7 Decembrie – Ziua internațională a aviației civile

Ziua internațională a aviației civile este celebrată în fiecare an în data de 7 decembrie, fiind stabilită în anul 1994 ca parte a activității de 50 de ani a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI). România a aderat la Convenția privind Aviația Civilă Internațională în 1965, iar 26 de ani mai târziu s-a alăturat statelor membre ale Conferinței Europene de Aviație Civilă.
Scopul Zilei Aviației Civile Internaționale este acela de a consolida conștientizarea la nivel mondial în ceea ce privește importanța aviației civile internaționale pentru dezvoltarea economică a statelor. De asemenea, într-o astfel de zi trebuie pus accentul și pe rolul unic al OACI în a ajuta statele să coopereze și să realizeze un tranzit rapid cu adevărat global.
Numai astfel se poate crea o rețea care să fie pusă în slujba întregii omeniri.
În contextul Agendei 2030, adoptată de ONU și de națiunile mondiale, s-a intrat într-o nouă eră de dezvoltare durabilă globală și, prin urmare, zborul internațional devine un facilitator fundamental al prosperității globale.
În această zi, îi salut pe toti cei care contribuie la bunul mers al transportului aerian civil, dezvoltarea acestui sector contribuind la dinamizarea societăților noastre prin eliminarea barierelor ce țin de distanță.
Comentarii recente