Pages Menu
Categories Menu

Posted on iun. 21, 2016 in Comunicate, Politic | 2 comments

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor îl va audia miercuri pe Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene

AB-deputat2

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor îl va audia miercuri pe Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene

ANUNŢ DE PRESĂ

Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor îl va audia, miercuri, 22 iunie, pe domnul Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, în cadrul audierii urmând să fie abordate aspecte ce ţin de stadiul actual al absorbţiei fondurilor europene şi strategia de re-organizare a activității Ministerului Fondurilor Europene (MFE), precum şi acțiunile avute în vedere pentru creşterea performanţei instituţiilor cu atribuții în absorbția fondurilor europene şi măsurile concrete pentru accelerarea absorbției fondurilor UE. Audierea ministrului Fondurilor Europene va avea loc, începând cu ora 15:00, în sala de şedinte a Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaţilor, nivel P.

În contextul audierii care va avea loc miercuri, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, Ana Birchall, a declarat că “după luni întregi de întârzieri în ce priveşte punerea în dezbatere a ghidurilor de finanțare și eligibilitate, Ministerul Fondurilor Europene are obligaţia să își asume un rol mai activ în rezolvarea cauzelor care determină gradul de absorbţie redus şi să pună în aplicare politici care să încurajeze creşterea nivelului de absorbţie, pentru că ţara noastră nu are voie să piardă trenul fondurilor europene în exerciţiul bugetar 2014-2020”. “Mă aştept ca ministerul să ofere răspunsuri cât mai exacte cu privire la strategia proprie pentru stimularea unei mai bune absorbţii a banilor europeni şi pentru urmărirea alocărilor pe axele de finanţare, precum şi cu privire la viziunea asupra rolului MFE în identificarea pe parcurs a nevoilor reale din domeniile programelor operaționale, mai ales modalitatea în care se va asigura adaptarea acestora la solicitările beneficiarilor”, a precizat înaintea audierii Ana Birchall.

Presa este invitată să participe la eveniment. Accesul reprezentanților mass-media acreditați la Camera Deputaților se face pe la intrarea S2. Jurnaliștii care doresc să participe la ședința publică și nu sunt acreditați la Parlament, sunt rugați să trimită o cerere de acreditare temporară, fie prin fax la 021-312.08.27, fie prin e-mail la adresa [email protected].

2 Comments

  1. Buna seara,
    Daca apucati sa cititi acest comentariu, va redau mai jos o scrisoare a grupului de beneficiari POSDRU de pe facebook, pe care „profesionistul” Ghinea i-a jignit grav, in bloc, acum aprox o luna, denumind POSDRU „o mizerie”, invocand problemele avute in implementarea programului, a proiectelor si corectiile suportate de statul roman de aprox 420 mil euro.

    Off topic POSDRU/POCU (dar totusi relevant):
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21097499-ancheta-cfr-dupa-trenul-arad-mangalia-avut-luni-intarziere-record-8-ore-jumatate.htm

    Si cand te gandesti ca Romania a ratat peste 1 MILIARD EURO din fondurile europene din exercitiul 2007-2013, alocate special pt infrastructura feroviara, pt ca ba nu au fost proiectele majore gata, ba s-au lalait cu licitatiile , ba s-au moshcait cu avizele si autorizatiile ba constructorii /prestatorii contractati nu s-au tinut de termene…no bine, acum au alocat miliardul din noul exercitiu financiar si parca vad ca ii prinde si 2023 tot asa…miliardul asta „nou” de euro putea fi folosit pt a reabilita alte tronsoane, desigur.

    Deci paguba reala e dubla: 2 MILIARDE EURO!!!

    Pt dl ministru Ghinea cica POSDRU (unde sunt corectii de aprox 4-500 milioane euro) ar fi „mizerie”.

    Dar nu spune niciun cuvintel despre gaura asta enorma. Mai adaugati la fel 2+2 MILIARDE EURO pierdute de la rutier, naval, metrou si aveti in fata paguba reala de la infrastructuri de peste 6 MILIARDE EURO! Si tot posdru cica ar fi „mizerie”. Dar astea ce or fi?! Si aici nu vb de mii de proiectele si zeci de mii de experti jigniti in bloc, ci de cateva proiecte majore, gestionate de CFR Infrastructura, Min Transporturilor, CNDNR, Metrorex, Aut Portuare.

