Pages Menu
Categories Menu

Posted on apr. 8, 2016 in Aparitii media, Economic, Politic, Social | 1 comment

Principalele declaraţii în emisiune la TVR1 – 7 aprilie

TVR_1

Referitor la scăderea natalităţii şi problema demografică în România: „În 2006 am demarat împreună cu colegele și colegii mei proiectul numit ‘Familia tânără – prioritate economică şi socială’, în care trăgeam un semnal de alarmă că familiile tinere trebuie ajutate, ca să poată sparge cercul vicios în care se află la început de drum: până să fac un copil, se spune că trebuie să mă aşez la casa mea, dar până să mă aşez la casa mea trebuie să am un loc de muncă stabil. Așa s-a născut Prima casă şi aşa au apărut politici publice de sprijin pentru familiile tinere. Cred că acestea au ajutat mult, dacă ne uităm doar la cât de accesat este programul Prima casă, de exemplu”, a declarat deputatul PSD Ana Birchall, joi, în emisiunea ‘Între bine şi rău’ moderată de Liviu Mihaiu la TVR1.

 TVR_2

“Noi am avut în Parlament proiecte care s-au dovedit de succes, aşa cum a fost dublarea alocaţiilor pentru copii. De fapt, printre primele proiecte iniţiate de mine, la începutul mandatului meu, în 2013, a fost cel pentru majorarea progresivă a alocaţiei pentru copii până la suma de 2 milioane de lei vechi. Din nefericire, am avut un ministru liberal al Muncii la momentul respectiv care s-a opus cu vehemenţă şi acest proiect se află încă la Comisia pentru muncă. Sper să fie deblocat şi să aducem alocaţia copiilor la 200 lei noi.

Un alt proiect important este cel privind indemnizaţiile pentru mămici, prin care au fost eliminate pragurile limitative ale indemnizaţiilor pentru părinţii aflaţi în concediul pentru creșterea copilului, plafoanele şi opțiunea privind durata concediului. Pe 8 martie, preşedintele Comisiei pentru muncă, colegul meu, domnul deputat Adrian Solomon a impus pe ordinea de zi acest proiect privind indemnizaţiile pentru tinerele mămici. Proiectul urma să intre în dezbatere în noiembrie anul trecut, însă Comisia pentru muncă a aşteptat patru luni de zile un punct de vedere de la actualul Guvern şi nu a primit niciun răspuns. Adrian Solomon a reușit să impună acest proiect pe ordinea de zi și, astfel, am putut îndrepta încă o greșeală a Guvernului Boc”, a declarat Ana Birchall, joi, la TVR1.

TVR_4

“Cea mai bună zestre pe care putem să o lăsăm copiilor noștri este educația și accesul la educație. De aceea, trebuie să avem un efort comun societate-şcoală-familie, fiecare la locul nostru, având în mijloc interesul copiilor, ca să eliminăm dictatura nonvalorilor şi să ne asigurăm că visurile noilor generaţii și încrederea într-un viitor mai bun sunt posibile la noi acasă. Fiecare leu dat pentru educaţie este o investiţie în prezentul şi mai ales în viitorul nostru, nu o cheltuială, iar educaţia trebuie să fie în centrul politicilor publice în România”, a susţinut deputatul social-democrat Ana Birchall în emisiune la TVR1.

1 Comment

  1. V-ati gandit cumva si la varianta impozitarii diferentiata, un sistem de deduceri la impozitul global al parintilor!? Curios. Aceste lucruri functionaza f bine din America pana in Europa. Un parinte cu 2 copii plateste aceleasi impozite cu o persoana singura.
    Cam asa se pune problema doamna.
    Sistemul din Romania incurajeaza segmentul social sa faca copii nu pe cei activi.
    In Franta la o scoala sau gradinita privata se plateste doar o diferenta fata de un pachet de baza platit de stat.
    Si exemplele sunt multe.
    Daca venim la televizor si emitem truisme cum ca apa cuurge, este inodora si incolora nu se numeste politica, se numeste DEMAGOGIE. Nu trebuie sa fi un geniu sa gasesti solutii. O zi buna si productiva.
    Florin Bugan

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.