ODD-urile şi importanţa acestora în regiune
Am fost onorată să particip la seminarul regional privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru parlamentele din Europa Centrală și de Est, organizat de Camera Deputaților în parteneriat cu Uniunea Interparlamentară (UIP). A fost o discuție oportună în urma căreia s-au desprins concluzii utile. Pentru toate statele membre ale Uniunii, este important ca aceste obiective să se armonizeze cu priorităţile principale ale UE faţă de viitoarea Agendă de dezvoltare, respectiv pacea şi securitatea; statul de drept, buna guvernare, respectarea drepturilor omului.
Cred că pentru România, ca stat membru UE şi ca membru al Grupului de lucru pentru elaborarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă şi al Grupului de lucru pentru aplicarea Agendei 21 din cadrul Adunării Generale a ONU, participarea, prin aceste organisme, la promovarea şi dezvoltarea ODD reprezintă o șansă bună de a-şi dezvolta ataşamentul faţă de Agenda de dezvoltare şi abordarea responsabilă a viitorului, în egală măsură cu promovarea propriilor interese şi obiective în domeniul dezvoltării durabile.
Comentarii recente