Rusaliile – Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh
Sfânta sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt reprezintă începutul Bisericii văzute pe pământ. În fiecare an, la cincizeci de zile după Înviere, Biserica prăznuieşte sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Cincizecimea sau Rusaliile. Astăzi, prin predica Sfinţilor Apostoli, ia fiinţă în chip văzut Biserica, o uniune în chip tainic între Hristos şi cei care mărturisesc credinţa în El. Rusaliile sunt un model de sărbătoare a unităţii în diversitate, a unui model creștin pentru întreaga lume. Sărbătoarea de astăzi, a plenitudinii şi bogăţiei spirituale a Bisericii, este pentru noi o ocazie de a ne bucura cu adevărat de darurile lui Dumnezeu revărsate în lume. Fie ca Pogorârea Duhului Sfânt să însemne pentru fiecare suflet o oază de pace, linişte şi lumină dumnezeiască!
Comentarii recente