    Cateva zeci maxim sute de persoane care NU s-au ocupat. Impreuna cu AM POT , acum AM POIM pe care chiar i-a laudat recent ca vai, ce profesionisti a gasit acolo, de numa’ numa’, sa cadem pe spate, vb aia.
    Dar care AM nu a facut si el acolo un kktel (scuzati duritatea dar sunt revoltat!) de proiectel pe POAT sau pe Axele de AT la PO vechi sau noi ca sa creasca naibii capacitatea de a scrie proiecte si de a le gestiona pt aceste institutii mamut.
    Sute de functionari din AM/MFE care de 2 ani trebuiau sa se ocupe de noul exercitiu financiar, acum cica au lansat ghiduri de fapt pt fazate si proiecte scrise /pregatite din exercitiul financiar trecut. Mari „profesionisti” nu-i asa, dle Cristian Ghinea et comp? Sa adaugam multe alte miliarde de euro ratate pt ca nu mai sunt investitori majori care sa doreasca sa vina inclusiv din cauza pb de infrastructura? Pb ca ar bate lejer spre 10 miliarde de euro paguba datorata unor incompetenti!!!!

    De cand a venit in MFE, dl Ghinea nu a facut decat sa amane (din nou!) lansarea de apeluri competitive POCU, pe motiv ca trebuie sa faca diverse „acorduri” intre Programul anti-saracie adoptat de Guv Ciolos in februarie si apelurile si proiectele POCU, in ideea de a lansa apeluri NEcompetitive pentru proiecte „sistemice” dedicate institutiile publice si agentiilor centrale (MENCS, MMMFPS, ANOFM etc) cu care sa demareze Programul anti-saracie si lasa la urma -pe la toamna, iarna, apelurile competitive, dedicate ONG, universitati, SRL etc. SI totul pe motivul si frica irationala ca acestia (citez) „se pregatesc sa toace banii din POCU”! Cu alte cuvinte, ministrul acesta se comporta ca pe propria mosia, dispunand discretionar alocarile de fonduri, functie mai degraba de prioritatile personale, decat de cele ale sectoarelor vitale pentru Romania (educatie, cercetare etc). Intelegem ca si Programul anti-saracie e necesar, dar putea demara si celelalte apeluri competitive in paralele cu fetisurile personale pt necompetitivele sistemice. Ca o paranteza, in POSDRU, fix aceste proiecte mari POSDRU au fost cu mari probleme (MENCS, Ag pt Egalitatea de Sanse, ANOFM!).

  2. Redau aici si Scrisoarea (semnata de peste 200 persoane din tot atatea organizatii ce au implementat POSDRU), jignite in bloc de Ghinea:

