Pages Menu
Categories Menu

Posted on nov. 24, 2017 in Comunicate, Politic, Social | 0 comments

Ana Birchall: Mesajul nostru către femeile și copiii care încă suferă în tăcere din cauza violenței domestice trebuie să fie următorul: nu sunteți singuri!

 

Alături de doamna Gabriella Battaini-Dragoni, Secretarul general adjunct al Consiliului Europei, la momentul depunerii instrumentelor de ratificare de către țara noastră a Convenției de la Istanbul: 23 mai 2016, Strasbourg

Ana Birchall: Mesajul nostru către femeile și copiii care încă suferă în tăcere din cauza violenței domestice trebuie să fie următorul: nu sunteți singuri!

COMUNICAT DE PRESĂ

 

„Trebuie să facem și mai mult pentru a răspunde la strigătele de ajutor ale femeilor și copiilor care cad victime ale violenței domestice. Una dintre cele mai apăsătoare probleme din societățile democrațiilor emergente este cea a violenței. Fie că vorbim de violență fizică, psihică, economică sau de orice altă natură, cele mai des întâlnite victime sunt și cele mai puțin capabile de apărare: femeile și copiii. Nici România, din păcate, nu este ocolită de repercusiunile acestui flagel împotriva căruia avem datoria să luptăm împreună și să ne implicăm fiecare”, a susținut deputatul PSD, Ana Birchall, în declarația politică din această săptămână.

Deputatul social-democrat a arătat că violenţa împotriva femeilor este tot mai mult recunoscută ca fiind una dintre cele mai serioase şi urgente probleme ale tuturor timpurilor, efectele acesteia împiedicând parcursul societății spre dezvoltare, pace şi egalitate de şanse. “Statisticile oficiale devoalează o realitate tristă: la fiecare 30 de secunde, în România o femeie este bătută de partenerul ei, iar 3 din 10 românce declară că au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. În ciuda acestor realităţi, cifrele oficiale cuprind doar cazurile de violenţă care ajung în atenţia autorităţilor, foarte multe alte cazuri nefiind raportate de către victime, fie de teamă, fie de rușine, de reacția celor din jur”, a explicat Ana Birchall în declarația politică.

Referitor la abuzul împotriva copiilor, deputatul Ana Birchall a susținut că acesta constituie una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului în întreaga lume dar, în același timp, una dintre faptele cele mai rar sancționate de către autorități: “Respectarea drepturilor celor mici este nu doar o responsabilitate, ci o obligație pe care o avem ca adulți. Protejarea copilăriei și dezvoltarea armonioasă a celor mici sunt fundamentale în procesul de devenire al copiilor în oameni maturi, demni si responsabili.”

Ana Birchall a precizat că un obiectiv de referință al său, la a cărui realizare a muncit în mandatul trecut în calitate de parlamentar de referinţă al legislativului român la Consiliul Europei pentru problema eliminării violenţei împotriva femeilor, a fost semnarea și ratificarea de către România a Convenției de la Istanbul. În continuare, sunt necesare demersurile prin care acest instrument de emancipare și modernizare legislativă să sprijine obiectivul eradicării violenței de orice natură în România.

“Mă înclin în faţa eforturilor societăţii civile de a se lupta pentru a asigura protecţia celor mici şi respectarea tuturor drepturilor copiilor. Numai împreună cu dumneavoastră, societatea civilă, reprezentanți ai instituțiilor și ai organismelor naționale și internaționale, putem combate eficient fenomenul violenței de orice fel. Mesajul nostru de astăzi către femeile și copiii care încă suferă în tăcere trebuie să fie următorul: nu sunteți singuri! Vom munci și vom lupta până când violența domestică va rămâne doar un vis urât dintr-o altă epocă, astfel încât generațiile care vin să nu mai aibă memoria acestor cicatrici de pe fața societății”, a susținut deputatul social-democrat Ana Birchall în încheierea declarației politice.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.