136 de ani de la naşterea lui Pablo Picasso
Pe 25 octombrie 1881, în oraşul spaniol Malaga se năştea una dintre personalităţile care au influenţat în mod semnificativ arta secolului XX, Pablo Picasso. Fondator şi reprezentant de marcă al cubismului, Picasso a fost fără îndoială un geniu al formelor, îmbinând armonios în pânzele sale culoarea întinsă în zone plate şi mari în contrast cu liniile dure, taioase şi colţuroase.
Personalitate complexă, Pablo Picasso s-a făcut remarcat în sculptură, artă ceramică, scenografie dar, mai ales, în pictură, fiind nu doar fondatorul cubismului ci şi unul dintre artizanii de seamă ai suprarealismului.
„Domnişoarele din Avignon”, „Femeile din Alger”, „Guernica”, Fete balansându-se pe o minge”, „Actorul”, „Familia de saltimbanci”,”Femeie cu pere” sau „Cap de femeie” sunt doar câteva dintre capodoperele semnate Picasso prin care acesta a încântat milioane de priviri şi a câştigat faima internaţională.
În imagine, „Domnişoarele din Avignon”, o lucrare care impresionează prin abordare violentă în care este prezentat corpul feminin.
Comentarii recente