Pages Menu
Categories Menu

Posted on mart. 22, 2016 in Comunicate, Politic, Social | 0 comments

Votul exprimat luni în Senat arată că decizia Guvernul de amânarea a Legii insolvenţei persoanelor fizice a fost o greşeală

deputat

Ana Birchall (PSD): Votul exprimat luni în Senat arată că decizia Guvernul de amânarea a Legii insolvenţei persoanelor fizice a fost o greşeală

COMUNICAT DE PRESĂ

Deputatul PSD Ana Birchall a declarat că prin respingerea proiectului de adoptare a Ordonanţei 61/2015, prin care se amâna cu un an intrarea în vigoare a Legii insolvenţei persoanelor fizice, “Senatul a dat un semnal important și a condamnat decizia Guvernului de a amâna implementarea Legii insolventei persoanelor fizice, așa cum am făcut la rândul meu în calitate de inițiator, în decembrie, atunci când Guvernul a hotărât să adopte această Ordonanţă”.

“Amânarea implementării Legii insolvenţei persoanelor fizice este profund nejustificată, este o greşeală şi un lucru nedrept la adresa românilor care aşteaptă şansa unei redresări financiare. Solicit Guvernului să pună în aplicare această lege, astfel încât românii sufocaţi de datorii să poată beneficia de prevederile Legii insolvenței persoanelor fizice şi să nu mai stea cu frica în sân de teamă că își pot pierde agoniseala, că pot fi executați silit sau că nu mai pot să scape de datorii deşi au fost executaţi silit, dar rămân în continuare datori, fiindu-le practic amanetat viitorul” a declarat deputatul PSD Ana Birchall.

Comentează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.