Blog Ana Birchall
31 august – Ziua Limbii Române
31 august este sărbătorită încă din 2013 ca Ziua Limbii Române, o zi în care ne bucurăm de muzicalitatea, frumusețea și sensibilitatea graiului autentic al românilor. Nichita Stănescu spunea că a vorbi în limba în care gândești e ca o zi de sărbătoare și cred că a vorbi în limba română este o binecuvântare și un privilegiu, o sărbătoare a sărbătorilor. Avem datoria să fim mândri de limba noastră românească, să o iubim și să o cultivăm cu orice prilej ca pe o comoară sfântă ascunsă adânc în ființa poporului român și ca pe un tezaur de inestimabilă valoare.
29 august – Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
Astăzi, 29 august, Biserica Ortodoxă prăznuiește ultima mare sărbătoare din anul bisericesc, prilej de rememorare a unui episod trist din istoria ei de două mii de ani, Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Moartea celui mai mare bărbat născut din femeie, cum a fost numit Sfântul Ioan de Însuși Mântuitorul Hristos, este pentru creștini o zi prăznuită prin post aspru, tocmai pentru că Înaintemergătorul Domnului a fost un model de asceză și înfrânare. Astfel, prin rugăciune și post, ne aducem aminte, cu prilejul acestei sărbători, că Biserica s-a zidit pe jertfele proorocilor, martirilor și sfinților care și-au dăruit viața lui Hristos.
Tommy
Tommy, dupa ce mi-a dat un pupic drept multumire pentru osul lui favorit, acum nu mai baga pe nimeni in seama….abia, abia am reusit sa fac poza asta!
„Take, Ianche şi Cadâr”, astăzi, de la 21.10, pe TVR
Astăzi, începând cu ora 21.10, TVR va difuza piesa de teatru „Take, Ianke şi Cadâr”, spectacol preluat de la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”.
Acum, din pacate, Take, Ianke si Cadâr se joaca in Cer acolo unde cei trei monstri sacri ai teatrului românesc – Radu Beligan, Gheorghe Dinică şi Marin Moraru – s-au reîntâlnit. Va recomand să urmăriţi aceasta exceptionala piesă a teatrului romanesc!
Multumesc
Un instantaneu surprins de un om minunat, Denisa, la scoala de vara a OFSD de la Mamaia. Multumesc Denisa! 😊
Ziua Naţională a Republicii Moldova
Sărbătorim astăzi Ziua Naţională a Republicii Moldova, o dată care marchează în acest an un sfert de veac de la adoptarea, pe 27 august 1991, a Declaraţiei de Independenţă. Cu sufletul alături de ei în această zi de sărbătoare, le doresc tuturor “La multi ani!” şi fie ca idealul de independenţă şi prosperitate marcat de această zi să îşi găsesască împlinirea cât mai repede în sânul familiei europene!
Condoleanțe familiilor care i-au pierdut pe cei dragi în cutremurul din centrul Italiei
Din păcate, bilanțul cutremurului din Italia este la acest moment unul sumbru. Doi români şi-au pierdut viaţa, alţi patru sunt răniţi, iar numărul total al deceselor a crescut la 247.
Doresc să transmit cele mai sincere condoleanţe pentru victimele tragicului cutremur care a avut loc în centrul Italiei. În aceste momente de grea cumpănă, îmi exprim solidaritatea față de victimele acestei cumplite tragedii şi de familiile acestora.
Emisiune Antena 3 – 24 august
Astăzi, începând cu ora 18:00, sunt invitată în emisiunea ‘La ordinea zilei’ realizată de doamna Dana Grecu la Antena 3.
Felicitări elevului vasluian Andrei Popa
Elevul Andrei Popa, de la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, a obţinut medalia de argint la Olimpiada Internaţională de Informatică, desfăşurată la Kazan, în Federaţia Rusă, după ce în luna iulie a obţinut tot argint la Balcaniada de Informatică, desfăşurată Nicosia.
sursa: Adevarul.ro
Comentarii recente