Declarații de presă – 30 aprilie

Hristos a înviat!
Vă mulțumesc pentru că ați venit astăzi la sediul Ministerului Justiției.
Am decis revocarea, cu efecte imediate, a următoarelor proceduri:
> procedura de selecție a procurorilor în vederea efectuării propunerii de numire pentru funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție;
> procedura de selecție a adjunctului membrului național la EUROJUST.
Precizez faptul că procedurile de selecție vor fi reluate în perioada imediat următoare.
Detaliile referitoare la depunerea dosarelor de candidatură, calendarul procedurilor și alte informații de interes vor fi comunicate în timp util.
Astăzi voi merge la Bruxelles unde voi participa la primul Summit UE-SUA în domeniul energiei. Am confirmat participarea la acest Summit de nivel înalt de mai bine de o lună de zile.
Cu această ocazie, voi avea o întrevedere bilaterală cu un membru marcant al administrației președintelui Donald Trump.
Vă mulțumesc, încă o dată, pentru prezență și vă doresc o zi frumoasă!
Comentarii recente