    Catre: Ministrul Fondurilor Europene – Dl. Cristian Ghinea
    Subiect: Replica unui grup de experti POSDRU, cu referire la afirmatiile Ministrului
    Fondurilor Europene
    Copie: Presedintele Romaniei – Dl. Klaus Iohannis
    Prim Ministru al Romaniei – Dl. Dacian Ciolos
    Stimate Domnule Ministru,
    Avand in vedere afirmatiile dumneavoastra din data de 20.05.2016 publicat pe
    http://economie.hotnews.ro/stiri-eurofonduri-21009242-video-interviu-ministrulfondurilor-nu-vom-repeta-mizeria-din-posdru-foarte-multi-oameni-pregatesc-toacebanii-principalele-masuri.htm:
    1. “Si facem tot ce putem sa nu se repete o astfel de MIZERIE in viitor si vreau sa
    asigur ca noul Program Operational Capital Uman (POCU) nu se va mai asemana
    cu POSDRU.
    Stiu ca sunt foarte multi oameni care cred ca se va repeta aceeasi poveste, care se
    pregatesc sa toace bani pe activitati fara impact.”;
    2. “Spre deosebire de vechiul POSDRU, in noul Program Operational Capital Uman
    (POCU) 2014-2020, se va introduce „orientarea spre proiecte mari, sistemice,
    non-competitive”. „Statul roman decide ca o anumita problema poate fi rezolvata
    nu deschizand apeluri competitive, ci concentrand resursele prin decizie de
    politica publica intr-o anumita zona si numai o singura entitate este capabila sa
    faca asta”;
    “Trebuie sa recunoastem: avem o capacitate foarte mica de a scrie proiecte
    complicate in administratia din Romania.”
    “O alta diferenta va fi orientarea spre proiecte mari, sistemice, non-competitive.
    Inseamna ca statul roman decide ca o anumita problema poate fi rezolvata nu
    deschizand apeluri competitive, ci concentrand resursele prin decizie de politica
    publica intr-o anumita zona si numai o singura entitate este capabila sa faca asta.”
    3. “Pe POSDRU, care este programul cel mai problematic, se fac eforturi intense
    pentru a urca rata de absorbtie si eu cred ca vom trimite la Comisie, anul asta, cea
    mai mare cerere trimisa intr-un an.”
    va transmitem replica noastra, a expertilor POSDRU care au muncit zile si nopti in
    „mizeria POSDRU”:
    In primul rand, dorim sa va invederam ca vocea ministrului este vocea Statului
    Român. Ministrul ne comunica strategia Statului Roman și poziția pe care statul o are
    față de beneficiari, parteneri, instituții, experți, cu toții implicați în procesul de absorbție.
    De altfel, orice declarație publică, a oricarui ministru, secretar de stat sau funcționar
    public, indiferent la ce nivel lucrează, și care intervine pe un subiect ce vizează instituția,
    reprezintă poziția statului. Indiferent pe ce canal de comunicare intervine și indiferent
    de moment, ca este în timpul serviciului, în timpul liber, sau în concediu, interventia lui
    reprezintă poziția statului. Indiferent cum se numește ministrul și de cine este desemnat
    în funcție, el reprezintă statul.
    Rolul Statului nostru capitalist este sa creeze mecanisme independente care sa
    funcționeze singure și sa asigure un grad de absorbție cat mai mare. Statul nu ne arata
    cu degetul ci ne invită la dialog, statul nu ne împarte în tabere ci ne aduce împreună
    pentru interesul public comun, statul nu ne fură, ci ne ajută să ne dezvoltăm, statul nu ne
    tratează ca pe milogi la poarta lui, ci ne respectă, statul nu ne trădează ci ne tine aproape
    si ne da incredere.
    Replica noastra, punctual, este urmatoarea:
    1. Programele de finantare sunt ale Statului Roman, cel care si-a asumat, in
    Parteneriatul cu Comisia Europeana, ca-si va rezolva problemele sociale,
    folosind banii alocati Romaniei prin intermediul programelor de finantare.
    Statul este cel care trebuie SA LE PROMOVEZE, nu sa le denigreze, urmarind
    politica de promovare a Uniunii Europene. POSDRU nu a fost si nu este o
    MIZERIE, ci este un program care a creat mii de locuri de muncă și a consiliat,
    instruit, format si calificat zeci de mii de persoane. POSDRU a oferit noi
    oportunități de carieră experților, evaluatorilor, întregului personal tehnic si
    administrativ implicat, precum si o noua perspectiva de dezvoltare sociala a
    Romaniei.
    Sa va explicam cum s-au facut “mizeriile” pe POSDRU, in proiectele in care noi
    am lucrat:
