Blog Ana Birchall
Coaliţie pro-europeană în Republica Moldova
Salut semnarea acordului de constituire a majorităţii parlamentare în Republica Moldova! Acordul, parafat de partidele pro-europene de la Chişinău, reprezintă cea mai reprezentativă dovadă a dorinţei de continuitate a parcursului european şi democratic al Republicii Moldova.
Această decizie este un semnal pozitiv nu doar pentru Chişinău, ci şi pentru Uniunea Europeană şi pentru România. În calitate de principal partener european al Republicii Moldova, România va continua să sprijine eforturile fraţilor noştri de peste Prut de a se menţine pe linia pro-europeană şi de a continua demersurile privitoare la integrarea în Uniunea Europeană.
116 ani de la naşterea lui Ernest Hemingway
Pe 21 iulie 1899, într-o suburbie a oraşului Chicago, se năştea Ernest Hemingway, una dintre figurile marcante ale literaturii secolului XXI şi unul dintre cei mai importanţi prozatori din istorie. Laureat al Premiului Pulitzer în 1953 şi al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, Hemingway este considerat astăzi unul dintre simbolurile cele mai reprezentative ale culturii americane, proza sa servind în permanenţă ca sursă de inspiraţie deopotrivă pentru cititori şi scriitori, tineri şi bătrâni, americani şi oameni din întreaga lume.
Opera lăsată în urmă de Hemingway se remarcă în primul rând prin emoţia puternică care reiese din text şi pe care o resimte cititorul, caracterul profund autobiografic al operelor marelui prozator demonstrând pasiunea cu care Hemingway s-a expus pe sine însuşi în scrierile sale. A scris mult influenţat şi de experienţele trăite la finalul Primului Război Mondial, în Al Doilea Război Mondial şi în Războiul Civil Spaniol, unde a activat în calitate de corespondent de război, iar romanul „Bătrânul şi marea”, considerat de mulţi ca fiind cel mai bun roman al său, se remarcă prin caracterul desăvârşit în care Hemingway descrie condiţia omului.
Atentat terorist în oraşul Suruc din Turcia
Atentatul terorist din oraşul Suruc din Turcia, în care peste 30 de persoane au murit, iar alte peste 100 au fost rănite este o nouă dovadă că acţiunile teroriste continuă să curme vieţi nevinovate peste tot în lume. Aşa cum am spus de fiecare dată, astfel de atacuri sunt profund condamnabile şi nu pot fi decât opera unor minţi criminale.
Ţin să transmit condoleanţe familiilor vicitimelor care i-au pierdut pe cei dragi în groaznicul atentat.
Ca partener strategic, România va susţine Turcia în demersurile în lupta împotriva terorismului precum şi politicile de securitate europene şi internaţionale de combatere a terorismului, astfel încât asemenea acte abominabile să fie pe cât posibil prevenite, iar lumea în care trăim să devină mai sigură şi mai paşnică.
sursa foto: BBC
Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene
În fiecare an, pe 20 iulie este aniversată Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, dată la care este sărbătorit ocrotitorul şi patronul spiritual al aviatorilor, Sfântul Ilie. Despre visul dintotdeauna al omului de a zbura a vorbit inclusiv pionierul în aviaţie, românul Aurel Vlaicu.
“A imita vulturul, care se pierde în albastrul cerului, a fost din cele mai vechi timpuri, o vie dorinţă a omului legat prin legea gravitaţiunii generale de pământul pe care s-a născut”, spunea Aurel Vlaicu acum mai bine de un secol, vorbe perene şi pline de semnificaţii.
Iată că de atunci, visul de a zbura a devenit realitate pe care o pot experimenta nu doar cei pasionaţi şi dedicaţi meseriei de aviator, ci chiar fiecare dintre noi. Cu ocazia zilei de 20 iulie, doresc să urez La mulţi ani! tuturor aviatorilor şi îndosebi Aviaţiei Române şi Forţelor Aeriene, oameni pentru care pasiunea zborului este neîntrecută.
* În imagine, monumentul dedicat Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor
20 iulie – Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul
Astăzi, 20 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe unul dintre cei mai mari sfinți ai Vechiului Testament, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, cel ridicat la ceruri în car de foc. Tradiția creștină îl reține pe Sfântul Ilie ca pe un făcător de minuni, ca pe cel care prin rugăciunile lui poate închide cerul sau aduce ploaia binecuvântată. Românii au dezvoltat de-a lungul timpului o evlavie specială pentru Sfântul Ilie, mărturie stând numeroasele obiceiuri și tradiții legate de această zi, socotindu-l ocrotitorul forțelor aeriene. Tuturor celor care azi își serbează onomastica le doresc multă sănătate și împliniri pe toate planurile. La mulți ani și moldovenilor mei din satul Florești, comuna Alexandru Vlahuță, care astăzi își sărbătoresc hramul manastirii închinate Sfântului Ilie!
