma implic in proiecte de acest gen care sa ne reprezinte ideile. Mi-ar face placere sa pastram legatura si sa discutam pe aceasta tema. Adresa mea este: claudiucaragata@yahoo.com. Deasemenea ii rog pe toti care citesc aceasta scrisoare si care au aceleeasi convingeri sa imi scrie. Salutari. Claudiu

    Reply

    • Claudiu Caragata
      multumesc pentru mesaj. Daca esti de acord as dori sa postez scrisoarea ta intr-un post separat. M-as bucura sa intrii in echipa si impreuna cu multi multi alti oameni care gandesc ca noi sa reusim sa eliminam dictatura non valorilor si sa impunem dictatura legii si a meritocratiei. Nu stiu daca stii initiativa noastra NTT (http://www.anabirchall.ro/fii-ntt/)…..o idee de a strange pe toti cei care gandesc la fel (indiferent de afinitatile politice) pentru proiectul numit Romania. Sper sa te alaturi echipei.

      Reply

  9. ricky

    Sa va ajute Dumnezeu, doamna Ana !
    Sarbatori fericite !

    Reply

  10. ricky

    D-na Birchall, eram pregatit sa va mai scriu cateva randuri despre cum vad eu politicienii romani. Pe UNII dintre ei.
    Repet : pe UNII !
    Foarte pe scurt.
    Lipsiti de caracter sau cu unul murdar.
    Nu-mi continui ideea pentru ca stiti la ce ma refer.
    Ce e mai trist, unii dintre ei (majoritatea) n-au…ONOARE !
    Si asta e grav ! Degradant ! Injositor !

    P.S. “Felicitari !” Au scos un nou filmulet despre d-voastra !
    D-na Birchall, cred ca ati inteles ironia si dispretul meu nemarginit la astfel de practici ordinare.
    Stiti ce ma face totusi sa zambesc ? Faptul ca majoritatea celor care au imbratisat cu…draga inima filmuletul despre Basescu acum sar ca arsi ca e…un trucaj !
    Iata o alta “calitate” a unor politicieni de-ai nostri : gandirea in…haita ! Nu prea suna bine dar, din pacate, unii dintre ei sunt doar niste animalute, fara coloana vertebrala (gasiti d-voastra una, eu iubesc animalele si nu vreau sa aduc vreo jignirea unei rase anume) la care INTERSUL unui post este mai presus de orice.
    Sunt dispusi sa calce si pe…”cadavre” pentru a-si atinge obiectivul propus.
    In ce priveste filmul…
    La emisiunea din 2008, la interviul cu “Nasul” ati spus ceva de genul : “imi cer scuze ca sunt asa…”
    Acest text este in filmulet !
    (La Nasul, daca imi aduc aminte, v-ati cerut scuze ca sunteti SI emotionata.)

    Inca odata, sarbatori fericite !

    Reply

  11. A. Crunt

    Este clar ca filmuletul cu pricina este luat de undeva, de pe internet, de pe vreun sait porno. Cel mai probabil, un individ care a oprit o prostituata pe strada a filmat scena respectiva. Camera e pusa IN MASINA, de catre soferul / clientul prostituatei!
    Cineva a gasit acest film pe internet si la aruncat in spatiul romanesc, pentru a face loc pentru discreditarea unui barbat din PSD. Ca sa confere filmuletului credibilitate - i.e. cum ca s/ar petrece in Romania (de fapt, nici macar asta nu putem sti!) - s-a spus ca femeia din film este doamna Ana Birchall. Dar nu pentru ca ar semana realmente cu domana Birchall (se vede ca femeia din film are un par mai putin bogat si un nas carn… deci un alt profil), ci pentru ca domana Birchall este una dintre cele mai frumoase femei din politica romaneasca si, mai mult decat atat, este atragatoare, dat fiind chipul, parul frumos si inteligenta domniei sale. Deci: ticalosii care au pus la cale inscenarea au mizat nu numai pe “asemanare”, ci si pe faptul ca doamna Birchall este intr-adevar o femeie atragatoare, cu care s-ar putea asocia mai usor o inscenare legata de sex.
    Stimata doamna Birchall, mi se pare ca inscenarea este scarbos de josnica. Trebuie sa ramaneti tare!
    Cu respect,
    A. Crunt

    Reply

  12. A. Crunt

    Este clar ca filmuletul cu pricina este luat de undeva, de pe internet, de pe vreun sait porno. Cel mai probabil, un individ care a oprit o prostituata pe strada a filmat scena respectiva. Camera e pusa IN MASINA, de catre soferul / clientul prostituatei!
    Cineva a gasit acest film pe internet si la aruncat in spatiul romanesc, pentru a face loc pentru discreditarea unui barbat din PSD. Ca sa confere filmuletului credibilitate - i.e. cum ca s-ar petrece in Romania (de fapt, nici macar asta nu putem sti!) - s-a spus ca femeia din film este doamna Ana Birchall. Dar nu pentru ca ar semana realmente cu domana Birchall (se vede ca femeia din film are un par mai putin bogat si un nas carn… deci un alt profil), ci pentru ca domana Birchall este una dintre cele mai frumoase femei din politica romaneasca si, mai mult decat atat, este atragatoare, dat fiind chipul, parul frumos si inteligenta domniei sale. Deci: ticalosii care au pus la cale inscenarea au mizat nu numai pe “asemanare”, ci si pe faptul ca doamna Birchall este intr-adevar o femeie atragatoare, cu care s-ar putea asocia mai usor o inscenare legata de sex.
    Stimata doamna Birchall, mi se pare ca inscenarea este scarbos de josnica. Trebuie sa ramaneti tare!
    Cu respect,
    A. Crunt

    Reply

  13. dle Patrasconiu
    am marea rugaminte ca atunci cand mai postati pe blogul dvs sau scrieti ceva despre mine sa imi cereti si mie opinia sau sa va informati din cel putin 3 surse credibile cum cere deontologia profesionala….sper ca nu sunteti in aceeasi gasca cu Buble!!…nu de alta dar chiar citesc art pe care le scrieti si chiar daca uneori nu sunt de acord nu inseamna ca nu va respect opinia. Multumesc.

    Reply

  14. Draga Steven
    am o mare rugaminte…asa cum eu nu cunosc si nici nu pretind ca stiu viata
    ta si a familiei tale…te rog sa nu pretinzi ca tu cunosti viata mea si a
    familiei mele. Daca doresti sa postezi la mine pe blog lucruri interesante esti bine venit. Daca doresti doar sa insulti pretinzand ca tu cunosti adevarul mai bine decat mine atunci te rog sa gasesti alt blog unde sa iti scrii gandurile.
    Multumesc si iti doresc numai bine si …..poate pe viitor nu mai lasi o adresa de email fictiva.

    Reply

Pingbacks and Trackbacks

Răspunde