    – Beneficiarii au achitat toate cheltuielile proiectelor si au asteptat rambursarea
    sumelor ani de zile. In tot acest timp, beneficiarii au fost CREDITORI pentru
    Bugetul de Stat al Romaniei;
    – O analiza simpla de cifre pe POSDRU arata astfel:
    o Valoarea asistentei financiare nerambursabile a fost de 3.476.144.996
    EUR (sursa DCI POSDRU), adica 85% din total fonduri cheltuite;
    o Absorbtia curenta este de 46,55% (sursa fonduri-ue.ro), adica valoarea
    cheltuielilor corecte si eligibile prin munca expertilor POSDRU atinsi
    de afirmatiile de mai sus. Asadar, au intrat la Bugetul Statului, de la CE,
    1.618.145.496 EUR;
    o Din acesti bani consumati, raportati doar la finantarea comunitara, cca
    50% au fost cheltuiti pe salarii, adica 800 mil. EUR. Din aceste 800 Mil
    EUR, 40% au ajuns la BS sub forma de contributii si impozite (320 mil
    EUR), iar restul de 60% au ajuns in consum (480 mil. EUR), ajutand la
    cresterea economica (de fapt cresterea consumului) atat de promovata
    in ultimii ani;
    o Cifrele sunt raportate exclusiv la sumele rambursate de CE, desi peste
    acestea mai sunt sumele care inca nu au fost solicitate la CE sau nu au
    fost achitate de CE;
    o Insa, extrapoland valoarea la indicatorul final de absorbtie pe care si-l
    propune ministrul, adica 80%, Statul Roman a castigat din munca
    EXPERTILOR POSDRU curat 50% din 2.780.915.990 EUR, suma
    finantata exclusiv de beneficiari, deoarece platile de CR au intarziat
    si inca nu s-au finalizat la nivel de MFE.
    Pentru aceste plati, beneficiarii au girat cu case, cu afaceri, au investit
    lichiditatile lor, au platit dobanzi si penalitati pentru ca AM POSDRU nu
    a respectat contractele de finantare si a depasit termenele de plata cu
    luni si chiar ani.
    – Expertii au lucrat in teritoriu cu grupul tinta, in conditiile locurilor respective,
    deloc placute si comode in anumite cazuri;
    – Tot expertii s-au confruntat cu neplacerile provocate de lipsa fondurilor
    necesare derularii activitatilor (din motive de plati intarziate ale CR) si au
    mentinut proiectele in derulare, motivand grupurile tinta, de toate categoriile,
    sa participe la activitatile proiectului, rezultand la final indicatori atinsi in
    proportie de minimum 100%;
    – Faptul ca in derularea proiectelor s-au schimbat regulile pe parcurs (prin
    modificari de ghiduri si contracte de finantare), fara consultari, a fost o
    ingreunare a activitatii expertilor, dar am preluat fiecare instructiune si am
    incercat sa ne vedem de treaba in sensul derularii in mod eficient si eficace a
    proiectelor;
    – Sistemul informatic a fost un adevarat esec, care nu a ajutat in activitatea
    noastra, ba mai mult ne-a ingreunat si ne-a dublat munca de raportare, mai
    ales la finalul exercitiului, cand incarcam documente in actionweb si ofiterii
    nu le vedeau, asa ca trimiteam din nou pe CD catre ofiteri.
    Acesta este un moment de bilant, cand autoritatile ar trebui sa comunice
    rezultatele programului si sa-si felicite colaboratorii, partenerii, expertii, grupul tinta, si
    pe toti cei care au fost implicati in derularea programului. Ministrul fondurilor europene
    a declarat in interviu, ca programul POSDRU a fost o MIZERIE si ca organizatiile
    solicitante si partenere sunt pregatite sa toace banii actualului program, fara sa asigure
    impact. Daca acest mesaj nu ar fi fost transmis de ministru, poate ca ar fi trecut
    neobservat si nu ar fi fost atat de grav.
    In conditiile in care ministrul MFE spune ca POSDRU, un program national de o
    importanta covarsitoare, este o mizerie, IMPACTUL declaratiei sale nu poate sa fie decat
    unul negativ pentru ca reactiile vor fi in lant, avand in vedere ca cei interesati direct de
    declaratiile ministrului sunt Comisia, evaluatorii, angajatii din minister si din AM-uri,
    publicul larg, grupul tinta. Un singur cuvant, MIZERIE, stabileste traiectoria si deciziile
    care vor fi luate de sus in jos. Cu o asemenea eticheta ne putem astepta la un val de
    abuzuri din partea celor care evalueaza proiectele si documentele de plata/rambursare,
    dar si la probleme in implementarea viitoarelor proiecte.
    In primul rand BENEFICIARII, cei mai importanti in aceasta discutie, pot deveni
