Blog Ana Birchall
Susținând echipa României la Jocurile Invictus 2018
În escală în Sydney (în drum spre Samoa, unde are loc o reuniune foarte importantă a țărilor din regiune, în cadrul căreia vom susține și promova candidatura României la Consiliul de Securitate al ONU), susținând echipa României la Jocurile Invictus. Bravo, băieți! Respect pentru voi și familiile voastre! Felicitări domnului colonel Nicolae Anghelescu, managerul proiectului Invictus România, și întregii echipe! Cuvintele nu pot exprima respectul si mândria pe care le avem față de echipa României.
26 octombrie – Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir
La 26 octombrie, în fiecare an, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sf. Dimitrie, ocrotitorul orașului Tesalonic din Grecia. Acest sfânt purta în sufletul său o dragoste profundă și sinceră față de învățătura lui Iisus Hristos, pe care-L considera adevăratul Dumnezeu. Parinții săi l-au crescut din copilărie în credința creștină, fiind botezat în taină imediat dupa naștere, de teama persecutiilor. La maturitate își marturisea credința creștină în public, fără a se teme de consecințele atât de nedrepte și inumane din partea celor care îmbrățișau credințe pagâne .
Sfintele sale moaște, izvorâtoare de mir, se află și astăzi într-o monumentală biserică din centrul orașului Tesalonic, unde zi de zi, dar mai ales în 26 octombrie, ziua prăznuirii sale, mii de creștini, între care și foarte mulți români, vin și se roagă pentru împlinirea tuturor dorințelor și iertarea păcatelor.
An de an, peste 300.000 de români își sărbătoresc onomastica, înălțând rugăciuni Sfântului Dimitrie și închinându-i locașuri de cult de o frumusețe aparte. Tuturor celor care poartă cu credință și evlavie numele Sfântului Dimitrie le urez multă sănătate, spor și ajutor de la Dumnezeu pentru rugăciunile sfântului și un La mulți ani cu ocazia onomasticii lor!
Ziua Armatei Române – 25 octombrie
Pe 25 octombrie, românii sărbătoresc Ziua Armatei Române, dată care marchează eliberarea Transilvaniei de Nord de trupele horthyste la 25 octombrie 1944, un moment de glorie care a rămas întipărit în istoria românească.
Îi felicit pe toți militarii români din teatrele de operațiuni și din întreaga țară pentru profesionalismul, jertfa și curajul de care dau dovadă făcând cinste tricolorului românesc oriunde servesc patria. Cred că această importantă și emoționantă sărbătoare poate fi caracterizată de trei cuvinte: Onoare, Jertfă și Devotament.
La mulți ani soldaților români! La mulți ani Armatei Române!
18 octombrie – Ziua europeană împotriva traficului de persoane
Data de 18 octombrie a fost desemnată Ziua europeană împotriva traficului de persoane, în contextul asumării pe termen lung a angajamentului Comisiei Europene de a preveni şi combate acest flagel internațional.
Traficul de persoane este sclavia zilelor noastre. Deși legal sclavia a fost abolită în secolul al XIX-lea, estimările spun că sunt mai mulți oameni în sclavie astăzi decât au fost vreodată în istorie. Traficul de persoane are loc în toată lumea, iar Europa nu este ferită. Mii de persoane sunt exploatate anual în diferite forme. La momentul actual, este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme.
Aproximativ 62% din traficul de persoane din Uniunea Europeană se face în scopul exploatării sexuale, iar locul secund e ocupat de traficul prin muncă forțată. Alte tipuri de trafic de persoane sunt obligarea la cerșetorie și la comiterea de fapte ilegale.
Majoritate victimelor traficului de persoane din Uniunea Europeană sunt recrutate din estul Europei, din țările unde oamenii au mai puține opțiuni în ce privește cariera, unde populația este foarte tentată în a-și găsi un loc de muncă în afara țării și copiii sunt mai greu de crescut și astfel, mai neglijați. Femeile și copii au devenit categoriile cele mai vulnerabile, fapt ce reclamă intensificarea eforturilor de combatere a acestui fenomen. În statele membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor oficiale, există aproximativ 16 mii de victime ale traficanților de persoane, din care 15% sunt minori.
De aceea, data de 18 octombrie reprezintă un prilej de reflecţie la nivelul întregii Europe, fiindcă numai prin unirea eforturilor tuturor statelor putem preveni şi combate eficient traficul de persoane.
