Blog Ana Birchall
29 aprilie – Ziua veteranilor de război

Alături de domnul Neculai Gheorghiu, din satul Tuleşti, comuna Dragomireşti, Vaslui – veteran din cel de-Al Doilea Război Mondial
29 aprilie este ziua dedicată veteranilor de război, care s-au pus în slujba țării și au luptat riscându-și viețile cu eroism, devotament și dăruire pentru ca generațiile viitoare să poată trăi într-o lume mai bună.
Avem datoria să prețuim sacrificiul veteranilor, cărora le datorăm libertățile și drepturile de care ne bucurăm astăzi. Eroii noștri, fiecare în parte, reprezintă câte o lecţie de viaţă, o părticică de istorie, o cărămidă ce a stat la baza României Mari.
Bunicul meu Gheorghe – Dumnezeu să-l ierte! – şi el veteran de război, de care îmi amintesc cu drag şi recunoştinţă, a luptat în bătălia de la Cotul Donului şi pot spune că de la el am învăţat ce înseamnă cu adevărat patriotismul.
La mulți ani tuturor veteranilor de război!
Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat este mesajul pe care cu bucurie şi emoţie îl rosteşte fiecare creştin în noaptea sfântă a Învierii, începând de la primii martori ai minunii dumnezeieşti până la noi, cei care ducem mai departe vestea cea sfântă.
Vă urez un Paşte liniştit alături de cei dragi, cu pace şi împlinire, cu sănătate şi iubire din partea lui Hristos cel Înviat.
Hristos a Înviat!
23 aprilie – Ziua internațională a cărții

Pe 23 aprilie 1564 se năștea William Shakespeare, considerat cel mai important dramaturg și poet de limbă engleză din toate timpurile. Opera lui Shakespeare este cu adevărat impresionantă, cele mai cunoscute fiind sonetele și piesele dramaturgice care se joacă pe scenele marilor teatre ale lumii.
În semn de prețuire pentru marele scriitor, 23 aprilie a fost declarată și Ziua internațională a cărții.
Lectura este uşa spre înţelepciune, iar cărţile sunt cărămizile pe care clădim un viitor mai bun. Ele hrănesc imaginaţia, ne lărgesc orizonturile, ne aduc putere şi alinare şi alimentează o dragoste nestinsă de cunoaştere. Cred că misiunea noastră, ca adulţi şi ca părinţi, este să nu îi lăsăm pe copii să se îndepărteze de cărţi, să îi învăţăm să le iubească, să le înţeleagă şi astfel să îşi hrănească dragostea de cunoaştere.
Trăim astăzi într-o epocă a tehnologiei şi a vitezei, în care cărţile tipărite par să îşi fi pierdut locul. Este important să ne adaptăm la noile evoluţii tehnologice care permit copiilor să citească pe tabletă, pe laptop sau telefon. Este mai important contactul nemijlocit cu esenţa cărţilor decât forma pe care o îmbracă relaţia dintre cititor şi carte.
Cărţile sunt şansa noastră să transmitem mai departe înţelepciunea strămoşilor noştri, iar dragostea pentru carte şi pentru lectură este cea mai de preţ zestre pe care o putem transmite copiilor noştri. Mihai Eminescu, poetul nostru, spunea: „Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filozofia vieţii”. Este un îndemn cum nu se poate mai actual ale cărui semnificaţii transcend vremurile şi pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l urmăm.
Ziua Forţelor Terestre ale Armatei Române