    suspiciosi, refractari si foarte greu de convins sa se inscrie in proiecte si sa beneficieze
    de servicii publice gratuite. Au auzit de la ministru, poate si de la alti oficiali, ca totul este
    o mizerie si pot considerta nu merita efortul implicarii in astfel de programe. In privinta
    evaluarilor, exista discutii ca principalul criteriu de recrutare a evaluatorilor il
    reprezinta numarul si cuantumul corectiilor financiare, si nu experienta profesionala din
    CV. Daca acest lucru este adevarat, nu ne ramane decat sa ne rugam ca evaluatorii sa nu
    isi construiasca palmaresul profesional pe nenorocirile noastre, ci pe modul profesionist
    si corect de evaluare.
    Ne intrebam cum va reactiona Comisia Europeana, care si ea a urmarit cu atentie
    mesajele ministrului, acum la final de program, cand trebuie sa se inchida situatia
    financiara? Cum vor reactiona evaluatorii de program care l-au auzit si ei pe ministru?
    Cum vor colabora institutiile statului cu solicitantii despre care ministrul a afirmat ca,
    acestia din urma nu sunt de incredere si ca intentia lor este de a toca banii, nu de a
    asigura impact? Toti au auzit interviul si au inteles ca aceasta este directia! Avand in
    vedere efectele care pot aparea, cu impact la nivel national, directia data de ministru ne
    poate arunca pe toti intr-o degringolada. Daca aceasta declaratie este doar o gresela a
    ministrului, si nu si-a dat seama de IMPACTUL comunicarii sale, acest lucru poate fi
    rezolvat prin revenire asupra declaratiei.
    Daca, insa, aceasta directie nu este o greseala, ci a fost stabilita de guvern,
    impreuna cu prim ministrul, avem o problema si mai mare. Cu asemenea mesaje o sa ne
    transformați pe toți astfel incat singura noastra preocupare va rămane sa ne vanam unii
    pe alții. De construit ceva, nimeni nu va mai avea incredere. Ne asteptam ca domnul
    ministru sa aduca in discutie strategia Poloniei care a avut grad de absorbtie de 100% si
    sa ne comunice aceasta strategie, astfel incat sa ne ajute si pe noi sa avem succes in
    implementarea viitoarelor proiecte. DIRECTIA data de oficialii polonezi a fost una de
    promovare si de mentinere a gradului ridicat de incredere a populației si al partenerilor
    sociali, stiind ca fara sustinere publica, nici un program nu poate fi implementat.
    Polonezii nu au făcut nici politie si nici justiție la televizor, ci au ieșit pe ecran și au
    invitat oamenii sa se adreseze cu încredere instituțiilor statului și sa depună cereri de
    proiecte, au invitat populatia sa participe si sa beneficieze de tot ce ofera aceste
    programe, astfel incat tara sa beneficieze de toti banii europeni alocati pentru atingerea
    obiectivelor nationale.
    Asta așteptăm și noi de la dumneavoastră, strategii si directii constructive, nu
    termene prelungite, dezinformare, decizii abuzive, care nu conduc la rezultatele
    asteptate, ci la haos. Il invit pe domnul ministru sa lase neregulile in seama institutiilor
    specializate, care nu sunt putine, au aceste atributii si stiu sa-si faca treaba. Rolul
    ministrului este sa stabileasca DIRECTII CONSTRUCTIVE, sa faca strategii si sa ii asigure
    pe partenerii europeni ca romanii sunt la acelasi nivel ca si ei si ca sunt pregatiti sa se
    aseze cu fruntea sus la masa de discutii.
    2. Vorbiti, Domnule Ministru, despre „orientarea spre proiecte mari, sistemice,
    non-competitive”, dar in acelasi timp afirmati ca „Trebuie sa recunoastem:
    avem o capacitate foarte mica de a scrie proiecte complicate in administratia
    din Romania”.
    Din ceea ce s-a vazut pana acum, in legatura cu IMPACTUL despre care
    vorbiti, proiectele sistemice au produs numai probleme, iar impactul a fost
    unul negativ. Stim ca multe dintre ele au avut corectii de pana la 100%, iar un
    proiect sistemic are o valoare de cca 50 mil. EUR, bani care au fost suportati
    de la Bugetul de Stat, avand in vedere corectiile de pana la 100%. Acesti bani
    au fost achitati din banii contribuabililor, inclusiv ai nostri, ai expertilor care
    am derulat proiecte competitive cu rate de absorbtie mari si cu indicatori
    atinsi 100%.
    3. Referitor la cresterea absorbtiei pe POSDRU, va transmitem noi cateva solutii