15 octombrie – Ziua internațională a femeilor din mediul rural
În anul 2008, Adunarea Generală a ONU a stabilit data de 15 octombrie ca Ziua internațională a femeilor din mediul rural, cu scopul evidențierii rolului important pe care îl au femeile din mediul rural în dezvoltarea fiecărui popor.
Femeile din mediul rural reprezintă mai mult de un sfert din populația lumii, contribuind substanțial la susținerea și dezvoltarea comunităților în care ele activează. Cu toate acestea, rolul lor nu este îndeajuns apreciat, inegalitățile de gen regăsindu-se la un nivel foarte ridicat și aici, mai ales în contextul unei sărăcii accentuate.
Personal, am pledat mereu pentru egalitatea de gen, pentru respectarea drepturilor femeilor și pentru eliminarea discriminărilor de orice fel cărora femeile, și mai ales cele din mediul rural, le cad de prea multe ori victime.
În această zi, un gând bun se îndreaptă către toate româncele din mediul rural, care prin tenacitatea și perseverența lor asigură perenitatea întregului neam.
14 octombrie – Sfânta Cuvioasă Parascheva
Mulțime multa de credincioși se adună, astăzi, 14 octombrie, la Iași, devenit zilele acestea centrul spiritual al ortodoxiei românești, pentru a o sarbatori pe Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.
Ea s-a născut în jurul anului 1000, in localitatea Epivat, din Turcia de azi, într-o familie de oameni bogați și binecredincioși. Din copilărie a simțit chemarea Domnului spre desavârșire, fiind nelipsită de la slujbele Bisericii și împlinind poruncile lui Hristos din Sfintele Evanghelii, iar înainte de a împlini vârsta de 20 de ani a îmbrățișat viața monahală, înmulțind astfel nevoințele sale ascetice.
La vârsta de 27 de ani trece la cele veșnice, fiind îngropată lângă mare ca o străină. Peste ani, trupul său a fost găsit neputrezit, iar în anul 1641 domnitorul Vasile Lupu aduce sfintele sale moaște în capitala Moldovei, așezându-le în biserica ,,Sfinții Trei Ierarhi”, ctitoria sa.
De atunci și până în ziua de azi, Sfânta Parascheva mijlocește necontenit la Dumnezeu pentru toți cei care vin și se roagă la ea, savârșind de-a lungul timpului nenumărate minuni: tamăduiri de suferințe sufletești, vindecări de boli grave, nașteri de prunci, căsătorii binecuvântate și multe, multe altele!
Sfântă Preacuvioasă Maică Parascheva, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
14 octombrie – nașterea lui Ciprian Porumbescu
14 octombrie rămâne în istoria noastră data la care, în 1853, la Șipotele Sucevei, se naștea marele compozitor român Ciprian Porumbescu. Opera sa, compusă nu numai din lucrări muzicale, ci şi multe poezii, articole de presă sau culegeri folclorice, este caracterizată de o sensibilitate rară, lirism autentic şi un românism profund. Oricine simte şi trăieşte româneşte recunoaşte în opera lui Ciprian Porumbescu tot ce este mai sensibil şi mai profund în cultura şi în tradiţiile noastre.
Vă invit să ascultați ”Balada pentru vioară și orechestră” semnată de marele nostru compozitor, Ciprian Porumbescu!
10 octombrie – nașterea lui Giuseppe Verdi
Pe 10 octombrie 1813 se năştea, în localitatea italiană Le Roncole, Giuseppe Verdi. Considerat cel mai reprezentativ compozitor italian din toate timpurile, Verdi demonstrează încă de mic o aplecare deosebită către muzică, iar succesul nu întârzie. Capodoperele ”Rigoletto”, ”Il Trovatore” și ”La Traviata”, cunoscute publicului drept “Trilogia populară”, îl consacră pe marele compozitor italian în galeria marilor personalităţi ale muzicii. Un alt moment de referinţă al activităţii creatoare a compozitorului italian este inaugurarea Canalului Suez, când Giuseppe Verdi compune opera “Aida”, primită excelent de critica vremii şi care îi aduce şi mai multă recunoaştere şi notorietate.
Vă invit să ascultaţi una dintre ariile îndrăgite ale compozitorului italian: Marșul Triumfal (Aida).
Comentarii recente