Principalele declarații în emisiune la România TV – 13 ianuarie
Referitor la cifrele privind deficitul structural al sistemului de pensii, prezentate, miercuri, în emisiune la România TV, deputatul PSD Ana Birchall a declarat că: “Cifrele arată una dintre problemele de fond cu care România se confruntă de mai mult timp şi care ţine de însăşi structura demografică a ţării noastre într-o Europă îmbătrânită. În 2007, în urma unui studiu pe care l-am efectuat pe ţările nordice, am iniţiat proiectul ‘Familia tânără, prioritate economică şi socială’. Practic, aşa s-a născut ‘Prima casă’, ‘Primul loc de muncă’, ‘Primul copil’. Ce doream prin acele politici publice pe care le-am propus a fost să spargem acest cerc vicios în care se află o familie tânără la început de drum: ca să poţi să îţi iei un credit, îţi trebuie un loc de muncă, şi pentru a avea un loc de muncă, îţi trebuie experienţă. Sunt lucruri bune care au fost făcute în această privinţă, dar avem în continuare nevoie de politici sociale şi, mai mult, trebuie ca acestea să nu mai fie tratate drept ‘pomeni electorale’ şi să nu mai fie schimbate de la o guvernare la alta.”
Comentarii recente