Pe data de 23 aprilie, într-o zi în care creştinii ortodocşi îl cinstesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, militarii români aniversează Ziua Forţelor Terestre, în memoria celor care prin vitejia şi devotamentul lor au făcut cinste României în momente de răscruce şi oferă un exemplu demn de urmat astăzi prin participarea exemplară alături de aliaţii noştri în teatrele de operaţiuni din întreaga lume.
Semnificaţia alegerii acestei sfinte zile pentru a-i celebra pe militarii români vine din tradiţia cinstirii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe ca ocrotitor şi patron spiritual al Forţelor Terestre din Armata Română, într-un simbol al virtuţilor pe care le demonstrează soldaţii români şi ca o cinstită comparaţie cu vitejia şi credinţa celui supranumit “purtătorul de biruinţă”.
Mă folosesc de acest prilej pentru a-mi exprima, ca de fiecare dată, profunda apreciere şi cinstirea pentru soldaţii români, deopotrivă cei de astăzi şi cei care ne-au croit istoria cu devotamentul şi vitejia lor. La mulţi ani, forţelor terestre şi întregii Armate Române! Sfântul Gheorghe să vă ocrotească prin rugăciunile lui!
Ziua Naţională a Angliei
Pe 23 aprilie, sărbătoarea Sfântului Gheorghe marchează și Ziua Naţională a Angliei, prilej pentru noi să le transmitem urări calde de pace și prosperitate cetățenilor din Anglia și autorităților din Marea Britanie. Marea Britanie este unul dintre partenerii strategici cei mai importanți ai României și unul dintre aliații noștri tradiționali de-a lungul istoriei, iar caracterul profund al prieteniei româno-britanice este o mărturie a dezvoltării legăturilor dintre statele noastre.
La mulți ani, Anglia și la mulți ani prieteniei noastre!


23 aprilie – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

23 aprilie este pentru creștinii ortodocși din întreaga lume o dată semnificativă pentru că astăzi îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință asupra necazurilor și vrăjmașilor văzuți și nevăzuți. Poporul român drept credincios a avut întotdeauna o mare evlavie față de Sfântul Gheorghe, voievozii punându-i icoana pe steagurile de luptă și închinându-i locașuri de cult, iar creștinii botezându-și copiii cu numele lui.
În această sfântă zi, vreau să le urez celor peste 900000 de români care își sărbătoresc onomastica multă sănătate, putere și binecuvântări cerești din partea Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință! La mulți ani!
Ziua Pământului 2019

Peste un miliard de oameni din 192 de țări sărbătoresc astăzi, 22 aprilie, Ziua Pământului – cel mai mare eveniment dedicat mediului înconjurător marcat anual la nivel mondial.
Astfel, locuitorii planetei se unesc simbolic pentru a promova acțiunile de salvare a Terrei.
Ziua Pământului este marcată, începând cu anul 1970, pe data de 22 aprilie, pentru a conștientiza nevoia de a conserva resursele naturale ale Terrei.
Cred că fiecare dintre noi are datoria, ca prin propriile acțiuni și eforturi, să contribuie la ocrotirea mediului înconjurător, astfel încât să construim un viitor mai bun pentru planeta noastră și pentru generațiile viitoare.
Duminica Floriilor

Astăzi creștinii ortodocși de pretutindeni sărbătoresc unul dintre cele mai importante praznice împărătești din cursul anului bisericesc, Duminica Floriilor.
Cu o săptămână înainte de Sfintele Patimi, Răstignire și Sfânta Înviere, Domnul Iisus Hristos este primit ca un Împărat în Ierusalim de către poporul Său cu cântece, osanale și ramuri de finic. Această duminică, pe lângă bucuria primirii lui Hristos, aduce și începutul Săptămânii Patimilor, al tristeții legate de trădarea, patimile și răstignirea Mântuitorului. Tradiția Floriilor îi celebrează astăzi pe cei care poartă nume de floare și mă alături și eu frumoasei sărbători de primăvară cu un mesaj de bine, pace și căldură pentru cei care își sărbătoresc onomastica.
La mulți ani!
Paște binecuvântat credincioșilor catolici!

În duminica aceasta a Floriilor, credincioșii Bisericii Romano-Catolice sărbătoresc Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Vreau să le urez pe acestă cale un Paște fericit, plin de căldură sufletească alături de cei dragi ai lor, multă sănătate și binecuvântări din partea lui Dumnezeu. Praznicul Învierii este un prilej de renaștere spirituală și de revărsare a luminii și a biruinței asupra întunericului din om și din lume. Cristos cel ce a biruit moartea, ne face și pe noi biruitori în lupta cu propriile noastre neputințe și păcate. Să aveți un Paște binecuvântat!
Cristos a Înviat!
La Primăria comunei Zorleni din județul Vaslui




Alături de doamna primar a comunei Zorleni, Paula Hultoană, de ambasadorul SUA, Hans Klemm, de secretarul de stat Tudor Buzatu și de deputatul Adrian Solomon, la Primăria din Zorleni.
Comentarii recente