Blog Ana Birchall
Din saptamanala cutiuta muzicala…
…astazi, daca tot sunt la Berlin, va propun Beethoven cu a lui minunata „Romance no.2” (intr-o interpretare de exceptie), o melodie pe care pur si simplu o ador. Sa aveti o zi linistita….eu o ascult pregatindu-ma pentru deschiderea conferintei organizata de ministerul de externe german. Seara buna!
https://
Mircea Eliade – genialitate și profunzime la superlativ
13 martie 1907 este pentru cultura, filosofia, literatura și istoria religiilor din România și din lume o dată extrem de importantă pentru că marchează nașterea, la București, a genialului profesor al Universității din Chicago, Mircea Eliade. Puțini români au marcat domeniul în care au activat cu atâta profunzime și impact cum a făcut-o Mircea Eliade în domeniul istoriei și credințelor religioase. Unul dintre cei mai apreciați români în străinătate, Mircea Eliade, marele filosof, și istoric al religiilor, este o dovadă a geniului românesc oferit în dar de neamul nostru întregii umanități. Mărturisesc că mă leagă de opera și creația lui Mircea Eliade și imensa dragoste pentru India și Orient, preocupare care îl așază pe filosoful român printre lecturile mele favorite pentru că evocă o lume misterioasă, cu rădăcini adânci și cu o bogată trăire spirituală.
Ziua Deținuților Politici Anticomuniști – 9 martie
Începând cu anul 2012, printr-o lege adoptată în Parlamentul României, ziua de 9 martie este dedicată deţinuţilor politici anti-comunişti.
Deţinuţilor politici anti-comunişti din perioada 1945-1989 le datorăm drepturile şi libertăţile de care ne bucurăm astăzi. Graţie curajului de a-şi susţine ideile şi a verticalităţii cu care deţinuţii politici şi-au apărat principiile în ciuda persecuţiilor la care au fost supuşi, românii se pot bucura astăzi de drepturi care în urmă cu jumătate de secol păreau imposibil de obţinut.
Nu trebuie să uităm că, în timpul perioadei comuniste, în România au existat 44 de penitenciare și 72 de lagăre de muncă forţată pentru deţinuţii politici. Aproximativ 800.000 de persoane au murit în timpul regimului comunist, din cei peste 3 milioane de deţinuţi.
Tuturor deţinuţilor politici care au îndurat ani grei de temniţă şi au fost supuşi unor tratamente inumane se cuvine să le cinstim memoria şi să le arătăm recunoştinţa noastră deplină!
Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia
În fiecare an, pe 9 martie, Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, martirizați în timpul împăratului Licinius. Minunatele tradiții populare românești pentru această sfântă sărbătoare aduc aminte de gospodinele care fac 40 de colaci numiți sfinți, mucenici sau bradoși în formă de cifra opt, unși cu miere și nucă în Moldova, iar în Dobrogea și Muntenia, fierți în apă cu zahăr, scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați mucenicii. Înțelepciunea și evlavia poporului român au păstrat vii icoanele acestor bărbați ai lui Hristos, iar tradițiile de primăvară legate de sărbătorile religioase amintesc de plămădirea noastră creștină ca neam.
Obiceiuri şi tradiţii de început de primăvară pe Valea Tutovei
În colegiul meu de pe Valea Tutovei, obiceiurile şi tradiţiile noastre de început de primăvară sunt însufleţite de oamenii frumoşi ai acestor meleaguri, păstrători ai credinţei şi tradiţiilor populare, care îi oferă unicitatea şi frumuseţea spirituală acestei regiuni din judeţul Vaslui.
În fotografii – Balul Mărţişorului de anul acesta, organizat de Primăria Zorleni şi Consiliul Local Zorleni la căminul cultural din localitate. Felicitări doamnei primar Paula Hultoană, prin a cărei implicare şi determinare sunt puse în valoare locurile şi faptele deosebite din comuna Zorleni.
141 de ani de la naşterea lui Maurice Ravel
La 7 martie 1875 se năștea unul dintre cei mai importanți compozitori francezi impresioniști, Maurice Ravel. Celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră, Ravel înseamnă, prin creația sa, pasiune, spirit și vitalitate transpuse în lirisimul sonorității impresioniste. Cred că este un mod inedit de a ne începe împreună săptămâna pe încântătoarele ritmuri ale celebrului său Bolero.







Comentarii recente