Pe 29 iunie 1819 s-a născut Nicolae Bălcescu, cel considerat şi numit de mulţi „sufletul revoluţiei paşoptiste”

Personalitate marcantă a culturii şi a vieţii politice româneşti, Bălcescu şi-a pus definitiv amprenta asupra istoriei şi culturii româneşti, remarcându-se ca un apărător al idealurilor naţionale româneşti, luptând cu toată tăria pentru respectarea drepturilor românilor în cel mai pur spirit democratic. Nicolae Bălcescu s-a remarcat în mod deosebit prin implicarea sa în mişcările revoluţionare din Ţara Românească în anul 1848, fiind cel care a redactat proclamaţia pe care revoluţionarii români au citit-o la Islaz, care prevedea drepturi şi libertăţi pentru românii din Ţara Românească precum libertatea individuală, emanciparea şi împroprietărirea clăcaşilor cu despăgubire, dar şi desfiinţarea privilegiilor feudale şi independenţa administrativă şi legislativă a poporului român.

În ciuda morţii sale premature, Nicolae Bălcescu a lăsat în urmă o moştenire culturală şi politică de valoare inestimabilă. Dincolo de activitatea sa politică, în urma marelui revoluţionar român rămân câteva opere scrise memorabile, dintre care cu siguranţă cea mai reprezentativă este „Istoria Românilor supt Mihai Vodă Viteazul”, în care încearcă, prin figura marelui voievod român, să trezească conştiinţa istorică a românilor.