    si asiguram AM POCU de tot sprijinul nostru in implementarea lor:
    – Infiintarea unei Comisii de ofiteri, din cei care au demonstrat performanta in
    sens pozitiv (rata mare de absorbtie a proiectelor verificate), care si asa acum
    nu au proiecte in derulare si trebuie sa justifice orele petrecute la birou, care
    sa centralizeze analizeze toate contestatiile la Procele Verbale de Constatare
    si la Notele de Constatare, emise in baza rapoartelor de audit ale diverselor
    autoritati, pe care OI-urile le-au rezolvat in sensul respingerii si care au plecat
    spre instante;
    – Intrarea in legalitate cu respectarea contractelor de finantare in ceea ce
    priveste eligibilitatea cheltuielilor FEDR si de personal implicat in
    management, a caror procente se calculeaza la valoarea estimata si nu la cea
    validata pana la final. Mentionam ca Instructiunea 103, nefiind publicata in
    Monitorul Oficial, conform Legii 24/2000 NU ESTE VALABILA. S-au taiat
    foarte multe astfel de cheltuieli ELIGIBILE, pe motivul depasirii procentului,
    desi reglementarile in vigoare sunt impotriva acestei practici, iar singurul
    care a pierdut este Statul Roman, prin faptul ca si-a redus absorbtia, taindu-se
    cheltuieli eligibile fara baza legala;
    – Asigurarea unui serviciu de conciliere/mediere, care sa asiste beneficiarii
    POSDRU in sustinerea punctelor de vedere asupra corectiilor si taierilor,
    uneori abuzive si nejustificate, pentru a recupera din cheltuielile efectuate.
    Grupul de experti care au elaborat aceasta scrisoare a inteles faptul ca AM POCU (fosta
    AM POSDRU) este autoritate cu competente si atributii in gestionarea fondurilor
    europene, iar MFE nu are aceste atributii. Prin urmare, ne declaram sprijinul
    neconditionat pentru AM POCU in inchiderea POSDRU si in lansarea POCU intr-un mod
    constructiv si legal, in conformitate cu reglementarile de program nationale si
    internationale.
    La final, dorim sa va adresam PUBLIC cateva intrebari si solicitari, la care asteptam
    raspunsul:
    a) Care este rata de absorbtie a proiectelor sistemice?
    b) S-au recuperat toate prefinantarile achitate de la Bugetul de Stat pe POSDRU?
    Daca nu, ce valoare nu a fost recuperata?
    c) Cati bani s-au achitat in POSDRU pe linia 2, Cheltuieli cu participantii?
    d) Cine a redactat ghidurile de condiții generale si condiții specifice si care este
    experienta relevanta ce ii califica pentru elaborarea acestor documente?
    e) Cine suporta pierderile colaterale provocate de întârzierile CP si CR?
    f) Cine suporta pierderile survenite in urma proceselor in instanță câștigate de
    beneficiari? Care este valoarea tuturor dosarelor aflate pe rol cu proiectele
    POSDRU?
    g) Ce inseamna pentru dumneavoastra termenul “impact”, care sunt instrumentele
    prin care se masoara acest impact?
    h) AM-ul este autonoma sau controlata de MFE?
    i) Care este rolul MFE in relatia cu AM in gestionarea fondurilor POCU?
    j) Care este numarul de angajati ai MFE?
    k) Exista persoane din MFE care au atribuții de control pe activitățile AM-urilor,
    respectiv AM POCU?
    l) Personalul din MFE, AM si OI sa fie contractat pe baza de competente, prin
    concurs, asigurandu-se transparenta, a.i. sa existe personal corespondent
    beneficiarilor pregatiti pentru implementarea proiectelor.
    m) Consultare a experților si colaborare cu ei in luarea deciziilor.
    n) Îndreptarea greșelilor din MySmis, prin consultari cu beneficiarii.
    o) Publicarea salariilor nete si a grilei de salarizare de la MFE si AM.
    p) Va rugam sa ne puneti la dispozitie un raport al derularii POSDRU: indicatori
    atinsi (inclusiv activitatea ANOFM), total CR depuse (valori solicitate), total CR
    platite (valori aprobate), sume care asteapta rezolvarea contestatiilor.
    In speranta ca am facut lumina si ca am demonstrat ca „mizeria POSDRU” a fost, de fapt,
    un real succes, avand in vedere conditiile in care noi, expertii, am lucrat (a se citi pct.1),
    va asiguram de tot suportul nostru pentru gasirea solutiilor in lansarea si gestionarea
    POCU si va rugam sa ne transmiteti PUBLIC raspunsurile la intrebarile/solicitarile de
    mai sus.
    Multumim!
    Expertii POSDRU

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.