Pages Menu
Categories Menu

Posted on mai 8, 2019 in Cultural, Economic, Personal, Politic, Social | 0 comments

Ziua națională a egalității de șanse – 8 mai

În fiecare an, data de 8 mai marchează sărbătoarea Zilei naționale dedicate egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. Aniversarea de astăzi îmi aduce foarte multă bucurie, pentru că m-am bătut ca parlamentar pentru introducerea principiului egalității de șanse și l-am susținut prin proiectele legislative depuse. Astfel, în legea egalității de şanse este prevăzută acum plată egală pentru muncă similară. Totodată, un pas important în lupta împotriva discriminării a fost reprezentat de către ratificarea de către România a Convenției de la Istanbul, instrument care condamnă orice formă de violență psihică, fizică, economică asupra femeilor. Sunt mândră că și prin aportul meu la realizarea acestor proiecte am reuşit să îmbunătăţim semnificativ cadrul politicilor în domeniu din România.

Cu toţii beneficiem de aceleaşi drepturi şi trebuie să onorăm aceleaşi responsabilităţi, iar astăzi, de Ziua naţională a egalităţii de şanse, e bine să ne amintim cât de important este ca toţi semenii noştri să aibă access la aceste drepturi şi libertăţi în aceleaşi condiții şi cu tratament egal.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.