Am acceptat candidatura in Circumscriptia nr.43, Colegiul nr. 3 SUA – Canada

Astazi la Biroul Electoral Circumscriptia nr. 43 a fost inregistrata candidatura mea pentru Colegiul nr. 3 SUA-Canada.

Am acceptat aceasta candidatura fiind convinsa ca am sanse reale pentru a castiga acest colegiu, avand in vedere ca stiu foarte bine problemele cu care se confrunta romanii din diaspora de pe vremea in care am studiat si lucrat in SUA si de asemenea la Ministerul Afacerilor Externe si Comisia pentru Politica Externa a Senatului.

Probabil ca multi se intreaba de ce nu am mai candidat la Colegiul Murgeni, Judetul Vaslui. Raspunsul este foarte simplu: candidatul PSD pentru Colegiul de Deputati nr. 3 (SUA – Canada), dl. Petru Cocaltau, si-a retras candidatura deoarece nu a obtinut in timp util cetatenia romana. In aceasta situatie, impreuna cu conducerea partidului am cazut de acord ca, dat fiind CV-ul meu si legaturile pe care le am cu romanii din SUA si Canada, sunt candidatul cu cele mai mari sanse de a castiga alegerile in acest colegiu.

Multumesc inca odata tuturor celor care au avut incredere in mine si au fost alaturi de mine si de familia mea in aceasta perioada condamnand atacurile mizerabile la care am fost supusa.

Sper sa fie alaturi de mine si in aceasta campanie pentru a demonstra ca in Romania anului 2008, chiar daca esti victima unor atacuri din cele mai josnice posibile si a jocurilor politice si de interese facute in spatele tau, poti sa castigi si fara sa faci parte din gasti, grupuri de interese, din sistem.

Am incredere ca in campania mea voi reusi sa promovez un alt mod de a face politica si ca proiectele pe care le propun in sprijinul romanilor aflati peste ocean vor deveni realitate!