* În fotografie, Mănăstirea Sf. Ilie din Floreşti
20 iulie – naşterea lui Alexandru cel Mare
„Nimic nu este imposibil pentru cel care încearcă” (Alexandru cel Mare)
Într-o zi de 20 iulie, în anul 356 î.Hr., în capitala regatului antic al Macedoniei, Pella, se năştea una dintre cele mai ilustre personalităţi ale istoriei, cunoscut ca Alexandru cel Mare. Rămas în istorie drept unul dintre primii şi cei mai mari strategi şi conducători din istorie, Alexandru a reuşit, prin cuceririle sale, să ducă la răspândirea culturii şi civilizaţiei elenistice, începând cu Orientul Apropiat şi Nordul Africii, în întreaga lume.
Dincolo de aspectul impresionant al imperiului pe care l-a creat, Alexandru a fost unul dintre primii care au pus accent pe răspândirea culturii şi pe interculturalitate şi probabil primul care a avut o viziune integratoare asupra lumii. Prin reconcilierea cu localnicii din regiunile cucerite, prin încurajarea contactelor multiple între greci şi macedoneni cu perşi, bactrieni, egipteni sau sirieni, sau prin reprezentările în artă între cele două lumi, Alexandru a demonstrat o gândire globală, în egală măsură caracteristică romantismului antic şi totodată ce depăşea cu mult specificul momentului.
181 de la naşterea marelui pictor impresionist Edgar Degas
Astăzi se împlinesc 181 de ani de la naşterea pictorului Edgar Degas, reprezentant de seamă al curentului impresionist. Lucrările lui Degas s-au făcut remarcate în special datorită complexităţii lor psiholigice, picturi care de cele mai multe ori înfăţişează izolarea şi solitudinea. De asemenea, mai mult de jumătate din operle lui Edgar Degas abordează tema dansului.
În imagine, una dintre picturile mele preferate semnate Edgar Degas – La Classe de danse, expusă la Muzeul Orsay din Paris
Susţin propunerea Guvernului privind decontarea cheltuielilor de transport ale dascălilor din mediul rural
După ce problema transportului elevilor a fost rezolvată, prin dotarea localităţilor din mediul rural cu microbuze şcolare, în urma includerii localităților în programul național al Guvernului pentru transportul elevilor din mediul rural, şi problema transportului dascălilor este pe cale să îşi găsească soluţionare.
Propunerea privind decontarea, începând cu anul 2015, a sumelor destinate cheltuielilor pentru naveta cadrelor didactice şi a personalului didactic auxiliar din învăţământul preuniversitar de stat, care nu dispun de locuinţă în localitatea în care este situată unitatea de învăţământ la care îşi desfăşoară activitatea, este salutară. Este încă o masură importantă care vizează îmbunătaţirea sistemului educaţional, dintr-un şir lung de astfel de politici pe care Guvernul le-a promovat începând cu anul 2012. Am cerut o astfel de soluţie încă din anul 2013, când, în calitate de coordonatoare a Grupului de lucru al deputaţilor PSD, i-am propus ministrului Educaţiei de atunci ca situaţia cadrelor didactice care fac naveta în localităţile din mediul rural să fie analizată şi să fie găsită o rezolvare.
Cunosc foarte bine dificultăţile pe care le întâmpină profesorii care fac naveta în localităţile rurale fiindcă şi în colegiul meu din Vaslui sunt numeroase asemenea situaţii. Nu este normal ca dascalii să suporte din salariile şi aşa modeste cheltuielile de transport din şi înspre localităţile unde au fost repartizaţi să îşi desfăşoare activitatea. Dacă ne dorim cadre didactice competente şi dedicate în localităţile de la ţară, atunci este obligatoriu să le creăm condiţii minimale pentru a-i putea pregăti pe copii aşa cum se cuvine şi pentru a le oferi astfel elevilor o şansă reală de a reuşi în viaţă.
sursa foto: Adevarul
14 iulie – Ziua Naţională a Franţei
14 iulie este Ziua Naţională a Franţei, dată la care este celebrată Căderea Bastiliei din 1789, eveniment de referinţă al Revoluţiei Franceze. Revoluţia Franceză şi motto-ul ei devenit celebru (Liberté, Égalité, Fratenité) marchează un moment de răscruce nu doar pentru poporul francez, ci o adevărată piatră de temelie pentru democraţiile moderne care îşi trag seva din valoriile, idealurile şi principiile iluminismului, consacrate de Revoluţia Franceză.
Cu ocazia zilei de 14 iulie, vreau să urez “La mulţi ani!”poporului prieten francez de care ne leagă nu numai acelaşi trunchi lingvistic comun, ci mai ales aceleaşi aspiraţii europene.
Vive la France!
Poza de grup – reuniunea COSAC din Luxemburg (12-13 iulie 2015)
Poza de grup de la finalulul reuniunii COSAC din Luxemburg, alături de delegaţii celorlalte ţări UE. A fost o întrunire utilă în care am dezbătut priorităţile Preşedinţiei luxemburgheze a Consiliului UE precum şi teme europene de actualitate precum situaţia din Grecia sau evoluţiile privind extinderea Schengen.



Comentarii recente